Maria Balabaș, co-fondatoare a Asociației Minimorum, a inițiat proiectul Radio Vis (cofinanțat de AFCN), o instalație itinerantă, cu scopul de a aduce arta sonoră în mijlocul satelor. A studiat muzicologia la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în prezent este doctorandă CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii), unde a propus un proiect despre multiple modalități de a asculta istoria recentă. Realizează emisiunea „Dimineața crossover” la Radio România Cultural sau proiecte inovatoare precum „Crescuți pentru a fi liberi. Povești din Europa Centrală și de Est” sau „Veneticii”, creațiile sale radiofonice fiind nominalizate la Prix Europa, Prix Italia sau Grand Prix Nova. Activă și ca artistă multimedia, creațiile sale au fost prezentate în festivaluri și expoziții internaționale. Împreună cu artistul german Alexander Arpeggio, pregătește lansarea discului Rural Rhythms.
Care au fost momentele și experiențele formative din cariera ta care au condus la înființarea Asociației Minimorum?
Minimorum a apărut din necesitatea noastră comună, a soțului meu și a mea, de a crea un liant între viețile noastre urbane și teritoriul rural unde am ajuns să locuim. La momentul înființării asociației, în 2019, eu eram mult mai dedicată ideilor mele artistice, iar perspectiva unei asociații îmi era destul de îndepărtată. Soțul meu, Vlad Mihăescu, cercetător în etica mediului, mult mai practic și cu un spirit mai antreprenorial decît al meu, a preluat inițiativa de a crea un cadru instituțional pentru idei care, altminteri, ar fi rămas doar la stadiul de dorință sau intuiție. Așa a apărut Minimorum. Cu timpul, eu am ajuns să mă implic mai mult în a iniția proiecte pentru asociația noastră, ca o formă de a aduce într-un singur loc o experiență culturală și artistică destul de consistentă. Iar acum gîndesc proiecte care sper să creeze un echilibru între necesitatea mea de expresie artistică și infinitatea de necesități în educație a zonelor rurale.
Ce influențe, personale, artistice sau profesionale, au conturat direcția interdisciplinară a Asociației Minimorum?
Pentru asociație, prima influență esențială este soțul meu. Mi-a fost destul de dificil să mă adaptez la stilul de viață propus de el, la o formă de onestitate care presupune o continuă muncă interioară și afirmarea ei atît față de tine însuți, cît și față de ceilalți. Numele asociației este inspirat de stilul de viață minimalist pe care el și l-a însușit, precum și de ideea că poți face mult cu foarte puțin. În continuarea acestui început filosofic, am construit proiectele actuale Minimorum pe baza experienței și a intereselor mele ca artistă, cercetătoare, jurnalistă. Au fost ani întregi în care mi-am dat libertatea să caut, să înțeleg cum funcționează anumite medii artistice, să înțeleg dacă am eu ceva de spus în lumile acestea; am fost mereu între artă sonoră, scriitură performativă, performance și cîte altele. Ruralitatea a adăugat pentru Minimorum necesitatea de a veni cu propuneri de educație. Așa că această formulă interdisciplinară este, de fapt, un produs al experiențelor noastre profesionale și vocaționale, dar și un răspuns la necesitățile pe care le simțim în lumea în care am ajuns să locuim.
Cum a apărut ideea proiectului Radio Vis și în ce măsură se leagă de experiența ta în radio și arte sonore?
În pandemie, întrebîndu-mă ce aș putea face în sat, am început să adun copiii pentru a citi în șura noastră. Pandemia a făcut multe pagube, dar a și facilitat obținerea unui timp de lucru personal pe care altfel nici nu ți l-ai fi imaginat. Am petrecut ore în șir ascultînd înregistrările pe care le-am făcut cu copiii. Din munca aceasta fără o finalitate concretă, pe care o făceam ca să mă salvez pe mine însămi de la nevroza pandemică, a apărut ideea unui proiect mai mare. Acesta a ajuns să fie Radio Vis.
În proiect spui că cei mici sînt „co-creatori”. Ce înseamnă, concret, pentru copii această implicare și cum schimbă ea dinamica educațională și artistică?
Conceptual, m-am luptat pe parcursul timpului cu obiectificarea copiilor, prezentarea lor doar în anumite contexte foarte asemănătoare cu lumea adulților, dar nu cu lumea lor. Ascultînd înregistrările cu copiii din sat descopeream o bogăție enormă de sensuri în felul lor de a vorbi sau de a crea legături. Ne-am dorit ca Radio Vis să vorbească exact despre această întîlnire fenomenologică între ideile adulților și lumile copiilor, fără ca una să încerce să o convingă pe cealaltă că e mai „bună” sau mai necesară. Sunetul este un mediu foarte potrivit pentru a obține această apropiere, pentru a-i transforma instantaneu pe copii în actori sau în scriitori, chiar dacă unii nu știu să scrie. În sunet, ei scriu, sînt prezenți cu poveștile, emoțiile, oftaturile, nerăbdarea lor. Toate acestea devin parte din textul însuși. În Radio Vis căutăm o formă de scriere sonoră, iar prin acest fel de a asculta copiii, ei devin „co-creatori”. Ei chiar fac povestea, chiar dacă mediul din care vin sau educația pe care o primesc nu îi îndreaptă înspre premisa ca ei să devină scriitori sau actori sau regizori.
