Dacă e aleatoriu, e și arbitrar?

Prea multe plăceri de experimentat, prea multe petreceri de petrecut

Ana s-a născut într-o familie cu posibilități și ambiții. A avut parte de o educație atent gestionată de părinți, iar parcursul ei a continuat firesc cu un liceu de top și o universitate de elită. O carieră solidă, rezultatul unei combinații de abilități, expertiză, relații personale moștenite de la părinți sau create de ea și muncă susținută, i-a oferit o viață îndestulată și relativ liniștită, fără o apăsare reală a zilei de mîine. Ocazional, își permite damblale excentrice, fără a fi nevoită să sacrifice prea mult pentru ele. Face tot ce poate ca cei doi copii ai săi să urmeze un traseu similar: meditații, cursuri extra-curriculare, tot tacîmul.

Ion a crescut mai mult pe islaz. Cînd își aduceau aminte, părinții îl mai trimiteau și la școală, dar mai des cu vacile la păscut. Chiar și așa, a învățat să buchisească și să socotească suficient cît să verifice că primește restul corect la magazin. I-ar fi plăcut, poate, să se facă veterinar, dar nu a avut ocazia să afle ce anume ar fi presupus asta. S-a însurat tînăr și a rămas în sat, dar soția i-a murit repede. Mai muncind cu ziua la alții, mai cu peticul de pămînt și cu vacile moștenire de la bătrîni, și-a făcut un rost, cît să aibă el și copiii mîncare pe masă și un acoperiș reparat deasupra capului. Viața e grea, îl doare rău spatele și i-a zis doctorul să se odihnească, dar animalele și pămîntul nu au auzit de concediu medical. Dac-o vrea Dumnezeu, poate unul din copii o să ajungă la liceu, doar că anul trecut nu prea s-a făcut porumbul, iar cu economiile avea de gînd să mai cumpere două-trei pogoane și poate un tractoraș vechi la mîna a doua.

Vasile e fiu de miliardar. A moștenit o avere uriașă și nici nu-i trece prin cap să se spetească pentru a o spori. Prea multe plăceri de experimentat, prea multe petreceri de petrecut! Nu e totuși nechibzuit, îi place să-și spună. Are un buget anual pe care încearcă să nu-l depășească și urmărește evoluția randamentelor la fondurile de investiții în care și-a plasat banii. Copiii nu prea și-i vede, a divorțat repede, prea plictisitoare ocupația de părinte. Dar le trimite pensia alimentară, e prinsă în buget la „taxe” (tipul lui preferat de umor). Dacă le rămîne ceva de la el, bine; dar obiectivul e să-și permită aceeași viață pînă la adînci bătrîneți.

Antrenorii i-au spus Adrianei că talent la tenis ca al ei apare o dată într-o generație. Familia a susținut-o financiar, iar pasiunea a făcut-o să nu-i pară o corvoadă orele nesfîrșite de antrenament. La sfîrșit, a meritat. A devenit o mare campioană, a cîștigat o căruță de bani și un munte de faimă. La retragerea din sport, banii cîștigați îi vor asigura o viață relaxată financiar, iar dacă se plictisește sau dacă investește greșit o așteaptă oricînd o poziție de antrenoare sau de manager de turneu, sau de comentatoare TV.

Nicu avea la fel de mult talent, dar la fotbal. A făcut toate sacrificiile necesare și, la douăzeci de ani, era în echipa națională. Presa vorbea de viitorul superstar al sportului. O accidentare teribilă, la o fază banală, a curmat totul. Nu doar că nu va mai juca vreodată, ci nu va mai merge. Vreo cîteva săptămîni, lumea era interesată de el, încă i se mai spunea numele la știri. Apoi, a fost părăsit de toți. Implozia universului său s-a dovedit a fi o povară prea mare. Agoniseala din scurta carieră s-a dus repede, pe tratamente în speranța unei recuperări miraculoase. Duce o viață precară și depresivă, din ajutorul de invaliditate și bruma pe care o mai primește de la părinți, cît or mai putea.

Este drept că cele cinci personaje au ajuns să ducă viața pe care o duc? Un răspuns intuitiv ar fi că nu, sau măcar că nu pînă la capăt. Dacă nu vrem să ne bazăm doar pe reacțiile viscerale firești citind astfel de schițe biografice, am putea argumenta, poate, bazîndu-ne pe distincția între rezultate ale alegerilor noastre (pentru care sîntem responsabili) și rezultate ale unor „loterii” la care jucăm vrînd-nevrînd (pentru care nu sîntem responsabili). John Rawls, probabil cel mai influent filosof recent al politicii și al moralei, susținea că lucruri precum talentele naturale sau circumstanțele nașterii sînt arbitrare din punct de vedere moral, pentru că apar ca rezultat al unor procese aleatorii. S-a întîmplat că Ana și Vasile s-au născut în familii cu posibilități extinse, iar Ion într-una nevoiașă; așa cum pentru primii doi nu este un merit, pentru ultimul dintre ei nu poate fi o culpă. Adriana e demnă de toată admirația pentru efortul intens și pentru sacrificiile făcute pe drumul către a deveni o campioană, dar în absența talentului nativ, cîștig al loteriei genetice, destinația nu ar fi fost atinsă. Cîte alte personaje, care se antrenează la fel de mult și de serios, nu sfîrșesc tot la baza piramidei, acolo unde au început, pentru că nu au la fel de mult talent? Sau, mai rău, au talent și muncesc, dar ceasul rău îi aduce într-o situație ca a lui Nicu. Pentru Rawls și pentru foarte mulți alți filosofi din ultima jumătate de secol, o societate dreaptă poate fi doar una care corectează în distribuție, măcar parțial, rezultatele aleatorii ale acestor loterii.

Este însă atît de clar că rezultatele unor procese aleatorii sînt și moralmente arbitrare sau irelevante? Nu toți filosofii s-au lăsat convinși (consensul filosofilor ar fi, probabil, cel mai clar semn al sfîrșitului lumii – din fericire, nu sîntem mai aproape de el decît acum două milenii și jumătate). Un contraexemplu provocator a fost oferit de Robert Nozick, colegul de catedră al lui Rawls la Harvard. Propria noastră existență și chiar identitate, spune Nozick, este rezultatul aleatoriului. Dacă la momentul concepției noastre un alt spermatozoid ar fi ajuns primul să fecundeze ovulul, noi nu am fi existat (ar fi existat în locul nostru altcineva, posibil asemănător nouă, dar altcineva). Dacă părinții noștri ar fi ales alt moment al concepției, noi nu am fi existat. Or nu există nimic mai relevant și mai puțin arbitrar din punct de vedere moral decît existența umană individuală. Argumentului lui Rawls, ca să fie corect, îi lipsește cel puțin un pas intermediar.

Dezbaterea continuă. Între timp, Ana își caută un Flaubert, Ion speră că mîine va ploua, Vasile se pregătește să plece la Ibiza....

 

Emanuel-Mihail Socaciu este conferențiar univ. dr. și prodecan la Facultatea de Filosofie a Universității din București, membru fondator al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată din cadrul aceleiași universități (www.ccea.ro). Cea mai recentă carte publicată: A cui este casa mea? Preliminarii la o etică a restituției (Editura ALL, Bucureşti, 2014).

Share


Fantezii

Fantezii