Omul este supus repetiției

Tema Dosarului de față are un semn de întrebare invizibil. Interogația de la care am pornit în conturarea ei a fost dacă nu cumva, în majoritatea domeniilor – istorie, societate, cultură –, nu facem decît să revenim, ciclic, la vechi repere, la aspecte deja știute, pentru a le reintegra. Dacă lucrurile sînt, cu adevărat, noi sau doar o reinterpretare a ceva ce s-a făcut deja.

Contribuțiile din aceste pagini pornesc de la „eterna reîntoarcere” a lui Eliade și ajung la reluările temei în istoria filosofiei europene, discută felul în care eroziunea democraţiei, precum și ascensiunea extremelor sînt probleme acute ce revin în mod periodic, ori în care în România am avut mereu de-a face cu practici informale ce au transgresat variate regimuri politice. Analizează teza filosofului italian Giambattista Vico, cel care era de părere că istoria fiecărei civilizații reprezintă succesiunea ciclică a unor moduri diferite de a produce o ordine socială și politică stabilă – de la rolul primordial jucat de zei și religie la cel al elitelor militare, pînă la puterea emancipatoare a rațiunii. Vin cu mai noile argumente potrivit cărora există numeroase tipuri diferite de civilizații în care elemente ale celor trei stadii despre care vorbea Vico se întrepătrund. Se întreabă cum ne mai putem aștepta la ceva cu adevărat nou dacă generarea a ajuns să fie reciclare și constată că existența umană este bîntuită de viitoruri nerealizate, care au părut însă posibile la un moment dat.

Am aflat și că în sistemul solar există o grămadă de repetiții amuzante – spre exemplu, pe planeta Mercur o zi solară durează exact cît doi ani. Sau că, din pricina unor simple repetiții orbitale, există sute de vulcani activi pe diverși sateliți ai planetelor. Au fost menționate și trend-urile din modă, unde, la fiecare două decenii, perioadă considerată de experți optimă pentru ca nostalgia să se manifeste, pentru o nouă generație de tineri adulți hainele vechi devin „vintage” și au mare căutare.

Poate că imperativul lui Nietzsche – „Tot ceea ce vreau, să vreau astfel încît să-i vreau şi eterna reîntoarcere” – e mai dificil de aplicat în viața de zi cu zi, dar la fel de apăsătoare poate fi și ideea prezentă la Kundera potrivit căreia doar cîteva întîmplări ne decid întreaga existență. Soluția poetică ar fi să transformi întîmplarea în destin. Pragmatic vorbind, e important să cunoști cît mai bine tiparele istoriei, maniera în care înaintașii tăi au făcut anumite greșeli în situații similare, așa încît să nu le mai repeți.