Pe limba copiilor
Cine sînt artiștii și facilitatorii care au contribuit alături de tine la Radio Vis?
Am colaborat excelent cu scriitoarea Adina Popescu, de exemplu. Adina a reușit să creeze adevărate scenarii de film împreună cu copiii, iar pariul ei a fost acela de a deschide lumi altfel interzise la școală, în care copiii au vorbit despre imaginarul pe care îl preiau din filmele și jocurile video la care au acces – cazinouri, gangsteri, polițiști corupți etc. Băieți care, la început, ne priveau cu suspiciune au devenit actori super-implicați în roluri pe care și le-au creat ei înșiși. O prezență charismatică și de a cărei știință în arta sonoră profită enorm Radio Vis este artista franceză Marie Guerin care, la rîndul ei, a reușit să le capteze atenția copiilor, să-i scoată din clase pentru a culege povești sau a face călătorii fantastice prin satul transformat într-un teritoriu al tuturor posibilităților. Regizoarea Irina Gâdiuță și actrițele Irina Artenii și Carmen Lopăzan au continuat explorarea imaginarului copiilor și, prin jocurile pe care le-au propus, au dus mai departe ideea de spațiu creator, din care apar lucruri surprinzătoare pentru noi toți. Mihai Balabaș a făcut muzică împreună cu copiii din Cîrța și Bruiu, iar emoția cu care s-a cîntat e, de asemenea, surprinsă pe înregistrări; pentru ei a fost impresionant să se audă la microfon, să primească înregistrările, să compună cîntece. În Radio Vis se va implica și Anamaria Pravicencu, cea care va crea designul unei mici cărticele, o altă formă de a sintetiza ideile din proiect și a le trimite mai departe, în lume.
Cum a decurs colaborarea cu regretatul ilustrator Mircea Pop?
Cu Mircea Pop am colaborat la volumul Urmuz. Pagini bizare, apărut la Editura ART. Ilustrațiile propuse de el pentru carte încă îmi sînt un reper despre ce înseamnă munca aceasta. De aceea, cînd am început să facem proiecte cu Minimorum, m-am dus imediat cu gîndul înspre el, să-l invit. Ilustrația imaginată de el pentru Radio Vis, acel radio viu din care ies plante dansatoare, este de o finețe extraordinară și este, de fapt, o inspirație în sine pentru mine. Mircea parcă mi-a transmis pe ce limbă să vorbească acest proiect, parcă din ilustrația lui se așază o tonalitate de lucru. Încă nu-mi vine să cred că Mircea a murit… Ne-am întîlnit prea puțin în viața reală, dar întîlnirea artistică dintre noi are o valoare enormă în continuare.
Care sînt componentele instalației Radio Vis și în ce fel va fi ea interactivă pentru public?
Ca în fiecare proiect, trebuie să ne asumăm partea de neprevăzut. În Radio Vis, acesta s-a manifestat în mai multe moduri – pornind de la interacțiunile cu copiii și descoperirile din imaginarul lor și continuînd cu întrebări privind forma în care îi vom face auziți. În urma unei experiențe de spitalizare cu băiețelul nostru, mi-am imaginat cum ar fi ca fiecare secție de pediatrie să aibă un aparat de radio la care să poți schimba frecvențele, dar pe aceste frecvențe să găsești doar povești. Am scris această idee pe o platformă de socializare, iar ea a fost pusă în practică, spre surprinderea mea, de inginerul programator Andrei Diea, care a creat un prototip pentru acest radio modificat. Andrei este el însuși pasionat de poetica înregistrărilor de teren, de radio, un om motivat să se dedice unor proiecte aparent utopice. I-am propus să continue și să facă și pentru Radio Vis un astfel de aparat, pentru care să hotărîm noi întregul conținut audio, iar publicul să se poată plimba printre frecvențe, ca la un radio normal. Cu posibilitatea de a face acest colaj live între poveștile copiilor, deschidem posibilitatea unei forme noi de conținut radio. Radioul creat în colaborare cu Andrei va fi modalitatea prin care Radio Vis va face auzite vocile copiilor cu care am lucrat. În timpul acesta, regizoarea și scenografa Irina Gâdiuță conturează povestea unui spectacol radiofonic inspirat de înregistrările noastre, spectacol pe care ne dorim foarte mult să-l facem auzit și la un radio „clasic”, să spun așa.
