De ce această întrebare, acum? Pentru că sîntem de ceva vreme asaltați din toate părțile de mesaje și repostări. Pentru că nici noi nu mai știm ce e real și ce nu, ce e informare și ce manipulare.
În 1664, un filosof englez căuta să înțeleagă lucrarea ascunsă a răului în lume. Erau vremuri tulburi, în plin context post-revoluționar în Anglia, cînd puritanismul, anglicanismul și catolicismul se confruntau intens. Henry More creiona atunci ideea de mystery of iniquity; nu „misterul inechității”, ci „taina fărădelegii” – important pentru că sintagma nu îi aparține, ci apare astfel în Epistola a Doua către Tesaloniceni a Sfîntului Apostol Pavel. More era unul dintre platoniștii de la Cambridge și considera chiar că Anticristul nu ar fi un personaj singular, ci metafora, avertismentul unei probleme fundamentale a Bisericii: subminarea acesteia de către ipocriții care o conduceau și care dădeau adesea la o parte ce nu le convenea din adevăratele precepte ale religiei.
Dicționarul Oxford al Limbii Engleze afirmă că în acest vechi eseu a apărut prima oară cuvîntul influencer – dar tocmai ca noțiune opusă Anticristului; nu un personaj negativ, ci dimpotrivă, o figură religioasă înțeleaptă, eminentă, benevolă; autorul se întreabă de ce nu ar fi tocmai o asemenea persoană „conducătorul și influențatorul întregii Biserici”.
Este așadar o turnură extrem de interesantă că influencer a fost folosit prima oară în contextul unei chestiuni controversate încă de acum cîteva secole: religia ca subiect al convingerii proprii – și ca obiect de convingere a altora.
Prin comparație, cuvîntul „jurnalist” e mult mai simplu. Ca și sinonimul său „ziarist”, vine din noțiunea de zilnic, diurnalis în latină. Noțiunea în sine este și mult mai recentă, și mult mai stabilă, și mult mai comună; atîtea lucruri sînt zilnice.
Influencer-ii sînt în plină ascensiune – investiție mică, acces facil, profit mare. Jurnaliștii sînt în aparent declin și deprofesionalizare – fie că sînt angajați, fie liber-profesioniști. Dar de ce facem distincția între acestea două, mai ales că adesea se suprapun în aceeași persoană? Și mai ales, pînă la urmă, de ce am face-o?
Să pornim de la asemănări. Prima: sîntem comunicatori, folosim aceleași mijloace. Oricine trebuie să fie pe YouTube, TikTok și alte platforme ca să se facă auzit. Apare însă deja o primă diferențiere: costul mare al televiziunii, radioului, ziarului, revistei. Prin contrast, informația pe net e „gratis” (sigur că, de fapt, o plătim cu timpul alocat reclamelor). Canalele clasice ale jurnalismului sînt scumpe; numai 13% din americani plătesc, de exemplu, abonamente la platforme jurnalistice online. Diferența jurnalist/influencer se mărește și atunci cînd vine vorba de un al doilea reper – credibilitatea. La influencer, credibilitatea este dată de personalitate și, poate, de experiență; la ziarist, însă, credibilitatea vine din criteriile clare pentru prezentarea puzzle-ului realității.
În ciuda unghiului aproape imperceptibil al celor două traiectorii plecate din același punct, care este comunicarea, diferențele se amplifică atunci cînd ajungem la cel de-al treilea element: intenția. Este inflexiunea crucială, pentru că adesea aici apare clivajul dintre adevărul subiectiv și distorsiune (chiar făcută cu bună credință). Influencer-ul transmite convingeri. Ziaristul transmite fapte. Influencer-ul poate avea orice mobil: banii, convingerea, amuzamentul, plictisul. Nu este supus nici unui standard – măsura profesionalismului este dată chiar de succesul și priza sa la public. Ziaristul însă ar trebui să aibă mobilul prezentării adevărului și informării în cît mai limpede formă.
Am ajuns la miezul problemei; această profesie, cu toate tarele ei, are standarde. Nu le conștientizăm pentru că în România nu există, după știința mea, absolut nici o instituție de presă care să le aibă, articulat. În ghidurile (publice!) ale BBC, Associated Press sau Thomson Reuters veți găsi clar definiția și contextele în care ziariștii pot folosi sintagme. Cînd o organizație este teroristă? Unele țări o consideră astfel, altele nu; teroristul unora este eroul altora. Sau: pe ce criterii putem vorbi de război comercial? Dar cînd te referi la un masacru, despre cîți morți e vorba? Cînd poate un ziarist să numească un moment „catastrofă”? BBC Guidelines este un uriaș compendiu care cuprinde totul, de la reguli de filmare pînă la ce constituie război civil. Și are un concept extrem de interesant: due impartiality. Imparțialitatea corespunzătoare este cea raportată la valori, nu la adevărul absolut. Un criminal dovedit și condamnat nu are dreptul la aceeași expunere a părerilor cum are victima. Associated Press are, de asemenea, un bogat manual – iar cei înclinați spre cercetarea academică vor ști prea bine regulile de text din faimosul AP Stylebook. Printre principiile agenției Reuters se numără (citez în engleză pentru că exprimarea contează): hold accuracy sacrosanct, corectarea transparentă a greșelilor (inclusiv proprii!), obligativitatea echilibrului – și, extrem de interesant, interdicția de a plăti pentru informație.
