Mi-a fost frică. Am stat cu anxietate. Am făcut inclusiv planuri de plecare din țară. Dar ceea ce mă îngrijora mai tare era viitorul fiului meu. Implicit, pot generaliza, viitorul copiilor noștri. Cei care încă nu au terminat studiile, care sînt între un prag educațional și altul, cei care nu le-au început încă. Apoi am răsuflat ușurați, ne-a trecut glonțul pe la ureche. Ieri, fiul meu, speriat și el, care la aceste alegeri a votat prima dată, mi-a spus că a raportat pe cineva la BEC, pentru că a încălcat legislația electorală și a postat pe TikTok un mesaj de susținere a candidatului extremist. Era supărat pentru că a ajuns să fie așa de afectat de ceea ce se întîmplă. Eu am fost mîndru de el pentru implicare, dar îngrijorat pentru ceea ce ar putea urma. Am scăpat.
De aici mai departe trebuie să ne gîndim ce este de făcut pentru a evita astfel de pericole. Am scris de multe ori că școala are un rol important în acest proces. Fiul meu îmi spune că are în clasă colegi adepți ai conspiraționismului și extremismului. Mă gîndesc și la unii profesori care încurajează astfel de direcții sau se simt scandalizați cînd vine vorba despre o educație care să infuzeze elemente de cultură politică sau de implicare civică. O colegă povestea cum la ea în școală a avut loc o discuție halucinantă a profesorilor, după ce elevii din consiliul elevilor au avut inițiativa de a împărți în clase pliante cu îndemnul adresat elevilor majori de a merge la vot sau de a le spune adulților din familie să meargă. Unii profesori s-au isterizat, în loc să susțină și să aprecieze acest demers.
Școala trebuie să își schimbe din temelii abordarea în aceste privințe. Educația media, pe care eu o promovez de mulți ani, contribuie la schimbarea perspectivelor, dar este doar o părticică a unui efort care trebuie să devină sistemic.
Avem nevoie de o schimbare a perspectivelor. O schimbare sprijinită de politicile educaționale naționale. Nu este un demers ușor. Resursa umană din sistem nu poate fi înlocuită pur și simplu. Ea trebuie (re)formată însă și, acolo unde se întîmpină rezistență, trebuie găsite mijloace de menținere a unui echilibru corect. Profesorii trebuie să știe că nu pot nici să promoveze un anumit tip de discurs ideologic extremist, nici conspiraționisme, nici izolaționism, dar și că nu pot să se opună promovării valorilor libertății, democrației, spiritului critic. Alegerea acestei profesii implică și asumarea unei viziuni asupra educației pe care nu o pot submina pe baza unor convingeri personale. Nu știu, concret, cum putem face asta. Poate prin introducerea disciplinelor de tipul educației media, poate prin infuzarea disciplinelor școlare fundamentale cu elemente de educație media și cetățenească. Poate este nevoie de strategii de evaluare a demersurilor didactice în scopul implementării acestor politici educaționale.
Este nevoie și de curaj. De curajul de a vorbi, de a lua poziție, de a rezista tentației de a rămîne „neutru”, căci neutralitatea este complicitate. Ignoranța nu poate fi considerată inocență, într-un peisaj digital în care dezinformarea, extremismul și teoriile conspirației se infiltrează cu o viteză uluitoare. Dacă școala nu le oferă tinerilor instrumentele de a înțelege lumea în care trăiesc, altcineva o va face în locul ei – iar acel „altcineva” nu are întotdeauna intenții oneste.
Votul de ieri a fost despre două viziuni opuse asupra societății. Una deschisă, pluralistă, bazată pe valori democratice, cealaltă închisă, căutînd refugiul în mituri și vinovați imaginari, în violență. Faptul că balanța a înclinat, fie și la limită, în favoarea primei opțiuni este o victorie, dar nu e garanția unui viitor sigur. E doar o șansă. Dacă vrem ca ea să se transforme într-un drum real, trebuie să începem din clasă, de la fiecare întrebare care îndeamnă elevul să gîndească pe cont propriu. Avem nevoie să cultivăm empatia, gîndirea critică, dialogul și încrederea. Fără ele, educația riscă să fie doar o imitație a ei înseși – iar societatea, o imitație a democrației.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
