Intelectualul

Dar nu întotdeauna lucrurile se prezintă atît de grav. Să zicem că o persoană militează pentru adoptarea cîinilor vagabonzi, argumentînd că dorește binele general, atît al oamenilor, cît și al cîinilor, că nu e nici bine și nici normal ca ei să stea pe st

Din ce în ce mai des putem observa că în spatele unor acțiuni civice, sociale sau politice, fie ele de interes mai restrîns sau mai larg și despre care se presupune că ar fi benefice, se află cineva  prea direct interesat de rezultate. Unii, de exemplu, au activat împotriva centralelor nucleare, motivînd că sînt periculoase. Printre argumentele lor (greu de combătut) e acela că au existat chiar accidente cu efecte extrem de grave, în Uniunea Sovietică sau în Japonia. Dar dacă în spatele unor asemenea eforturi pentru o lume mai sigură stau interese geopolitice dubioase sau, eventual, industria gazelor și a combustibililor fosili?

Un exemplu mai puțin spectaculos. Ai zice că lupta unora pentru facilități legate de înființarea unor cămine pentru vîrstnici pare cît se poate de frumoasă și de bună. Asta pînă cînd afli că în spatele întregii acțiuni stau indivizi care, de fapt, nu vor decît să profite de pe urma acelor vîrstnici, să le ia pensiile. Sau auzi că oameni responsabili militează pentru un program național de iodare a sării, în beneficiul sănătății generale a populației. Apoi, după o vreme, îți ajung la urechi mai multe păreri, oarecum avizate, cum că nu toată lumea are nevoie de iod, ba chiar că excesul acestui element în alimentație poate fi de-a dreptul nesănătos. Și afli că unii s-au îmbogățit enorm de pe urma acestei iodări. În asemenea cazuri ar fi vorba de conflicte majore de interese, dacă nu chiar de adevărate escrocherii.

Dar nu întotdeauna lucrurile se prezintă atît de grav. Să zicem că o persoană militează pentru adoptarea cîinilor vagabonzi, argumentînd că dorește binele general, atît al oamenilor, cît și al cîinilor, că nu e nici bine și nici normal ca ei să stea pe stradă. Acea persoană are însă o frică viscerală de cîini. E un caz în care nu mai pot fi suspectate interese materiale. Însă nu un interes general îl mînă pe acel individ în luptă, ci dorința de a-și face bine sieși. Sau cineva militează împotriva poluării provocate de o fabrică. Se poate spune că e o cauză extrem de curată, pe deplin justificată. Dar dacă afli că acel cineva e fosta nevastă a patronului fabricii poluante, cu care s-a certat și care a divorțat de el? Mai sînt lucrurile la fel de curate? La mijloc e dorința de ecologizare sau cea de răzbunare? Și în ce măsură contează motivele reale din moment ce scopul în sine e unul bun? Lucrurile se complică.

Machiavelli susținea că în politică, cel puțin, scopul scuză mijloacele. Dar scopul scuză și motivele? Un scop bun poate fi urmărit și atins și din motive rele?

Se poate spune că motivele adevărate contează în măsura în care dezvăluirea lor poate decredibiliza întregul proces și însăși ideea de luptă pentru binele general. Pe de altă parte, poate omul să lupte pentru o cauză care nu-l privește personal? Dacă Gogu din Delta Dunării ar lupta împotriva poluării unei fabrici din Transilvania, ar fi mai credibil? N-ar părea, în cel mai bun caz, că e vorba de un idealism stupid? Nici militantismul complet dezinteresat nu e prea credibil. Pe de altă parte, măcar o minimă experiență în domeniu e importantă. Te poți bate pentru ceva la care nu te pricepi deloc?  

În ultima vreme pare totuși că ne confruntăm mai degrabă cu activismul interesat, cu scopuri generale urmărite din motive personale sau din interese necurate.  

În lupta pentru drepturi, povestea e și mai încurcată. Acolo sînt grupuri care-și dispută întîietatea. N-am prea auzit de un alb care să se zbată pentru drepturile negrilor, de un negru care să susțină supremația albilor ori de un bărbat care să activeze pentru drepturile femeilor, deși poate că o asemenea luptă în cruciș ar fi mai credibilă, ar oferi o garanție de seriozitate în plus.

Bineînțeles că, în asemenea încurcături, un nod esențial e chiar amestecul dintre bine și rău. Și cine se încumetă să dea soluții despre cum să facem diferența?

În acest noian de probleme, mulți se pot simți pierduți, ca într-un labirint. Ar exista, totuși, cel puțin o soluție, fie ea și incompletă (și nu doar pentru genul de probleme pe care le-am semnalat). E legată chiar de felul în care e definit intelectualul public modern, de la afacerea Dreyfus încoace. El – intelectualul – e acela care ar trebui să poată discerne, mai clar decît alții, între bine și rău. El ar trebui să se poată bate pentru binele altora, pentru binele general. El e în stare să lupte pentru interese care nu sînt neapărat ale lui. El se pricepe mai bine și la mai multe decît alții. În virtutea gîndirii sale de ansamblu, el e cel care se poate detașa mai ușor și mai credibil de interesele imediate, de rețelele clientelare, de necazurile zilnice, de subiectivitățile inutile. El poate critica ce nu e în regulă și poate argumenta mai bine de ce un anume lucru trebuie făcut și altul nu. El ar trebui să se implice în politică, în organizații civice, în tot ce ține de mersul societății, să-și pună la bătaie inteligența, cunoștințele și credibilitatea, să dea idei și soluții. Se pare că lumea a ajuns din nou într-o mare nevoie de intelectuali care să se implice în viața cetății. Se poate răspunde, bineînțeles, că asemenea intelectuali nu mai există și că în lumea de azi, oricum, opinia intelectualului e pusă pe același plan cu a ignorantului sau că intelectualul e și el om și poate greși sau poate fi necinstit.

Aș crede că asemenea oameni încă există și că pot face multe, doar că trebuie să iasă la suprafață. Să fie nevoie pentru asta de o nouă afacere Dreyfus?

Share


Fantezii

Fantezii