Se discută aici, la noi, cu o intensitate extremă, despre o așa-zisă dimensiune negativă a întrepătrunderii relațiilor dintre state. În context, Soros a devenit deja un substantiv comun. Toți falșii iubitori de țară spun tot felul de prostii. Ideea este că ei îl urăsc pe Soros și iubesc mămăliga națională. Ca și cum Soros ar fi atentat vreodată la mămăliga lor. Numai că, la mulți oameni, discursul lor prefăcut și fals naționalist prinde foarte bine. Întreaga lor argumentare pleacă de la o ipoteză falsă, de la un fundament logic fals. Anume că dezvoltarea relațiilor dintre state și schimbul comercial și cultural ar fi adversarele identității naționale. Nu, nu este vorba despre așa ceva. Dimpotrivă, naționalismul, suveranismul secolului al XIX-lea, de exemplu, au luat ființă pe fondul dezvoltării a ceea ce numim azi a fi procesul de globalizare. Națiunile, ca entități contemporane, au apărut, iarăși, pe fondul intensificării globalizării economice și culturale. Am putea spune că identitatea națională nu s-a pierdut ca urmare a globalizării. Dimpotrivă, s-a afirmat ca efect, ca răspuns la un asemenea proces. Globalizarea nu distruge identități decît acolo unde acestea sînt în sine foarte difuze. Statele lumii, cele de azi, care dețin o solidă bază culturală, s-au afirmat și și-au afirmat identitatea și singularitatea în tot acest concert general al deschiderii și schimbului despre care vorbim. Dincolo de schimburile și contaminările culturale naturale, este o temă falsă aceasta a distrugerii mămăligii tradiționale de către globalizare. Dacă sîntem puternici și inteligenți putem beneficia de avantajele globalizării păstrînd și mămăliga tradițională. Pe care nu se va grăbi nimeni niciodată să ne-o scoată din meniul zilei.
Niciodată, nimeni nu va putea lua dreptul filosofilor și poeților, al creatorilor în general, de a visa la o lume deschisă, în care fiecare națiune să le respecte pe toate celelalte, fiind dispusă la cooperare și renunțare la egoism. Este dreptul nostru să visăm la o lume perfect împăcată cu libertatea și cu dreptul la autodeterminare al națiunilor. În această lume, conflictele ar urma să fie înlocuite de respectul față de ceilalți. Ar trebui să fie o lume în care comerțul și legea înlocuiesc disputele. Desigur, un asemenea proiect pare a fi o utopie. Dar asta judecat cu ochii unui om din zilele noastre. Poate că omul viitorului va gîndi altfel. Și apoi, dreptul la a visa încă nu a fost interzis niciodată de către vreo dictatură. Multe dintre cele pe care le făptuiește omul azi au părut altădată a fi simple utopii, la auzul cărora mediocrii zîmbeau. Așa se întîmplă și azi cu proiectul păcii eterne, într-o lume deschisă și egală cu sine. Pare că vorbim azi ca niște nebuni, numai că viitorul este al vizionarilor și nu al mediocrilor. Simpla enunțare a unei idei poate reprezenta un început de lume.
Pentru lămurirea multor oameni din jurul nostru este bine să vorbim despre rădăcinile acestui fenomen al deschiderii internaționale și al intensificării relațiilor comerciale, realizînd astfel buna vecinătate între oameni și națiuni. Noi, economiștii, avem o regulă: acolo unde este comerț este pace. Gardul și izolarea duc la conflict. Deschiderea face bine, dezvoltă și aduce prosperitate. Așa s-a ajuns, de exemplu, ca tot noi să constatăm un adevăr pe care lumea îl experimentează de mai mult timp: statele deschise și democratice nu poartă niciodată războaie între ele. Ceea ce se întîmplă după al Doilea Război Mondial pare să reprezinte un fel de început. Un început al păcii eterne visate de către greci sau romani și teoretizată de către mulți filosofi. Și ne vom opri aici asupra unuia dintre ei, este vorba despre Immanuel Kant și despre opera sa Spre pacea eternă.
Kant este cel care a vorbit clar despre un asemenea proiect universal, uman. Filosoful german a imaginat lumea așa cum o descriem mai sus. El a fost, fără îndoială, lumina lumii. Deși nu a plecat niciodată din orășelul în care a crescut și s-a format, a avut o viziune unică asupra lumii. Kant a aprins lumina rațiunii și a deschis epoca gîndirii și acțiunii umane de azi. Prin Kant, gîndirea umană se desăvîrșește și ajunge la o strălucire nemaiatinsă. Nu ne propunem să facem aici o recenzie a lucrării sale. Vom prezenta în sinteză gîndirea lui Kant care cuprinde mai întîi articole preliminare în vederea unei păci eterne între state: nici un tratat de pace nu trebuie validat ca atare, dacă a fost încheiat sub rezerva tacită, care păstrează substanța unui viitor război; nici un stat independent [...] nu trebuie să poată fi dobîndit de către alt stat prin succesiune, schimb, vînzare sau donație; armatele regulate, cu timpul, trebuie desființate complet; nici un stat nu trebuie să se amestece cu forța în Constituția și conducerea altui stat; nu trebuie să se permită nici unui stat în timpul războiului astfel de ostilități față de altul, care să facă imposibilă încrederea reciprocă într-o pace viitoare (Immanuel Kant, Spre pacea eternă, un proiect filosofic, Editura ALL, 2008, pp. 63-70). De asemenea, Kant enunță trei articole definitive în vederea păcii eterne între state: Constituția civilă a fiecărui stat trebuie să fie republicană; dreptul internațional trebuie să fie întemeiat pe un federalism al statelor libere; dreptul cosmopolit trebuie să se limiteze la condițiile ospitalității universale (op. cit., pp. 71-87).
