Considerat „străin inamic“, arestat și internat în lagărul Camp des Milles în 1940, Max Ernst este eliberat datorită intervenției lui Paul Éluard pe lîngă guvernul francez. Ajuns la Marsilia, se alătură grupului suprarealiștilor din jurul lui André Breton care, în așteptarea vizelor de plecare în Statele Unite, ocupă o spațioasă vilă la periferia orașului. Participă la jocul suprarealist Tarot de Marseille și o cunoaște pe colecționara americană Peggy Guggenheim. Cei doi părăsesc Marsilia cu destinația New York unde aveau să se căsătorească în luna decembrie 1941. Un an mai tîrziu, cu ocazia pregătirii expoziției a treizeci de artiste la Galeria Guggenheim din New York, Art of This Century, Max Ernst descoperă lucrările pictoriței Dorothea Tanning, născută la Illinois în 1910. Înscrisă în anul 1930 la Academia de Artă din Chicago, ea se instalează cinci ani mai tîrziu la New York unde expoziția Fantastic Art, Dada and Surrealism la Museum of Modern Art (1936) îi determină opțiunea pentru pictura suprarealistă. Vizitînd atelierul tinerei artiste, Ernst selectează pentru expoziția de la Galeria Guggenheim tabloul intitulat Birthday, tablou suprarealist pictat de Dorothea Tanning în 1942. Lucrarea o reprezintă pe artistă într-un interior în care mai multe uși deschise trimit la căile labirintice ale inconștientului. Autoportretul cu pieptul dezgolit și elementele vegetale alăturate costumului citadin simbolizează fertilitatea imaginației creatoare. Visul, enigma și o atmosferă neliniștitoare sînt asociate cu prezența unui animal înaripat care atrage atenția asupra straniilor creaturi hibride produse de inconștient. În timpul vizitei, Tanning îi propune lui Max Ernst o partidă de șah care avea să se prelungească timp de mai multe zile. Ea devine cea de-a treizeci și una artistă care expune la Art of This Century în 1943 (Exhibition by 31 Women), „una prea mult“, avea să spună Peggy Guggenheim cînd Max Ernst, îndrăgostit de Dorothea Tanning, o părăsește. În 1944, în timpul unui sejur la Great River, unde cei doi artiști închiriază o casă în timpul verii, Ernst amenajează un atelier unde realizează modelele în ghips ale unor piese de șah și proiectul unei sculpturi pe care voia să o intituleze Regele jucînd cu Regina (The King playing with the Queen). Căutînd în localitate un joc de șah, pe care nu-l găsește, descoperă atelierul unui tîmplar dispus să reproducă în lemn modelele figurilor realizate în ghips. Ele urmau să fie expuse la Galeria Levy din New York în expoziția The Imagery of Chess în același an 1944. Stilizarea „modelelor“ amintește de cea a figurinelor rituale ale populațiilor amerindiene, mici statuare pictate, realizate din elemente naturale, care îl fascinaseră în timpul vizitelor făcute comunităților Navajo și Hopi în rezervațiile din Arizona.
În 1946, Max Ernst și Dorothea Tanning se căsătoresc la Beverly Hills. Pasiunea pentru natura sălbatică, ce apare în numeroase tablouri pictate de Ernst, și cea pentru culturile amerindiene îl determină să achiziționeze un teren în deșertul Arizona. Cuplul se instalează la Sedona, unde Max Ernst construiește o casă din lemn, ai cărei pereți exteriori aveau să fie decorați cu o suită de cartușe inspirate de măștile și figurinele Hopi pe care artistul le cumpărase din magazinul de antichități al lui Julius Carlebach care, devenit principalul furnizor de obiecte provenite de la Museum of Natural History din New York, le considera mărturii etnologice lipsite de valoare, vînzîndu-le suprarealiștilor la prețuri accesibile. O fotografie din anul 1942 îl înfățișează pe Max Ernst așezat pe terasa casei Guggenheim în mijlocul impresionantei sale colecții de „păpuși“ Katchina. Decorația casei din Sedona interpretează simbolurile stilizate ale figurinelor și măștilor colecționate.
