În 2025 s-au împlinit 120 de ani de la naștere și 20 de la trecerea din această lume a lui Raymond Klibansky (1905-2005), figură-simbol a erudiției istorice și filosofice din secolul al XX-lea. Propun cititorilor acestei rubrici un fragment dintr-un text scris cu vreme în urmă, pentru a însoți traducerea cărții Saturn și melancolia. Studii de filosofie a naturii, religie și artă (Polirom, 2002).
Poate mai mult decît orice altă carte de erudiţie istorică, invocînd locuri faimoase pentru manuscrise, cărţi rare sau iconografie abundentă, Saturn şi melancolia reflectă în alcătuirea sa ordinea subtilă a bibliotecii de la care a pornit, o bibliotecă adunată cu grija aproape obsesivă de a împiedica apariţia acelei „odeur de mort et de poussière: l’odeur du livre” (Alain de Libera). Aceasta nu înseamnă fidelitatea motivată obscur faţă de un anumit fond de carte sau faţă de un loc prielnic scrisului, ci ilustrarea extraordinară a fecundităţii unui principiu de ordine la care visează orice învăţat şi pe care încearcă să-l aplice bibliotecii sale. Cu Saturn şi melancolia avem un exemplu tocmai pentru trecerea acestui principiu de ordine personală la nivel transpersonal, astfel încît o bibliotecă alcătuită în vederea unor cercetări particulare ajunge să genereze alte şi alte studii, cerute parcă de forţa interioară a ideilor care îşi aflau continuarea, completarea, critica sau ilustrarea în cărţile special rînduite pentru a face cercetarea să înainteze „ca de la sine”. Un astfel de spaţiu miraculos, labirint ce aştepta să fie transformat într-un „paradis al erudiţilor” (R. Klibansky), organizat pe principiul „bunei vecinătăţi” (F. Saxl), a fost Biblioteca întemeiată de Aby Warburg (1866-1929) la începutul secolului al XX-lea.
Aidoma interpretărilor sale, Kulturwissenschaftliche Bibliothek a lui Warburg îşi propunea să ofere ordinea cunoaşterii ca preludiu la un teatru universal al memoriei culturale. Nu întîmplător, acest spaţiu al reconstrucţiei, în care achiziţionarea şi aranjarea cărţilor era un gest care nu presupunea doar competenţă, ci şi intuiţie prospectivă, a fost comparat cu teatrul anatomic al lui Girolamo Fabrici d’Acquapendente (1594). De fapt, proiectul sălii de lectură în formă de elipsă (poate cea mai cunoscută imagine a unui interior din sediul Bibliotecii de la Hamburg) a fost conceput în urma unei discuţii despre Kepler purtate cu E. Cassirer în clinica condusă de Binswanger, unde Warburg s-a văzut nevoit să se retragă pentru cîţiva ani. În acest răstimp, după 1918, Biblioteca va fi condusă de Fritz Saxl, asistentul său, însoţit de Gertrud Bing şi Erwin Panofsky. Cercetător el însuşi al imaginarului astrologic cu „simpatia detaşată a istoricului ideilor” (E. Gombrich), F. Saxl nu a continuat doar studiile iconologice ale lui Warburg, devenind „maestrul manuscriselor astrologice” (R. Klibansky), ci s-a consacrat transformării Bibliotecii într-o instituţie de cercetare funcţională, aşa cum şi dorise fondatorul său.
Saturn şi melancolia se înscrie în această moştenire a lui Aby Warburg, al cărui ultim proiect a fost întocmirea Atlasului Mnemosyne. Am putea vorbi de două geneze ale cărţii, amîndouă legate de istoria Bibliotecii. Nucleul proiectului originar fusese interpretarea gravurii lui Dürer Melencolia I. O serie de nefericiri, pe care mulţi le-ar lua poate drept viclenii ale lui Saturn, a făcut ca studiul Melencoliei düreriene să nu poată fi încheiat prea uşor. Iniţiat de Karl Giehlow, studiul va fi încredinţat de editori lui Aby Warburg care, neputîndu-l duce la bun sfîrşit din cauza bolii, îi lasă asistentului său, Fritz Saxl, sarcina de a onora proiectul. La rîndul său, Saxl îl invită pe Panofsky, din 1921 Privatdozent la Hamburg şi specialist în teoria artei la Dürer, iar în 1926, Cassirer îl prezintă lui Warburg pe tînărul Raymond Klibansky, care tocmai poposise la Hamburg după studii de filologie clasică şi filosofie la Heidelberg şi după un sejur la Kiel, în preajma lui F. Tönnies. Warburg nu ezită să-l invite la organizarea sectoarelor de filosofie, enciclopedie şi filologie clasică ale Bibliotecii, unde îi va cunoaşte de asemenea pe Saxl şi Panofsky. Într-una dintre conversaţii, Klibansky care abia îşi începea cercetările, le prezintă obiecţiile sale la lucrarea din 1923 despre Melencolia I, susţinînd că cele mai multe decurg dintr-o insuficientă studiere a „rădăcinilor filosofice şi teologice ale melancoliei”. Spre surprinderea sa, Saxl şi Panofsky îi acceptă critica şi lansează proiectul unei noi cărţi care să integreze interpretarea gravurii lui Dürer într-o istorie culturală a melancoliei pornind din Antichitate.
Bogdan Tătaru-Cazaban este preot și cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor, vol. I: 125-1486 (Editura Spandugino – Zeta Books, 2025)