Cu ajutorul traducătoarei Rodica Croitoru, mai subliniem: Kant a pus în evidență necesitatea existenței unei legi publice internaționale; această lege ar putea face oficiul unui sistem politic internațional, pacea despre care se vorbește este condiționată de către existența imperativului moral kantian, moralitatea fiind considerată a fi o excelență socială; așa cum se întîmplă în plan individual, unde egoismul uman trebuie să cedeze în fața principiului moral colectiv, în plan global, egoismul națiunilor trebuie să cedeze în fața principiului moral planetar; istoria, în viziunea lui Kant, este prezentată ca mișcare a voinței umane în sens larg, care îndreaptă indivizii și națiunile către unitate și pace; pentru realizarea păcii eterne, popoarele trebuie conduse cu multă abilitate, altfel această idee generoasă se poate ruina (Immanuel Kant, Spre pacea eternă, un proiect filosofic, Editura ALL, 2008, traducere, studiu introductiv, studiu asupra traducerii de Rodica Croitoru, pp. 7-52).
Ne oprim aici cu prezentarea operei kantiene. Așa cum este de bănuit, visul lui Kant nu a murit. Este o lectură obligatorie pentru orice om preocupat de filosofia socială. În același timp, trebuie spus că filosoful german nu a fost un naiv. Nu a crezut că pacea eternă este un ideal tangibil în vremea sa sau chiar în vremurile următoare. Numai că nu s-a putut abține să schițeze acest imperativ al păcii eterne. Nici noi nu sîntem niște naivi. Nu credem că azi poate fi transpus în practica relațiilor internaționale acest ideal. Dar asta nu ne poate opri să visăm. Putem visa că istoria umană va pune la baza sa rațiunea („Rațiunea condamnă războiul în numele legii morale, făcînd din starea de pace o datorie nemijlocită, întemeiată pe un contract între popoare”, Immanuel Kant).
Și atunci omul va învinge în bătălia sa cu barbaria violentă. Sperăm că starea și pulsiunile naturale ale națiunilor puternice vor ceda în fața legii și moralei de tip planetar. Pentru că pacea planetară nu poate fi asigurată decît prin legi și instituții la nivel planetar. Războiul nu este decît o manifestare a violenței la modul barbar, primitiv. Sîntem datori să sperăm că, prin deschidere, rațiune și cunoaștere, civilizația va învinge definitiv pulsiunile primitive din omul planetar al viitorului. Pentru că zorii unei conștiințe morale planetare deja se văd. Individualismul și egoismul națiunilor trebuie să cedeze locul unei cooperări morale de tip planetar. Și viitorul va fi unul al păcii sau nu va fi deloc. Sîntem deja prea mulți pe această planetă pentru a ne mai permite să nu fim prieteni între noi.
Și toate acestea nu au nimic a face cu mămăliga națională. Compatrioții noștri români, mari iubitori ai mămăligii, pot sta liniștiți. Nu-și propune nimeni să le-o ia de pe masă și de la gura copiilor. Națiunea, ca mod de organizare și gestiune politică și culturală, nu va dispărea. Numai că națiunile, cu toate, dacă vor liniște, pace și prosperitate, trebuie să nu cedeze pulsiunilor naturale, primitive, și să accepte normele și instituțiile internaționale. Proiectul păcii eterne se adresează celui puternic, așa cum se adresează și națiunilor slabe. Este vorba despre un respect și o bună vecinătate în care națiunile lumii trebuie să-și propună să trăiască. Dar se adresează în primul rînd națiunilor puternice. Așa cum, în interiorul uni stat, indivizii puternici sînt obligați, cu ajutorul normelor de drept, să-i respecte pe cei mai puțin puternici, tot așa statele puternice trebuie să fie obligate, cu ajutorul normelor de drept internațional, să respecte statele mai puțin puternice. Revenind la dezbaterea noastră, Soros nu este decît un om. Milioane și milioane de alți oameni au visat și vor mai visa la ideea aceasta generoasă și seducătoare a păcii eterne, realizată prin rațiune, respect și norme planetare. Din respect pentru toți aceștia și pentru Kant, mentorul nostru, nu ar trebui să ne mai numiți sorosiști, ci altcumva. Nu știu, numiți-ne „kantianiști”.
Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brîncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă lucrare a sa este Lumea de dincolo de istorie. Despre fragilitatea construcției sociale românești (Editura Pro Universitaria 2025)
Credit foto: Wikimedia Commons
