Standardizarea evaluării în școli nu este o idee nouă și a stîrnit reacții în zilele din urmă, ca urmare a raportului OCDE. Am citit diverse opinii, mai mult sau mai puțin echilibrate, de la perspectivele radicale ale unora care o consideră un instrument total nepotrivit pînă la cele bine calibrate, argumentate, cum am văzut, spre exemplu, la Șerban Iosifescu.
Pe de o parte, unii susțin că uniformizarea notelor și a criteriilor distruge educația, în special în mediile vulnerabile, unde condițiile și contextul sînt diferite de cele din mediile urbane. Pe de altă parte, există argumente puternice că fără standardizare sistemică nu putem înțelege cu adevărat ce funcționează și ce nu, iar educația riscă să rămînă un teren al inegalităților și al discreției arbitrare.
Este important să înțelegem că standardizarea evaluării nu înseamnă eliminarea nuanțelor sau ignorarea contextului. Din contra, ea este un instrument vital pentru a măsura echitabil performanța tuturor elevilor, indiferent că provin din școli urbane, rurale, bogate sau sărace. Fără un sistem unitar de evaluare, rezultatele devin imposibil de comparat și, mai grav, nu avem o imagine clară asupra zonelor și situațiilor care necesită intervenții urgente. Standardele de evaluare permit identificarea cu acuratețe a diferențelor între școli și direcționarea resurselor acolo unde ele sînt cel mai necesare.
În lipsa unor astfel de standarde, profesorii și elevii sînt lăsați să se descurce cu criterii proprii, adesea neclare sau subiective. Acest gol generează presiuni externe puternice, mai ales din partea părinților, care doresc note mari cu orice preț. Fără standardizare, aceste presiuni pot duce la compromisuri nedorite, corupere și o cultură toxică a notării, care subminează încrederea în procesul educațional.
Cu toate acestea, notarea nu trebuie văzută doar ca un instrument de ierarhizare sau etichetare. Profesorii folosesc adesea nota ca pe o armă de motivare, mai ales pentru elevii care au dificultăți. Uneori, un 7 sau un 8 poate însemna mai mult decît o evaluare strictă: este un semnal de încurajare, o recompensă pentru efort, o motivație să continui. Această flexibilitate este importantă în relația educațională și nu trebuie eliminată sau neglijată.
Dar tocmai aici intervine rolul standardizării: ea oferă cadrul clar în care aceste mici „excepții” pot fi făcute, fără a pierde din vedere obiectivitatea. O notă stimulatoare este valoroasă, dar trebuie să se sprijine pe o înțelegere comună a ceea ce reprezintă nota respectivă, ca să nu devină arbitrară și să păstreze sensul în raport cu nivelul real de competență.
Mai mult decît atît, standardizarea evaluării este esențială pentru a promova echitatea. Fără ea, riscul este să lăsăm în urmă elevii din medii defavorizate, așa cum se întîmplă adesea cînd notele sînt „uniformizate” după criterii inaccesibile unor contexte dificile. Dar, paradoxal, fără aceste standarde, nici nu putem măsura adevărat ce înseamnă o performanță „normală” într-un anumit context și cum poate fi ajutată școala respectivă să se dezvolte.
Sistemul educațional are nevoie deci de un echilibru între standardizare și flexibilitate, între criterii clare și respect pentru particularități. Standardizarea nu trebuie văzută ca un mecanism de uniformizare rigidă, nici de notare oarbă, ci ca un cadru pentru corectitudine și transparență. Ea ne poate ajuta să înțelegem unde sînt lacunele reale și să intervenim eficient, să combatem inegalitățile și să oferim fiecărui elev șansa să-și valorifice potențialul.
Eu sînt ferm convins că standardizarea evaluării este o necesitate sistemică. Nu percepută ca o amenințare, ci ca un instrument prin care se poate gestiona, treptat, progresul. Doar cu standarde clare, susținute de o cultură a evaluării orientată spre echitate, putem transforma educația într-un domeniu motivant și eficient. Notarea stimulativă rămîne importantă, dar în contextul unor criterii clare, care să confirme că rezultatele reflectă cu adevărat nivelul de învățare și că fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
