Bătaia în ușă nu e cea cu care m-am obișnuit deja, seacă și imperioasă, ci una ușoară, cu ritm de început de cîntec. Mă ridic din fața laptop-ului, traversez sufrageria și deschid. E Steve, cu chelia proaspăt rasă, alb-brînză, zîmbitor, îmbrăcat cu doar un inel de aur în prepuț de care e agățată cheia apartamentului.
– Hai! mă cheamă.
Răspund răgușit, cu ochii în tavan:
– Nu vin, nu pot, sînt de serviciu.
De peste umărul lui, din adîncul holului cenușiu ca o capelă gotică fără vitralii, 816 îmi face vesel cu mîna. Nici azi nu și-a schimbat ținuta, așa iese el pe-afară, paradă sau nu, în rochie verde de mătase, cu aripioare făcute din dresuri trase peste sîrme îndoite prinse de spinare și botoși în formă de cap de tigru. Mi-e profund antipatic 816. De fiecare dată cînd consumă porcării, umblă în pielea goală prin bloc și face propuneri indecente chiriașilor. Halima, scandal, poliție. Ultima dată l-am acoperit cu pătura adusă din România, pe care a pierdut-o la circă. Mă jupoaie Ana a mea cînd o veni. Personal, cred că se preface că-i scrîntit ca să încaseze ajutor social.
– N-are costum, de-aia nu vine! strigă 816.
Steve se răsucește pe cîlcîie și pleacă fără vreun cuvînt. Răsuflu ușurat. Mă întorc la laptop și deschid Messenger-ul pe Facebook. Turuiesc cu consoarta despre drumul cu avionul, îi dau sfaturi despre transferul din Heathrow, pup camera de deasupra ecranului cînd copiii intră în cadru, mă prefac mulțumit de noul meu job de om bun la toate, un fel de lăcătuș-mecanic-electrician-instalator, însărcinat cu rezolvarea problemelor tehnice minore ale locatarilor unui bloc cît Bucharest One. Mai laud o dată marele avantaj al serviciului, că am primit un apartament pentru care nu vom plăti nici chirie, nici utilități. Îi povestesc amuzat de evenimentul care însuflețește cartierul nostru din Toronto în perioada asta, festivalul Pride, și-l pomenesc pe Steve, vecinul de la ultimul etaj pe care l-am ajutat alaltăieri să-și care pianina. Steve are vreo 60 de ani, predă arhitectură la Universitatea Ryerson, e gay și-și aduce aminte cu nostalgie de vremurile cînd lupta înflăcărat pentru drepturile comunității LGBT. „Ăștia din ziua de azi primesc totul pe tavă și nu fac decît să se bucure, dar bucuria lor n-are bază reală”, mi-a repetat de cîteva ori în timp ce mă chinuiam cu ridicat-tras-împinsul pianului.
Sună telefonul. 1407, așa-mi numesc eu rezidenții, după numărul apartamentului în care locuiesc, e grec la origine. Are drapelul alb-albastru bătut în cuie pe peretele din living și un papagal care cîrîie timid „Canavaro! Canavaro!”. 1407 e foarte înalt și spătos. Cocoșat peste biroul ticsit cu tablouașe și șevalete micuțe, pufăie vapori de vopsele prin mustățile cenușii, lungi ca niște perdele. Pictează pesemne suveniruri pentru magazinele din centru, pentru că nu văd decît aceeași imagine multiplicată cu o sută, a zgîrie-norilor desenați de pe insula Algonquin. Trebuie să schimb bateria de la detectorul de fum, care țiuie leșinat. O fac cu rapiditate impulsionat de îndemnurile mormăite care conțin mulți de malaka și malahia. La plecare îi spun la revedere și că-mi plac tablourile lui. În grecește.
Cu doi „pupăcioși” în mîini intru în 2002. A doua oară săptămîna asta. Mirosul puternic de curry îmi întoarce iar stomacul pe dos. N-am loc să pășesc în antreu din cauza mulțimii încălțărilor de pe podea și a genților termoizolante de la Uber Eats. Nu-i mobilă în apartamentul ăsta, doar saltele pe jos. Vreo șase East Indians mă înconjoară, nici unul nu-i trecut de 25 de ani. Îmi vorbesc cu Sir, asta-i bine, nu-mi place apelativul buddy atît de comun pe-aici și urăsc cînd un puștan îl folosește cînd mi se adresează. Mi-e milă de ei, mulți canadieni cred că din cauza lor nu mai sînt job-uri și au explodat chiriile și prețurile la case. Vin cîte o sută de mii pe an, cu viză de student, care le dă drept de muncă, fac orice, plătesc taxe și se zbat să obțină rezidența permanentă și cetățenia. Îi înțeleg, e calea lor de a scăpa de sărăcia din țara de baștină.
Sar peste piedici și o iau spre bucătărie. De cadrul ușii e capsat festiv un șirag făcut din ciucuri galbeni și vișinii, de hîrtie creponată. Chiuveta dublă e înfundată, preiau comanda, îi dau celui mai răsărit dintre ei o pompă de cauciuc și-l pun să blocheze primul sifon, după care îl aleg pe cel mai vînjos și-i arăt cum să manevreze a doua pompă. Zoaiele se scurg, treaba-i terminată. Le las o bancnotă de zece dolari, să-și cumpere doi „pupăcioși” de la Dollarstore.
514. Ușa se deschide larg și un val de fum mă învăluie. Un găman buzat, negricios, în maieu și chiloți boxer, mă cîntărește cîteva secunde și, după ce-i spun că am venit să schimb siguranța arsă, mă lasă să intru. În apartament, lucrurile, cutii-cutiuțe, par stivuite cu o lopată de zăpadă. Multe pachete cu hîrtie igienică și mai multe cartoane cu țigări. Pe un fotoliu, lîngă masă, dormitează un cîine creț, bătrîn, care încearcă un lătrat.
– Unde e panoul electric? întreb.
– În debara.
Deschid una din ușile dulapului înmaronit de vreme și tutun, încastrat în perete și, surpriză, de sus pînă jos, stînga-dreapta, față-spate, e plin cu cutii de conserve, de toate culorile și mărimile. Întorc, mustrător, privirea către client.
– Vine! șoptește.
– Cine vine? cobor urechea la el.
– Războiul mondial!
M-apuc să scot, două cîte două, conservele dinspre partea unde bănuiesc că sînt siguranțele mele.
Parchetul bubuie surd. Interesat, cîinele a sărit jos și a venit să mi se bage-n suflet. Răsucesc conservele în mîini și scanez garderoba:
– Pentru cîine n-ai cumpărat mâncare? întreb curios, dar fac să sune ca un reproș.
Omul cască ochii, nu răspunde nimic. Oftez, mîngîi pudelul pe căpățînă și-l privesc cu milă: „În caz de sfîrșitul lumii, te-ai ars, Vasilică!”.
Cineva ciocănește nerăbdător. Mestec niște înjurături și mă duc să deschid. Din prag, Steve surîde triumfător, pe cap poartă chipiu cu vultur de metal și în brațe ține pe un umeraș o geacă și un pantalon de piele neagră țintat, de motociclist, cum purta Glenn Hughes de la Village People.
– Ți-am adus costum. Ți-l dau de tot, că mie mi-a rămas mic.
Bogdan Perțache este scriitor, a fost profesor și învățător. A publicat proză scurtă în diverse reviste literare și un roman-puzzle, Visul canadian, la Editura Polirom.
Credit foto: Wikimedia Commons
