Povestea noastră începe inocent cu un „Bună ziua, vecine”, spus în fața liftului. Ce ne interesează însă sînt posibilele continuări ale acestei povești pentru că nu după oricare „Bună ziua, vecine“ urmează o poveste. De exemplu, „Bună ziua, vecine, primește tava asta cu de-ale gurii, că e sîmbăta morților” nu-i o continuare care să ne ofere o poveste chiar dacă bătaia în ușa ta se întîmplă sîmbătă dimineața pe la șase, șase și ceva, cînd tu ți-ai dori să dormi fiindcă ai avut o săptămînă epuizantă. Zici bogdaproste chiar dacă ești ateu și încerci să te întorci la somn.
Bineînțeles că n-o să poți dormi pentru că un vecin, altul sau același, va începe să bată covoare, să dea găuri cu bormașina, să-și exerseze talentele de DJ, să-și ude florile sau să-și spele balconul care e exact deasupra balconului unde ai pus rufe la uscat de cu seară, să-ți transforme casa în locuință lacustră. Și colac peste pupăză, va începe să urle copilul vecinilor de la trei sau să latre un cîine.
Ce poți să faci? N-ai apucat să-ți bei cafeaua, dar pui un halat pe tine și ciocănești la ușa lui: „Bună ziua, vecine, n-ai putea să-ți bați nevasta la o oră rezonabilă ca să pot și eu dormi?”. Și dacă el îți răspunde furios: „Ia mai du-te tu de-aici, că nu-i treaba ta, mai bine vezi-ți de nevastă-ta, că se-ntinde cu toți, mi-a zis mie tanti Vica (vecina de la parter care știe tot ce mișcă) și plătește-ți dracului datoriile la întreținere”, noi putem să ne gîndim că aici ar putea fi o poveste. Avem premisa: tu ai vrut doar să-i bați obrazul că așa ceva nu se face și credeai că e om de înțeles și că relația stabilită între voi îți permite, că doar i-ai împrumutat de-atîtea ori o cană de zahăr, un pahar de ulei, două ouă ori sculele tale, i-ai dus copilul la școală, l-ai ajutat să monteze mobila și de vreo cîteva ori ați băut și bere împreună, iar el, în loc să înțeleagă cu frumosul, te-a insultat de-au auzit toți vecinii.
Te vedem apoi în bucătăria ta înjurînd și blestemînd de toți sfinții. Dar ești un om rațional care atunci cînd are o problemă caută o soluție. Și problema ta cu vecinul e ceva de discutat la prima ședință a asociației de proprietari, suplimentar fața de cele puse pe ordinea de zi: alegerea președintelui, a comitetului, stabilirea de penalități, montarea de contoare și apometre, anveloparea blocului, salariul femeii de serviciu, repararea terasei, repartizarea cheltuielilor după numărul de persoane sau după cota indiviză deținută.
Ești trimis acasă de la adunarea asociației pentru că tu nu ești proprietar, ci doar chiriaș, așa că n-ai drept de vot, însă afli că s-a adoptat o hotărîre. Se pare că și alți vecini aveau aceeași problemă. Dar bineînțeles că nu se rezolvă nimic, fiindcă vecinul e lipsit de bun-simț și nu respectă ce-a hotărît majoritatea. Așa că iei legătura cu un avocat care îți explică ritos că vecinătatea e o loterie emoțională cu implicații legale. Pentru că da, poți ajunge în instanță. Ce zice legea? Ai voie să-ți pierzi mințile, dar nu și liniștea altora. Legea 61/1991 și Codul Civil (art. 603) îți permit să ceri vecinului să-și mute boxa din peretele comun. Sau, dacă nu înțelege, să-l muți tu în fața unui judecător. Îți povestește despre cîteva cazuri de-ale lui. Într-unul, problema a fost bormașina, dar instanța a decis că bormașina poate funcționa între orele 8,00-21,59, cu pauză de masă și menajamente pentru animale de companie și bebelușii din bloc, iar în altul, tribunalul a statuat în apel că sunetele produse de motanul Marcel nu se încadrează la „zgomot perturbator”, ci la „manifestări specifice ale speciei”. Apoi își amintește un caz mai vechi cu sarmalele, în care instanța a considerat că dacă reclamantul simte miros de sarmale pe palier, identifică sursa, cere și nu primește, ne aflăm într-o situație de „ostracizare olfactivă” care justifică acordarea de despăgubiri, caz pe care a încercat să-l folosească drept precedent într-un caz mai recent cu vinete coapte, în care n-are deocamdată o soluție definitivă. Și ca să fie și mai convingător, îți citește dispozitivul unei hotărîri. Uite, dom’le, ce-a zis judecătoria: „Admite în parte acțiunea reclamantei Gherghina. Obligă pîrîta Paraschiva să mute ghiveciul cu 40 cm spre stînga, astfel încît mirosul petuniei să se propage exclusiv spre fereastra proprie. Obligă ambele părți să participe la un atelier de gestionare a conflictelor florale, sub coordonarea domnului administrator Nea Fane, pensionar cu experiență în descurcat ițele vecinătății. Cu apel”. Și s-au acordat și cheltuieli de judecată constînd într-un sac de pămînt și o sticlă de uleiuri esențiale cu efecte liniștitoare.
Cîteva luni sau ani mai tîrziu, exact după ce-ai cîștigat la Loto, ai primit o moștenire sau ai reușit în sfîrșit să iei credit, îți dai seama că ești sătul de toate situațiile astea cu vecinii care numai la bloc pot apărea și ai o epifanie. O să-ți cumperi o casă pe pămînt.
