Date științifice actuale arată că forța musculară este cel mai bun predictor al speranței de viață a unui vîrstnic. Ea este invers asociată cu mortalitatea din orice cauză, ceea ce înseamnă că persoanele mai puternice trăiesc mai mult. Frapați de importanța pe care masa musculară o are pentru o viață lungă, unii medici, mizînd pe surpriza acestor comparații, numesc mușchii „organul longevității” sau „cel mai important cont de pensie pe care îl poți avea”.
Teste care pot fi efectuate cu ușurință, cum sînt măsurarea timpului cît poți să stai într-un picior sau atîrnat cu ambele mîini de o bară, sau abilitatea de a te așeza pe podea și apoi de a te ridica, fără să-ți folosești mîinile sau genunchii, sînt indicatori esențiali ai longevității. Îmbătrînind, aceste teste ne evaluează, pe de o parte, forța pe care o opunem gravitației, puterea de a ne ridica, de a sta drept, și, de cealaltă parte, simțul gravitației, aplecarea, balansul, echilibrul.
Îmbătrînirea nu pare altceva decît o victorie a gravitației. Alcătuirea noastră șubredă cedează greutății. Pielea cade, spatele se încovoaie, șoldurile și genunchii se deformează, picioarele se umflă, amețești, te împiedici, cazi; ești dărîmat. Născuți toți pe această planetă și trăind cu aceeași forță de 1 g, nu toți oamenii sînt la fel, unii sînt mai sensibili decît alții la gravitație. Medicina biogravitațională, care nu figurează deocamdată în cataloagele specialităților medicale, dar avînd intuiții științifice întemeiate, recunoaște și încearcă să remedieze neajunsurile determinate de această forță.
Principala afecțiune identificată este intoleranța la gravitație, inabilitatea corpului și a minții de a susține în mod corespunzător atracția Pămîntului, răspunzătoare de multe dintre suferințele noastre cronice. Corpul nostru este o structură osoasă, musculară și nervoasă modelată de gravitația terestră, care se străduiește să susțină și să deplaseze controlat un centru de greutate înalt și îngust, o rețea de pompe și tuburi care încearcă să urce fluide, un complex de sisteme de suspensie a diverselor organe. Unele persoane au facultatea lamentabilă de a resimți acest efort. Durerea cronică musculo-scheletală, oboseala cronică, dispepsiile și plenitudinea abdominală, amețelile și durerile de cap ar putea fi rezultatul percepției eronate a gravitației. Atracția înrobitoare a Pămîntului îi obosește: „De-abia mă mai țin pe picioare!”, „Dacă nu mă așez, leșin!”, „Orice mănînc, îmi cade greu!”.
Intoleranța la gravitație afectează mintea deopotrivă. Creierul ne este modelat de o verticalitate a proceselor neuropsihologice, conștiința de sine include gravitația. Toate informațiile preluate de la corpul supus neîntrerupt acestei forțe sînt trimise la creier, în centrii unde se află și emoțiile, imaginația, creînd un ton emoțional. Anxietatea și depresia ar putea fi urmări ale unei interpretări greșite, ale unei confuzii gravitaționale. Percepția exagerată a acestei atracții deprimă, umerii se apleacă, privești în jos, nu-ți vine să te mai dai jos din pat. Anxietatea nu este altceva decît o cădere, o senzație de cădere în gol, iar în depresie ești de-acum căzut, prăbușit la pămînt, intuiesc experții în patologie gravitațională.
Neașteptat, absența forței gravitației, imponderabilitatea din stațiile spațiale grăbește îmbătrînirea. Toate observațiile asupra astronauților demonstrează faptul că microgravitația accelerează în corpul uman procese biologice asociate senectuții, într-atît de accelerat, încît zborurile spațiale imită decenii de îmbătrînire terestră în doar cîteva luni. Absența gravitației provoacă pierdere musculară, scăderea densității osoase, atrofie cardiacă, rigidizarea arterelor, vindecarea întîrziată a rănilor, declinul sistemului imunitar, instabilitate genomică, scurtarea telomerilor, fragilitatea și vulnerabilitatea, toate semne analoge senescenței. De cealaltă parte, putem doar să ne închipuim ce am simți dacă am ajunge pe o planetă de trei ori mai mare. Am fi de trei ori mai grei, probabil nu ne-am putea ridica de pe scaun. Forțele mai mari de 5 g, întîlnite în accelerări sau decelerări bruște, ne pot fi fatale.
Cît de adaptabili sîntem? Deocamdată, fără gravitație îmbătrînim mai repede. Atracția Pămîntului, această forță de 1 g, pare potrivită pentru prosperitatea noastră. Îmbătrînirea este o victorie a ei, dar, în același timp, confruntarea cu această forță, încercarea fizică de a i ne opune, ne prelungește viața. Prevalența funcției mușchilor și a echilibrului, în fața altor factori biologici, psihologici sau sociali, în predicția speranței de viață a vîrstnicilor este o consecință a importanței acestei interacțiuni de forțe; fizica înaintea biologiei. Gravitația nu doar te trage, ci te și obligă să te ridici, în relație cu lumea. Longevitatea, la vîrstnici, apare direct legată de strădania de a sta pe picioarele tale, drept, puternic, echilibrat, cît mai îndelungat.
Sloganul spiritualității umane, „Există mai mult cer deasupra decît pămînt sub picioarele noastre”, primește o temporară erată. În lista lungă a secretelor longevității, furnizată de științele exacte și umaniste deopotrivă, prezența în frunte, înaintea multor factori interiori, a funcției mușchilor, a fizicului, ca mecanism antigravitațional, de garantare a verticalității umane, este o constatare aspră, care ne readuce cu picioarele pe pămînt.
Nicolae Rednic este medic.
Credit foto: Wikimedia Commons
