Spiegel im Spiegel

Sistemul educațional se concentrează prea mult pe rezultatele examenelor, fără să includă și forme de educație emoțională.

Se apropie examenele, iar perioada acestora reprezintă o sursă considerabilă de stres pentru elevi, profesori și părinți. La nivelul sistemului educațional românesc, subiectele de examen și cerințele academice contribuie la o presiune constantă asupra celor implicați. Stresul, deși poate motiva performanța în anumite cazuri, poate fi dăunător atunci cînd devine copleșitor și conduce la anxietate, epuizare emoțională sau chiar la scăderea performanței școlare.

Cum putem ajuta elevii să facă față presiunii examenelor, protejîndu-le în același timp sănătatea emoțională? Timpul insuficient pentru pregătire, teama de a nu răspunde la cerințele examenului și temerea de a nu se ridica la înălțimea așteptărilor sînt doar cîteva dintre motivele care creează anxietate. Ce soluții avem, care să echilibreze performanța academică cu o stare mentală și emoțională sănătoasă?

Pentru mine, un aspect important în gestionarea stresului este crearea unui mediu cald, confortabil. De multe ori, elevii nu dispun de un spațiu liniștit pentru studiu sau sînt expuși constant la zgomot și distragere. De asemenea, se confruntă cu suprasolicitarea mentală și nu știu să prioritizeze calitatea învățării, nu cantitatea de informații.

Contează mult activitățile de relaxare și de gestionare a stresului. În timp ce pregătirea academică este esențială, uităm uneori să-i învățăm și cum să se relaxeze, pentru a preveni epuizarea. Sigur, nu toate formele de relaxare sînt la fel de eficiente pentru toți elevii. Fiecare cu strategia sa.

Mă gîndeam la lucrurile astea, astăzi, pentru că m-am trezit aglomerat cu niște munci pe ultima sută de metri. Și erau astăzi și alegerile. Stres. Pe mine mă ajută, în momentele astea, muzica. Astăzi, în pauzele de la scris, am scultat Arvo Pärt. „Spiegel im Spiegel“, „Oglindă în oglindă“, o piesă splendidă, care mi se pare că debutează ca într-un fel de dialog subtil cu Sonata lunii a lui Beethoven. O structură simplă, cu două instrumente situate și ele dialogic, pian și violoncel, care înaintează lent, progresiv. Dar nu înspre exterior, ci înspre interior. Așa cum imaginea se reflectă în oglindă și se dublează, apoi se multiplică spre infinit. Climaxul nu e brusc, se dezvoltă gradual, calm. Timpul dialogului curge liniștit, fără graba cotidiană, asemănător cu o reflecție în care nu există începuturi și sfîrșituri clare, ci o perpetuă revenire la sine, ca și cum realitatea se reflectă în sine în mod constant. Și Sonata lunii deschide un spațiu interior, calm, aproape suspendat în timp. La Beethoven e o melancolie profundă, un sentiment de tristețe controlată, la Arvo Pärt e o nostalgie echilibrată, o tristețe senină. La Arvo Pärt e o tonalitate minoră, la Beethoven e una majoră, dar se întîlnesc în minimalismul expresiei (deloc specific lui Beethoven), în acest mers lent prin emoție. Parcă Arvo Pärt ar fi extras doar esența contemplativă a începutului sonatei și ar fi transformat-o într-o meditație pură, fără griji, fără neliniște, fără următorul pas. Ești invitat să intri în interiorul muzicii, nu doar să o asculți la suprafață. O mantră muzicală ca o spirală interioară. Un exemplu perfect de cum să îți acorzi timp pentru tine și să navighezi prin desișurile vieții fără teama de a te pierde în vîrtejul lor.

Cred că sistemul educațional se concentrează prea mult pe rezultatele examenelor, fără să includă și forme de educație emoțională care ajută la gestionarea stresului. Introducerea de tehnici de relaxare, de introspecție și de conectare cu sine. Și cred că școala nu face destul nici pentru a-i apropia pe elevi de muzică, în ipostaza ei de instrument de reculegere. Fără a minimaliza, deloc, importanța muncii, a efortului (în fond, eu însumi, la ora 22,30, muncesc).

Scuzați-mi interludiul subiectiv-muzical al acestui text. Poate e tot o formă de relaxare. Dar stresul asociat examenelor este o problemă reală și semnificativă. Iar educația emoțională ar merita să fie un complement direct, nu doar circumstanțial, al educației academice.

 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

Share