O găsești și te muți și zici iar „Bună ziua, vecine“, dar de data asta peste gard. Și te pomenești iar într-o zi că nu poți dormi din cauza cocoșilor vecinilor. Dar asta nu-i tot, vecinul din stînga taie lemne, iar cel din dreapta își tunde iarba și, dacă ciulești urechile, auzi chiar și-o bormașină. Cel din spate face focul pentru grătar sau ca să ardă frunze. Echipa care lucrează la casa aia nouă a început munca din zori, îi auzi bătînd cuie, strigînd unul la altul și nu-i interesează nici cît negru sub unghie că tu n-ai dormit fiindcă azi-noapte a fost chef în vecini.
Îți vine să te muți din nou. Dar nu mai e așa de simplu, că acum ești proprietar. Te simți legat cu lanțuri de glie cînd îți dai seama că, oriunde te-ai muta, tot vei avea vecini. Chiar și la cimitir.
Și iar ajungi la avocat, că ați rămas prieteni de data trecută cînd ți-a cîștigat procesul, că nici nu se putea altfel la cîtă dreptate aveai. De data asta îi povestești de pomul vecinului. Legea zice: dacă e prea aproape de gard (sub doi metri) și ți se pare că e agresiune cu frunză și ghindă, trebuie tăiat. Ramurile care îți trec gardul pot fi tăiate legal. Codul Civil te susține la articolul 613. Îi zici și de picătura streșinii și el îți răspunde că nu ai voie să-ți direcționezi ploile personale în viața altuia. Articolul 611 din Codul Civil e despre asta. Apoi vine vorba și despre vecinul care a ridicat un foișor, o cameră în plus sau un fel de catedrală a grătarului fără autorizație, și el îți răspunde că poți face mai mult decît să oftezi. Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții zice că, dacă n-a respectat distanțele legale sau nu are autorizație, s-ar putea să-și demoleze visul cu mîna proprie. Sau a executorului. Te bucuri ca un copil cînd afli că poți să-i închizi vecinului ferestrele alea pe care le-a deschis înspre proprietatea ta. Ar mai fi Relu, care stă vizavi și e șofer de camion. Și-a făcut un obicei să vină acasă cu mașina de serviciu și s-o parcheze în poarta ta. Lui deja i-ai trimis o notificare prin care i-ai cerut să „își reconsidere opțiunile de parcaj”. Dar încă nu i-ai spus avocatului despre cea mai mare problemă a ta, Fane. Vecinul pe care îl credeai prieten a renunțat să cultive intensiv pepeni și i-a venit ideea să-și transforme proprietatea de 1.000 de metri pătrați în fermă. Găinile și curcanii lui ți-au mîncat ierburile aromatice, iepurii și caprele ți-au distrus copacii și gardul. De mirosuri și zgomote nici nu mai zici. Ba ai auzit că intenționează să-și ia și porci. Avocatul se scarpină în barbă și-ți zice că Legea 205/2004 prevede că animalele nu trebuie să creeze disconfort sau să pună în pericol sănătatea publică, iar Codul Civil are dispoziții clare despre răspunderea pentru fapta proprie și pentru cea a animalului. „Trimite-i o notificare și, dacă nici după aceasta nu înțelege, poți apela la autoritățile locale sau chiar la instanță pentru a solicita eliberarea zonei și despăgubiri. Sînt aici doar pentru tine.”
În cîțiva ani, ți-ai făcut o reputație: ești vecinul ăla nebun care are un prieten avocat. Dar nu-ți pasă.
Adevărul e că, în timp, ai ajuns să dezvolți o formă de atașament stranie pentru toată nebunia asta. A devenit parte din identitatea locului și un pic din identitatea ta. Te trezești dimineața și primul lucru pe care-l faci nu e să-ți bei cafeaua, ci să verifici grupul de WhatsApp al scării ori al comunității. A mai intrat cineva cu cîinele? A scăpat cineva iar o pungă de gunoi pe casa scării? Cine a parcat aiurea? Cine a blocat strada? Cine anunță primăria că iluminatul public e aprins în miezul zilei? Iar întîrzie firma de salubritate să ridice gunoiul? Păi, ei nu văd că-s 40 de grade afară? Vecine, nu cunoșteai tu pe cineva? Nu mai găsesc rețeta de mici pe grup. Poate s-o mai pună cineva?
Ești conștient că, într-o lume instabilă, conflictele dintre vecini sînt surprinzător de constante.
Însă, paradoxal, poate că exact asta ne unește. Ne plîngem unii de alții, ne dăm mesaje pasiv-agresive, dar învățăm să trăim unii cu alții, să negociem spațiul, liniștea și nervii. Poate că tu și avocatul tău, cu tot cu codurile lui, ne faceți un bine: ne împingeți să devenim mai atenți, mai prezenți, mai buni negociatori. Sau cel puțin mai rapizi încărcători de dovezi audio-video pe stick. Vecinătatea e, în cele din urmă, un exercițiu de civilizație. Unul dificil, dar esențial pentru că, dacă-ți ia casa foc, primul care va sări în ajutorul tău e vecinul.
Laura Cosma este avocată din 1995. De cîțiva ani cochetează cu literatura. I-au apărut povestiri în Revista de povestiri, LiterNautica, LiterNet, Literomania, Cod de poveste.
