În războiul din Orientul Mijlociu, pe fondul confruntării dintre SUA, Israel și Iran și al presiunii uriașe asupra statelor din Golf, asistăm la un fenomen care depășește propaganda clasică: dezinformarea a devenit un soi de ping-pong la nivel înalt, purtat nu pe rețele sociale sau site-uri obscure, ci între șefi de stat, oficiali și agenții de presă sau publicații de renume. Cînd informațiile provin din „surse oficiale”, dar sînt dezmințite oficial, cetățeanul rămîne suspendat între versiuni concurente. Și probabil că singurul lucru pe care îl mai putem ști cu adevărat este că nu mai știm nimic.
Bomba atomică
Statele Unite și Israelul și-au justificat atacurile aeriene declanșate începînd de sîmbătă asupra Iranului invocînd, printre argumente, acuzația că Teheranul ar încerca să producă o bombă atomică. La cîteva zile după începutul războiului, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a susținut că nu deține date care să confirme existența unui plan iranian „sistematic și structurat” de construire a unei bombe atomice.
Rafael Grossi, șeful AIEA, a spus că situația trebuie privită echilibrat: există „multe motive de preocupare” legate de programul nuclear al Iranului, însă nu se poate susține, pe baza informațiilor disponibile, că o armă nucleară ar fi fost pe punctul de a fi produsă „mîine sau poimîine”. Întrebat direct dacă Iranul ar fi la zile sau săptămîni distanță de obținerea unei arme nucleare, Rafael Grossi a reamintit că, deși AIEA nu a avut „niciodată informații” care să indice existența unui program coerent, a admis că există elemente care alimentează îngrijorarea comunității internaționale, între care a menționat stocarea „nejustificată” de material nuclear care ar putea avea relevanță militară.
În același timp, Grossi a subliniat că între aceste probleme și concluzia că Iranul ar fi în pragul construirii unei bombe nucleare există o diferență majoră, iar evaluarea intențiilor nu intră în mandatul AIEA. Potrivit lui Rafael Grossi, este posibil ca unele state, inclusiv Statele Unite și Israelul și, probabil, alți actori internaționali, să interpreteze cumulul activităților iraniene drept o mișcare directă către obținerea unei arme nucleare, însă agenția ONU nu poate formula o astfel de judecată fără dovezi verificabile.
Trump spune că Iranul vrea să negocieze. Iranul spune că Trump minte
Președintele american Donald Trump a declarat pe 3 martie că Iranul ar fi încercat să reia discuțiile cu Washington-ul, dar că el a refuzat, afirmînd că este „mult prea tîrziu” pentru negocieri. Mesajul a fost publicat pe platforma sa, Truth Social, unde liderul american a afirmat că structurile militare iraniene au fost grav afectate și că Teheranul caută acum o ieșire. Replica a venit în doar cîteva ore din partea ambasadorului iranian la ONU, de la Geneva. Ali Bahreini a respins categoric ideea unei tentative de reluare a negocierilor, susținînd că nu a existat nici un contact sau abordare a SUA din partea Teheranului. Bahreini a mers și mai departe, acuzîndu-l pe Donald Trump că „inventează minciuni” și că Iranul este deja obișnuit cu declarații considerate false. Oficialul iranian a subliniat că orice eventuală schimbare de poziție diplomatică ar presupune încetarea războiului și garanții că nu vor exista noi agresiuni împotriva Iranului. Însă, în lipsa acestor condiții, Teheranul nu vede un cadru realist pentru reluarea discuțiilor.
Criza interceptorilor
Un alt episod relevant îl reprezintă informațiile publicate de Bloomberg potrivit cărora Emiratele Arabe Unite și Qatarul ar rămîne fără interceptoare Patriot în doar cîteva zile. Știrea sugera o vulnerabilitate majoră a statelor din Golf în fața atacurilor iraniene cu rachete și drone. Imediat au urmat dezmințiri în valuri din partea autorităților din Golf. Oficiali din Emiratele Arabe Unite au insistat că dispun de sisteme de apărare „diverse, integrate și multistratificate”. La rîndul său, Qatarul a negat vehement că stocurile sale sînt pe punctul de a fi epuizate și a anunțat că ia în calcul măsuri legale împotriva informațiilor considerate false.
În paralel, publicații precum Middle East Eye au sugerat că statele din Golf ar fi solicitat ajutor suplimentar, în mod discret, din partea SUA, iar ministrul italian al Apărării chiar a confirmat că Roma a primit cereri pentru sisteme SAMP/T.
