Consumul de droguri în rîndul copiilor și adolescenților a devenit, în ultimii ani, un fenomen tot mai vizibil și mai îngrijorător, atît în marile orașe ale României, cît și în mediul rural. Datele oficiale arată o creștere constantă a prevalenței consumului și, mai grav, o scădere a vîrstei de debut, semn că problema nu mai poate fi tratată ca un episod marginal, ci ca o vulnerabilitate sistemică.
În acest context, o campanie de prevenție, lansată de Primăria Capitalei, apare ca un răspuns firesc la o realitate alarmantă. Sînt însă astfel de campanii cu adevărat eficiente sau riscăm să repetăm formule care sună bine, dar care nu produc, de fapt, nici o schimbare reală?
„Drogurile sau viața”
Recent, Primăria Capitalei a lansat o amplă campanie de conștientizare și prevenire a consumului de droguri în București, care se va desfășura pe tot parcursul anului. Inițiativa, coordonată de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles“, include difuzarea unui clip video în mijloacele de transport în comun, în presă și pe rețelele sociale, precum și punerea în scenă a piesei de teatru În ceață la sediul Dalles. Campania este susținută de Societatea de Transport București, Metrorex, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și alte instituții partenere, alături de mai multe vedete care vor transmite mesaje publice antidrog. În cadrul campaniei, pe ecranele din transportul public va rula un material video despre un adolescent pus în fața unei alegeri dramatice: drogurile sau viața. În paralel, elevi din zeci de școli și licee vor participa gratuit la spectacolul În ceață, urmat de sesiuni de dezbateri cu polițiști, psihologi și specialiști. Potrivit oficialilor, autoritățile mizează pe impactul emoțional și pe dialogul direct cu tinerii pentru a reduce riscurile asociate consumului acestor substanțe.
Critici dure: „Un eșec previzibil”
Criminologul Vlad Zaha a criticat dur inițiativa, afirmînd pentru Digi24 că astfel de campanii bazate pe frică și mesaje de tip „viața sau drogul” sînt dovedite la nivel internațional ca fiind ineficiente sau chiar dăunătoare, potrivit standardelor Organizației Mondiale a Sănătății și ONU. Potrivit acestuia, lipsa unor studii de impact și a unor evaluări științifice transformă demersul într-o acțiune „făcută doar să fie, nu să funcționeze”, în timp ce fondurile ar fi putut fi direcționate către servicii reale de prevenire și reducere a riscurilor. „Campania antidrog este un eșec previzibil”, a declarat criminologul. „Majoritatea elementelor ei sînt dovedite global fie drept ineficace (nefuncționale), fie chiar dăunătoare potrivit standardelor Organizației Mondiale a Sănătății și Națiunilor Unite. Astfel de campanii nu pot preveni, întîrzia, cumpăta consumul sau scădea pericolele asociate acestuia.
În același timp în care nu poate avea efectele dorite, campania aceasta poate face consumul deja existent mai periculos, poate trezi interesul pentru substanțe, poate scădea șansele oamenilor de a cere ajutor, a accesa informații corecte, a se raporta corect la cei care deja consumă substanțe – toate aceste neajunsuri în timp ce poate stigmatiza, marginaliza, îndepărta oamenii de suport, înțelegere, reducerea riscurilor sau tratament, după caz”, a declarat Zaha pentru Digi24.
Creșterea consumului în București
Potrivit unor date, prezentate de Alina Gorghiu, există o creștere semnificativă a consumului de droguri în regiunea București-Ilfov, de la 14% în 2013 la 23,7% în 2019, procent care ar putea fi și mai mare în prezent. Numărul dosarelor aflate în lucru la DIICOT a crescut de la 8.700 în 2015 la aproximativ 20.000, pe fondul intensificării consumului și traficului de droguri. Potrivit datelor oficiale citate de Ministerul Afacerilor Interne, realitatea din București este greu de ignorat: unul din zece liceeni recunoaște că a consumat cel puțin o dată o substanță interzisă.
Mai mult decît atît, jumătate dintre adolescenți spun că își pot procura drogurile chiar din zona școlii, din interiorul acesteia sau din imediata proximitate. Și mai îngrijorător este faptul că vîrsta debutului în consum a coborît pînă la 9 ani, în condițiile în care, cu doar cîțiva ani în urmă, media era de 13 ani. Vorbim, așadar, despre o extindere nu doar numerică, ci și temporală a fenomenului: copiii intră tot mai devreme în contact cu substanțe interzise.
În ceea ce privește tipul de droguri consumate, 7% din elevi declară că au folosit canabis, 4% amfetamine, iar 3% substanțe din categoria celor de mare risc, precum cocaina. În paralel, medicamentele psihoactive și somniferele au devenit tot mai accesibile, inclusiv din cauza prețului scăzut, iar 4% din copii recunosc că au apelat la astfel de produse. La acestea se adaugă consumul în creștere al pouch-urilor cu nicotină, percepute adesea ca inofensive, dar care pot avea efecte serioase, mai ales asupra organismului aflat în dezvoltare.