Aceste standarde nu sînt doar un mission statement corporatist. Ele sînt invocate în instanțe, în apărarea instituțiilor, independenței și oamenilor lor. Exemplu grăitor – procesul dintre administrația Trump și Associated Press, dată în judecată pentru că refuză să folosească denumirea „Golful America”. Organizația amintește că un reper internațional nu poate fi redenumit la bunul plac al unei țări. Domnul Trump poate să-i spună cum o vrea, dar nu are juridic căderea să le impună altora asta. Pentru președintele american, presa este însă, citez, „inamicul poporului”. Numai între 2017 și 2019, în primul său mandat, a scris sau a spus asta de 36 de ori. Se referea la presa care-l critică, desigur.
Purtătoarea sa de cuvînt, Karoline Leavitt, a fost în centrul unei scene incredibile acum cîteva săptămîni, la sfîrșitul unei conferințe de presă, mult prea puțin mediatizată. După ce, din punctul său de vedere, epuizase temele și răspunsurile, li se adresează ziariștilor din sală: „Mai sînt întrebări?”. În cadrul următor de vede o pădure de mîini ridicate. Doamna Leavitt concluzionează imperial: „Deci nu mai sînt. Mulțumesc, la revedere”. Mîinile ridicate erau ale jurnaliștilor „incomozi”. Don jr., fiul președintelui, a spus deschis că tatăl său are toate intențiile de a înlătura cu totul presa „tradițională” (mainstream) de la Casa Albă și de a înlocui ziariștii cu podcaster-i și influencer-i. Mai țineți minte momentul din Biroul Oval în care președintele Zelenski primește o întrebare agresivă referitoare la ținuta sa și nepurtarea unui costum? A fost pusă de un influencer conservator, cunoscut pentru desele sale elogii la adresa președintelui american; iată de unde versus din titlu. Dar, în timp ce noi facem această gîlceavă din vina nimănui, există un al doilea versus, ascuns, care se insinuează încet, dar extrem de eficient în viețile noastre.
Aitana este o tînără superbă de 25 de ani din Barcelona, care cîștigă peste 10.000 de euro lunar din postările sale. Miquela este o braziliancă misterioasă cu ochi gri, trăsături puțin asiatice, simpatică și pistruiată, cu peste 2,5 milioane de urmăritori pe Instagram, mereu curioși să vadă ce face, cu ce se mai îmbracă, ce crede despre lume și viață. Nici Miquela, nici Aitana nu există ca tine și ca mine. Ele sînt produse, cumplit de credibile vizual și sonor, cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Aitana a fost creată acum doi ani de agenția spaniolă Clueless, ai cărei membri se săturaseră de fițele și pretențiile influencer-ilor plătiți și au vrut ceva care să se poată modela după preferințele clienților ce doreau promovare. Miquela a apărut de la start-up-ul american Brud și are fotografii „împreună” cu vedete, a acordat și a LUAT interviuri. Da, sigur, oamenii din spatele lor le „ghidează”, dar Miquela și Aitana poartă „singure” conversații, pe baza „personalității” lor de moment. „Au” opinii, argumente, uneori umor. Sînt, într-un fel, perfecte. Ar putea fi și jurnaliste?
„Inteligența Artificială poate fi folosită pentru a genera articole pe subiecte de rutină ca rezultatele unor meciuri, rapoarte financiare și starea vremii. Asta le permite jurnaliștilor să se concentreze pe știri mai complexe și de investigație. Bloomberg, de exemplu, folosește un program numit Cyborg ca să scrie știri financiare, iar Washington Post folosește Heliograf (încă de acum cinci ani! – n.a.) pentru a-și automatiza actualizările despre evenimente precum olimpiadele sportive. Associated Press (de bine ce vorbeam mai devreme despre ei – n.a.) generează automat aproximativ 40.000 de știri anual folosind Inteligența Artificială și lăsîndu-le astfel jurnaliștilor timp pentru activități de nivel superior”. Semnat: programul de Inteligență Artificială Google Gemini, după ce l-am întrebat dacă există jurnalism AI.
Miquela și Aitana sînt incredibil de bune pentru că nu sînt doar texte pe un ecran, ci arată, sună și răspund la fel ca oricare dintre noi. Și-așa vorbim mai mult la telefon și pe WhatsApp video, nu? Nu mai e mult pînă cînd jurnaliști virtuali – desigur, cîrmiți de oameni în carne și oase – ne vor oferi știrile și comentariile. Care este atunci problema? Asumarea. Influencer-ii și jurnaliștii (fie că li se suprapun profesiile, fie că nu) suportă consecințe care le afectează faima, banii, prestigiul, profesia; AI-ul nu suportă consecințe nici măcar juridice. AI este, oricît de spectaculos, ceva ce nu există. Este ca acel mic punct laser după care aleargă o pisică, atunci cînd te joci cu ea, și e exasperată că nu îl poate prinde – pentru că mințișoara ei poate procesa existența luminiței pe care o vede aievea, dar nu o poate prinde nici cînd a prins-o. Noi sîntem pisica.
Putem să eliminăm versus-ul din titlu pentru că este mult mai periculos pentru noi, ca oameni, versus-ul care nu e în titlu. Ca societate avem nevoie și de influencer-i, și de jurnaliști. De opinii, de discuții, de pasiune și de confruntări reale, umane, empatice, doar că trebuie să le cîntărim corect și să vrem să le vedem just. Nu trebuie să ne lăsăm cu bună știință păcăliți de personalități reale sau găzduite de supercomputere. Avem nevoie de realitate, în condițiile în care sîntem înconjurați de imagini AI, sunete AI, postări AI. Și din acest punct de vedere, versus-ul din titlu dispare.
Mihai Melinescu este jurnalist, specializat în politică externă, la TVR.
.jpg)