Relatările potrivit cărora Qatarul s-a alăturat campaniei militare a SUA și Israel contra Iranului au reprezentat un alt moment de tensiune informațională. Informația, atribuită unor surse diplomatice occidentale și preluată de The Jerusalem Post, sugera că Doha ar fi lansat atacuri în interiorul Iranului. Imediat după relatările din presă, Qatarul a negat categoric. Purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed al-Ansari, a declarat că presa ar trebui să se informeze din surse oficiale, pe care să le și poată cita. Majed al-Ansari a afirmat că țara sa își exercită dreptul la autoapărare și descurajare, însă nu a confirmat atacurile în interiorul Iranului. Oficialul a descris tentativa dejucată de atac asupra Aeroportului Internațional Hamad din Doha drept parte a capacității Qatarului de a se proteja.
Discurs controlat și imagine protejată în Dubai
În paralel cu evoluțiile militare, o investigație realizată de publicația germană Die Welt a analizat modul în care autoritățile din Dubai ar fi „gestionat” discursul public după atacurile recente ale Iranului asupra țării. Potrivit WELT, după ce fragmente rezultate din interceptarea rachetelor iraniene au provocat explozii și incendii, inclusiv în apropierea hotelului de lux Burj Al Arab, imaginea de stabilitate și siguranță a emiratului părea amenințată. Cînd spațiul aerian a fost închis, imagini și mărturii panicate ale locuitorilor au circulat rapid pe rețelele sociale, generînd reacții imediate din partea turiștilor și rezidenților.
Conform WELT, în primele ore după atacuri, mediul online a fost dominat de mesaje care exprimau teamă, incertitudine și îngrijorare privind securitatea în Dubai. În doar cîteva ore, însă, discursul public s-a schimbat cu 180 de grade. Au apărut postări și mărturii video ale influencer-ilor și turiștilor despre stabilitatea situației, eficiența autorităților și lipsa oricărui motiv de panică. Mai mulți influencer-i și rezidenți intervievați de publicația germană au afirmat că această schimbare a fost, de fapt, rezultatul unor intervenții directe din partea autorităților. O influenceriță, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat chiar că ar fi existat apeluri telefonice prin care i s-ar fi transmis că „narativul fricii” nu își are locul în Dubai, oraș care își bazează prosperitatea pe imaginea de siguranță și stabilitate.
Experți citați în ancheta WELT au afirmat că în Dubai există o formă de cenzură de stat, chiar dacă aceasta nu este aplicată prin măsuri brutale, ci mai degrabă prin autocontrol și cunoașterea limitelor informale. Avocatul și consultantul José A. Campos Nave a explicat că mulți străini cunosc foarte bine ce subiecte pot aborda public și care sînt temele considerate sensibile. Contextul demografic este relevant: aproximativ 90% din populația Dubaiului este formată din rezidenți străini, iar dreptul de ședere este condiționat, în majoritatea cazurilor, de un loc de muncă, de investiții sau de deținerea unei afaceri și trebuie reînnoit periodic. În aceste condiții, statul deține pîrghii importante de influență, inclusiv prin posibilitatea retragerii dreptului de rezidență.
Investigația amintește și cadrul legislativ existent în Emiratele Arabe Unite privind combaterea criminalității informatice și a „știrilor false”, legi care prevăd sancțiuni pentru răspîndirea de informații considerate eronate sau pentru „afectarea reputației statului”. Or, menținerea unei imagini impecabile este esențială pentru Dubai, care funcționează ca un brand global dependent de investiții străine, turism și fluxuri de capital internațional.
Ce este adevăr și ce este strategie?
În trecut, propaganda se construia în timp, urmînd un scenariu liniar. Astăzi, informația circulă instantaneu, iar fiecare actor își poate transmite propria versiune. Liderii comunică direct prin platforme personale, agențiile internaționale publică informații bazate pe surse anonime, piețele reacționează în cîteva minute, influencer-ii modelează percepții, guvernele afirmă, guvernele dezmint. Un vortex informațional în care volumul este uriaș, iar verificarea devine aproape imposibilă în timp real.
Bineînțeles, într-un război, declarațiile liderilor nu sînt și nu au fost niciodată simple informații, ci arme menite să transmită forță, control, superioritate. Un președinte care afirmă că adversarul „vrea să negocieze” transmite imaginea unei victorii iminente. Un diplomat care neagă categoric tentativele de negocieri transmite mesajul rezistenței și al refuzului de a capitula. În limbaj diplomatic, fiecare cuvînt contează. „Nu facem parte din campanie” nu este identic cu „nu am efectuat nici o lovitură”. Or, în război, nuanțele sînt strategice.
Pentru public, însă, rezultatul este ceața. A avut loc sau nu o lovitură? A fost un atac direct sau o interceptare defensivă? A existat sau nu un contact diplomatic? Sînt stocurile epuizate sau suficiente? Și în această ceață se nasc realități paralele, iar adevărul devine tribal.
Credit foto: captură Youtube