Consecințele nu se opresc la nivelul comportamentului deviant. Consumul de substanțe se intersectează tot mai frecvent cu probleme de sănătate mintală. Un raport al organizației Salvați Copiii arată că 60% din preadolescenții și adolescenții consiliați prezentau dificultăți severe de ordin psihologic, în timp ce jumătate dintre copii afirmă că au fost victime ale agresiunii verbale în mediul școlar. Iar între agresiunea verbală și cea fizică distanța este, de multe ori, periculos de mică.
Ce funcționează cu adevărat
Dacă acceptăm că mesajele bazate pe frică nu produc schimbări reale, atunci sîntem obligați să ne punem întrebarea: ce funcționează, de fapt? Ce anume scade consumul de droguri în rîndul adolescenților, dincolo de afișe, clipuri dramatice și declarații ferme? Experiența internațională arată că prevenția autentică nu este ceva spectaculos. Nu se construiește dintr-un slogan și nici dintr-o piesă de teatru, oricît de bine intenționată ar fi. Prevenția este un proces lent, rezultatul unui efort constant, aproape invizibil, care începe devreme, continuă ani la rînd și implică școala, familia și comunitatea deopotrivă.
În Franța, de pildă, consumul de alcool și canabis în rîndul adolescenților a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii ani. Nu pentru că statul ar fi descoperit o formulă miraculoasă, ci pentru că prevenția a fost tratată ca politică publică pe termen lung, nu ca reacție emoțională la o criză. Educația privind riscurile nu a fost construită în jurul fricii, ci în jurul dezvoltării gîndirii critice și al abilităților socio-emoționale. Adolescenții au fost învățați să recunoască „presiunea de grup”, să gestioneze anxietatea, să își înțeleagă propriile vulnerabilități. Cu alte cuvinte, au fost învățați să se înțeleagă pe ei înșiși.
La fel de important este rolul părinților. În numeroase regiuni franceze, prevenția include programe dedicate familiilor, ateliere despre comunicare, ghiduri practice și linii de consiliere. Căci relația părinte-copil rămîne unul dintre cei mai puternici factori de protecție. Un adolescent care poate vorbi deschis acasă despre tentații, frici sau greșeli este un adolescent mai puțin expus consumului problematic. Nu pentru că i s-a predicat suficient, ci pentru că se simte văzut și înțeles.
Un alt element esențial este accesul la servicii fără stigmatizare. În locul pedepsei sau al rușinii publice, accentul cade pe intervenție timpurie și sprijin. Tinerii pot cere ajutor fără teama că vor fi etichetați definitiv.
Ce ar însemna o protecție reală în România
Cu alte cuvinte, dacă vrem să ieșim din logica reacției de moment, atunci soluțiile trebuie să fie mai puțin spectaculoase și mai sistemice. Educația emoțională introdusă constant în școli, consilieri școlari prezenți real în viața elevilor, centre comunitare unde adolescenții pot primi sprijin fără să fie judecați, programe dedicate părinților care se simt adesea depășiți, toate acestea construiesc, în timp, un scut invizibil.
La fel de importantă este evaluarea riguroasă a oricărei campanii publice. Fără indicatori de impact, fără studii care să măsoare efectele, rămînem în zona intențiilor bune. Iar intențiile bune, în absența rezultatelor, nu protejează pe nimeni. Prevenția autentică, după cum arată exemplul Franței, nu se face din reflex electoral și nu produce aplauze rapide. Presupune coerență, răbdare și o înțelegere matură a psihologiei adolescenței.
Există o tentație periculoasă de a crede că „pe vremea noastră” lucrurile erau mai simple. Adolescenții de ieri fumau prin toaletele școlilor sau pe scările de bloc. Era, în fond, același impuls: testarea limitelor, dorința de apartenență, nevoia de a sfida autoritatea. Iar adulții, care au fost și ei copii, ar trebui să își amintească rebeliunea ca fiind reperul vîrstei, nu un simptom al unei generații ratate. Ce diferă astăzi este mediul, care s-a schimbat radical. Accesul la droguri este mai facil, presiunea socială este amplificată de rețelele digitale, iar anxietatea de fond a societății – economică, identitară, geopolitică – ajunge inevitabil și la copii.
Tentația către droguri nu a apărut din senin. A suferit o mutație. S-a intensificat. S-a sofisticat. Iar tentația către interzis nu o putem elimina. Însă putem să întărim factorii de protecție: relații solide, comunități funcționale, sprijin psihologic accesibil, dialog real între generații. Putem să alegem între a dramatiza și a construi. Iar dacă vrem cu adevărat să ne ferim copiii de droguri, primul pas nu este să le spunem că aleg între „droguri sau viață”, ci să le arătăm că viața lor are deja sens, sprijin și alternative reale.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
