La ultimele șase ediții de Mondiale și Europene, Naționala s-a clasat între locurile 10 și 13. Nu va fi diferit acum. E o mediocritate construită cu migală, în timp. Ca și țara în sine, handbalul feminin românesc e un paradox insultător. Zeci de milioane de euro cheltuite de echipele de club din bani publici pentru a aduce jucătoare străine cu nemiluita, performanțe modeste și o pauperizare a fondului uman autohton. Toate marile națiuni ale acestui sport își construiesc jucătoare pentru marile competiții, la noi se construiesc orgoliile primarilor și șefilor de județ, demni urmași ai secretarilor de partid. Sportul nostru s-a reîntors în paradigma de dinainte de ’89, e susținut în mare parte cu bani de la buget, banii tuturor, fără o consultare a platnicilor fără voie. Singura diferență e că în comunism mai apăreau și medaliile. Acum, fiecare face ce vrea cu banii pe care îi colectează de la populație. Ai chef de o echipă de orice fel? Pac, banu’ jos, arunci cu el în stînga și-n dreapta, faci un lot care se învîrte după soare cu jucători/jucătoare din toată lumea și mai apoi nu ajungi nicăieri. Pentru că oamenii simt cînd nu e un proiect sănătos în spatele unui astfel de proiect și se mulează convenabil pe abundența fără noimă. Străinii vin și pleacă cu buzunarele pline, performanță fac eventual în altă parte. Între timp, în handbalul feminin, româncele sînt ținute pe bară, pe salarii bune, o moleșeală cu care se obișnuiesc, iar cînd ajung la Națională fac ceea ce am scris mai sus. La acest Mondial am ratat fără emoții o teoretică luptă pentru medalii. Echipa a fost promițătoare în anumite acțiuni, creatoare de depresii în altele. România nu e pregătită fizic, mental și organizațional să facă performanță. Declinați România în orice domeniu vreți. Fetele acestea sînt fiicele acestei țări. Țara le-a crescut și a pus în ele spaime, ratări, șantiere care se deschid și Dumnezeu știe cînd se mai închid. În viitor ar putea face lucruri mari. Au această vînă. Sînt, multe, fete bune, care par că vor ceva de la viață. Se luptă să-și facă loc cu coatele în echipele care n-au timp de ele, „patronii” lor vor rezultate ieri deși nu le obțin nici la Paștele cailor. Sper ca fetele acestei Naționale să nu se lase. Sper să nu se descurajeze. Dar mai ales sper că fie capabile de un alt paradox: să reprezinte țara desprinzîndu-se de ea. Asta ar prestidigitația de aur.
.jpg)