Cum îți imaginezi evoluția pe termen lung a Radio Vis și ce rol îți dorești să aibă Asociația Minimorum în peisajul cultural românesc contemporan?
Mi-aș dori ca Radio Vis să continue în spiritul exploratoriu pe care și l-a propus. De asemenea, îmi imaginez că va continua să vorbească pe limba copiilor despre bogăția sonoră care ne înconjoară și la care contribuim și noi, oricît de neînsemnați sau departe de ceea ce contează ne-am considera. Totodată, îmi imaginez că Radio Vis ar putea duce mai departe premisa ca arta sonoră, jurnalismul radio, teatrul radiofonic să nu mai fie concepte îndepărtate, ci să poată deveni lumi care să conțină orice copil, de oriunde ar fi el. Face parte din misiunea Minimorum să creștem spațiul unei comunicări extinse, de reciprocitate, de a crea căi de legătură între lumea urbană și cea rurală. Poate acesta devine spațiul nostru de manevră, cel în care învățăm să răspundem provocărilor actuale sau de durată din România în ceea ce privește accesul la educație, la resurse, la recunoaștere socială.
Care sînt momentele preferate din emisiunea ta „Dimineața crossover”, pe care o realizezi la Radio România Cultural de peste un deceniu?
„Dimineața” reușește în continuare să mă ajute pe mine personal să trăiesc o viață mai bună. Și, ca să extind răspunsul, pare că are un efect similar asupra vieții multor alți oameni. E o comunitate extinsă a celor care înțeleg că aparțin de un anumit limbaj muzical, un vocabular comun crescut, în timp, împreună. După atîția ani, această practică de a te trezi și a te gîndi la muzică în loc de altceva face bine, creează premisa unui echilibru extins, intergenerațional. Îmi place să zic „Bună dimineața” și să vizualizez, parcă, nenumărate vieți care se acordează la acest spațiu comun. Îmi place să gîndesc emisiunile ca pe plimbări extinse prin istoria muzicii. Îmi mai plac momentele în care mă întîlnesc cu ascultători ai „Dimineții” și li se luminează fețele cînd îmi spun numele; bucuria lor este mărturie că munca noastră (sînt împreună cu George Gâlea în echipă) ajunge, de fapt, la destinație.
Albumul tău Avant’n’Gard, un reper important pentru mine, conține o reinterpretare specială a cîntecului popular „Ioane, Ioane”. Cum a luat naștere această versiune și ce ai descoperit explorînd tradiția printr-o cheie experimentală?
Era perioada în care descopeream Colecția Etnophonie coordonată de Speranța Rădulescu. Pe unul dintre discurile acestea am ascultat „Ioane, Ioane”. Vocea femeii, rezonanța versurilor, linia melodică ce cuprinde și strigătul, și coborîrea înspre o tristețe de necuprins – toate mi-au vorbit, am încercat să-mi găsesc și eu propria voce în cîntec. Colegii mei au răspuns dorinței mele și îmi amintesc că, atunci cînd înregistram, trăiam starea aceea de armonie pe care ne e atît de dificil să o găsim în cotidian. Folclorul a rămas o parte importantă din ce am cîntat pe parcursul timpului – cu proiectul Colinde netemperate ca reper pentru un disc întreg inspirat de tradiția colindelor.
Un alt proiect muzical foarte interesant al tău este Soare Staniol, unde ai reinterpretat piese variate, de la Methadon 3000 feat. Deceneu pînă la CAN. Cum a luat naștere acest album?
A fost o muncă enormă pentru Soare Staniol, au fost ani de zile puși în construcția unui sunet, a unei selecții muzicale, chiar și alegerile pentru reinterpretările acestea au propriile povești. Din păcate, discul a rămas în bună măsură necîntat, pentru că a fost lansat la începutul pandemiei și ne-am trezit în imposibilitatea de a-l duce pe scenă. Anii au trecut, au apărut proiecte precum Radio Vis, iar Soare Staniol încă suferă pentru că nu reușim să ne organizăm pentru a cînta ce am produs.
Ai fost nominalizată la competiții internaționale precum Prix Europa și Prix Italia. Ce au însemnat pentru tine aceste recunoașteri și ce ai învățat din acele experiențe?
Competițiile sînt, mereu, căi de a înțelege care e nivelul real la care te afli. Pentru mine, nominalizările primite au fost confirmări că e ceva de valoare în ce fac, în modul meu propriu de a face radio. Pe de altă parte, mi-au arătat cît mai am de învățat și de ce resurse aș avea nevoie pe viitor. Unul dintre visurile mele ar fi acela ca Radio Vis să ajungă într-o astfel de competiție internațională.
Foto 1: Maria Balabaş
Foto 2: Radio Vis, ilustraţie de Mircea Pop
