În contextul agitat al acestor zile, agitație creată de alegeri, am văzut o opinie postată pe Facebook a unei persoane care își exprima convingerea că profesorii nu ar trebui să aibă pe conturile lor postări care să le evidențieze opțiunea politică, deoarece astfel s-ar abate de la misiunea lor sacră de educatori imparțiali și neutri ai tinerelor generații.
Din start mă declar total în altă tabără de opinii față de cea enunțată.
A spune că profesorul trebuie să fie „neutru” înseamnă a confunda educația cu o activitate mecanică, de livrare de conținut. Profesorul nu este o enciclopedie ambulantă. El este o conștiință vie, care are nu doar dreptul, ci și obligația morală de a lua poziție față de ceea ce se întîmplă în societate. Este cetățean cu drepturi depline, iar dreptul la exprimare nu încetează odată ce intră pe poarta școlii. Din contra, profesorul este una dintre vocile care trebuie să se audă clar într-o societate democratică.
Este adevărat că în clasă, în fața elevilor, profesorul nu trebuie să facă prozelitism politic. Nu trebuie să își impună convingerile și să transforme ora într-o tribună electorală. Dar este o diferență între a face propagandă politică și a forma spirit critic. Iar democrația, libertatea de exprimare, toleranța, gîndirea independentă și curajul de a analiza și a lua atitudine sînt valori care trebuie cultivate constant. Dacă nu o face profesorul, atunci cine?
Educația pentru adevăr, pentru gîndire limpede și responsabilă, pentru participare civică și solidaritate este, de fapt, însăși esența rolului profesorului. Nu există educație „neutră” cînd vine vorba de valori. Orice tăcere, orice evitare a subiectelor dificile înseamnă o alegere. Și adesea, această alegere duce la lăsarea terenului liber pentru manipulare, ură, extremism.
Tocmai această teamă de implicare – confundată adesea cu o falsă neutralitate – a dus, în timp, la tăcerea periculoasă a școlii în fața urii, a derapajelor, a discursului extremist sau conspiraționist. De multe ori, elevii noștri iau contact cu idei radicale de pe rețelele sociale sau din mediul familial, fără ca școala să le ofere uneltele de gîndire critică pentru a le contracara. Și fără ca profesorii să spună, clar și răspicat: „Aceasta este o minciună. Aceasta este o manipulare. Aceasta contravine valorilor umane și democratice”.
În absența implicării profesorilor în educația pentru cetățenie, spațiul public a fost acaparat de figuri care promovează izolaționismul, discursul antidemocratic, teoriile conspirației, disprețul față de știință și față de dialog. Mulți dintre acești „formatori de opinie” au devenit influenți tocmai pentru că vocile responsabile au fost prea discrete sau complet absente. Neimplicarea nu este o soluție. Este o abdicare de la responsabilitate.
A avea o poziție publică, inclusiv pe rețelele de socializare, nu contrazice menirea profesorului – dimpotrivă, o întărește. Elevii nu sînt doar niște recipiente pasive, ci ființe în formare, care își iau modelele de viață din jur. Dacă văd că profesorul lor tace în fața abuzului, a corupției, a derapajelor autoritariste, ce vor învăța despre curajul civic? Dar dacă văd că profesorul își susține opinia, fără a impune, fără a jigni, cu demnitate și argumente? Acel profesor va fi, poate, primul care le va arăta cum funcționează cu adevărat o societate democratică.
Poziția profesorului, prin urmare, nu trebuie să fie una de izolare în turnul de fildeș al catedrei, ci una activă, lucidă, implicată. Să taci înseamnă să lași locul liber altora – și nu întotdeauna acel loc va fi ocupat de bine. Educația nu înseamnă doar predare, ci și formare. Formarea pentru viață înseamnă, inevitabil, formarea pentru cetățenie. Iar cetățenia responsabilă începe cu un lucru simplu: curajul de a avea o voce. O voce care nu ridică tonul, dar ridică nivelul de conștiință. O voce care nu impune, dar problematizează și inspiră. O voce care poate face diferența. Sensul democrației se învață nu doar din manuale, ci mai ales din exemplul celor care o trăiesc.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