Intitulat Autoportret (Selfportrait, 1944), tabloul pictat de Dorothea Tanning înfățișează minuscula siluetă a artistei plasată în peisajul de vis reprezentînd contururile arhitecturilor „imaginate“ de natură care trimit la o lume paradisiacă unde omul și natura se contopesc într-un întreg infinit. Timp de un an, cei doi artiști trăiesc și lucrează în condiții precare, lipsiți de curent electric și de apă, pe care o aduc de la trei sute de metri depărtare. O fotografie îi înfățișează jucînd șah în interiorul cabanei. În amintirea partidelor de șah jucate împreună, Ernst avea să realizeze în 1966 versiunea în sticlă de mari dimensiuni a jocului de șah, pe care avea să o numească Nemuritor (Immortel). Lucrarea a putut fi văzută cîțiva ani mai tîrziu într-o expoziție consacrată operelor realizate în sticlă de mai mulți artiști de renume internațional, organizată la subsolul Ateneului român.
Odată cu instalarea unei cisterne lîngă casa din Sedona, Ernst inițiază proiectul unei sculpturi monumentale care va rămîne cea mai importantă lucrare tridimensională a artistului. Intitulată Capricorn, sculptura realizată din ciment în anul 1948 reprezintă cuplul masculin-feminin plasat în fața peisajului colorat al impresionantelor formațiuni geologice din fundal. Reprezentîndu-l pe artist, personajul masculin este interpretarea măștii unui animal cornut inspirată de figurinele Hopi. Ele întruchipează „spiritele“ strămoșilor și elementele primordiale, anotimpurile, soarele și luna, norii, ploaia și furtuna, vegetația și recolta în ritualurile agrare. Alcătuit din recipiente din carton cimentate, un înalt sceptru susținut de puternicul braț al personajului masculin trimite deopotrivă la Masa realizată de Giacometti în 1933 și la Coloana infinitului, „sfîrșind“ prin reprezentarea unei măști care îmbină umanul și animalierul. Pe soclu, un hibrid al cărui cap, interpretare a unei măști Hopi folosite în dansurile rituale, reprezintă „spiritul protector“ al cuplului. Alături, personajul feminin este sirena al cărei gît alungit susține un cap de pasăre încoronat de semiluna traversată de trupul unui animal acvatic. Capricorn este „imaginea familiei“ sau „misterul meu“ („C’est mon mystère“), spunea Max Ernst.
Considerată „sculptură enciclopedică“, ea trimite la visul nocturn și la cel diurn, la minunile din povești, legende populare și mituri, poezie și povestiri umoristice, într-o sinteză în care simboluri din operele anterioare se regăsesc alăturate celor inspirate din culturile amerindiene. Realizată din colajul mai multor obiecte uzuale pe care Ernst le remodelează în ciment, sculptura reprezintă viziunea artistului în care modernul și elementele preluate din artele primare fuzionează într-un „tot“, reprezentare a mitului unei lumi viitoare căutat de suprarealiști în timpul exilului în Statele Unite. „Presa și matrițele sale de turnare erau izbitor de simple și originale, vechi unelte și ustensile de bucătărie“, relatează Julian Levy, unul dintre vizitatorii obișnuiți ai cuplului la Sedona. Atît casa construită de artist, cît și sculptura monumentală și cartușele realizate în ciment pe pereții exteriori ai casei amintesc de ansamblul sculptural realizat de Max Ernst timp de doi ani (1938-1940) la Saint-Martin-d’Ardèche, decorație a pereților și a grădinii casei în care locuise împreună cu Leonora Carrington. Cînd a părăsit localitatea în grabă pentru a se refugia în Spania, ea a vîndut casa, în 1940, cu întregul inventar, cîrciumarului din sat în contul unor datorii infime. Una dintre sursele inspirației sculpturilor realizate în Franța și Arizona a fost „Palatul ideal“ construit de poștașul Cheval în localitatea Hauterives, unde Ernst revine împreună cu Dorothea Tanning la începutul anilor 1950. Pierderea sculpturilor de la Saint-Martin-d’Ardèche îl determină pe artist să aducă în Europa mulajele sculpturii Capricorn pe care urma să o toarne în bronz în mai multe exemplare. Locuind la Paris, Max Ernst și Dorothea Tanning achiziționează o nouă casă în sudul Franței în localitatea Seillans, unde instalează în grădină o copie în bronz a sculpturii Capricorn. După decesul artistului în anul 1976, Dorothea Tanning înstrăinează casa și apartamentul parizian pentru a se instala la New York. Pictoriță, sculptoriță, scenografă, romancieră și poetă, ea a trăit pînă la vîrsta de 102 ani, fiind activă pînă la sfîrșitul vieții. La intrarea în imobilul din Paris, pe Rue de Lille nr. 19, o placă comemorativă amintește de ultimii ani petrecuți de cei doi artiști în Franța.
Foto 1: Dorothea Tanning la Sedona
Foto 2: Max Ernst, Capricorn, 1944
Foto 3: Dorothea Tanning, Birthday, 1942
