Totul contează de acum. „Un aut, dacă e, dă-mi-l, dom’le, că e al meu, îl iau acasă dacă vreau!” E zisa, celebră în lumea fotbalului, a lui Flavius Stoican, antrenor vulcanic și izvor de cimilituri. Are dreptate. De destule ori în fotbal se zice despre un meci că e pe viață și pe moarte. Atunci cel mai mic detaliu devine elefantic. Meciul României de acum e pe viața posibilă contra vieții visate. E despre un cec în alb al disperării și urii contra unui cec modest, de cîțiva bani speranță. E un meci de calificare sau retrogradare. La finalul lui Thelma și Louise: cele două femei bandit, cu zeci de arme îndreptate împotriva lor, se sărută (nu-i arătați asta lui Simion!), accelerează la maximum o decapotabilă și se aruncă în prăpastie. Decît să fie prinse preferă o ieșire din scenă grandioasă. Mașina lor zboară peste hău. Trebuie să fi fost o senzație nepămînteană. Ce minunat gust al unei ultime victorii, al poantei supreme prin care le-o plătesc polițiștilor! Apoi, fix cînd să înceapă inevitabila cădere, filmul se oprește, în imponderabilitate. Al nostru nu se va opri. Vom simți toată groaza pînă la capăt. Chiar și cei care poartă un rînjet de satifacție acum. Prăbușirea. Strivirea. Pînă la „trezirea în conștiință” va fi adormirea în neființă. Abisul. Da, totul contează. Prima manșă a fost cîștigată clar, fără apel, de cei care, pe bună dreptate, au vrut să le-o plătească cu vîrf și îndesat nemernicilor care au căpușat țara, i-au gonit sau i-au făcut prizonieri. Revanșa, indiferent ce va fi după, asta au gîndit. Mai rău n-are cum să fie. Surpriză. Întotdeauna poate fi mai rău. Iar ăsta riscă să fie un rău necunoscut, care e cel mai periculos. Dar mai e returul. E ca la Barça-Borussia. După ce a pierdut cu 0-4 în turul sferturilor Ligii Campionilor, echipa germană se putea considera eliminată. Putea să se dea bătută. Dimpotrivă, a crezut pînă la capăt. A jucat să întoarcă destinul. A avut 2-0. S-a terminat 3-1. Nu a reușit nebunia unei întoarceri de scor. Dar a rămas acea formație care nu se predă. Scorul contează. Peste două duminici contează al naibii de tare scorul pentru tot ce va fi. 52-48 nu e 63-37. Cei care cred în alt drum al acestei țări trebuie să joace pînă la capăt. Și să nu-i disprețuiască pe ceilalți, dimpotrivă. Ar trebui să înceapă să-i înțeleagă. Numai așa am putea ateriza pe o mare pernă de aer după care să să auzim „Stop acțiune!”.
