Copiii de azi trăiesc într-un paradox al protecției. Dorim să-i ferim de traume, dar îi expunem zilnic la violență; ne temem să le spunem „nu”, ca să nu le frîngem personalitatea, dar îi abandonăm unei lumi haotice, filtrate prin ecrane și algoritmi. Le vorbim despre libertate, dar nu le explicăm ce anume presupune libertatea; invocăm grija, dar delegăm educația lor emoțională rețelelor sociale.
Atunci cînd un copil comite o crimă, reacția publică este la unison: șoc, furie și, în cele din urmă, făcutul crucii și invocarea unui „Doamne, ferește”. Eticheta de „monstru” apare imediat, pentru a salva iluzia unei lumi ordonate, în care răul vine dintr-un hău neidentificat, nu dintr-un eșec colectiv.
Crima de la Cenei
În ianuarie 2026, comuna Cenei din județul Timiș a devenit scena unei orori. Mario Alin Berinde, un adolescent de 15 ani, a fost atras într-o capcană de trei tineri din anturajul său, sub pretextul unei întîlniri aparent banale, legate de un ATV. Nimic din acest scenariu nu anunța violența extremă care avea să urmeze. Odată ajuns la locul întîlnirii, Mario a fost atacat cu o brutalitate greu de conceput: lovit cu un obiect contondent, înjunghiat, apoi ucis. După moarte, trupul său a fost îngropat într-o grădină. Ucigașii au tăiat apoi o găină, pentru a justifica urmele de sînge, într-o încercare sinistră de a șterge urmele crimei. Trupul adolescentului a fost descoperit după ce mama acestuia i-a anunțat dispariția, iar anchetatorii au găsit indicii abandonate pe cîmp, care au condus în cele din urmă la locul unde cadavrul fusese ascuns.
Ancheta a scos la iveală un detaliu care a amplificat oroarea publică: crima nu a fost un impuls de moment, ci rezultatul unei premeditări, care s-ar fi întins pe mai multe săptămîni. Din punct de vedere juridic, cazul a revelat limitele legislației românești. Doi dintre agresori, ambii de 15 ani, au putut fi reținuți și arestați preventiv, în timp ce al treilea, în vîrstă de 13 ani, nu poate fi tras la răspundere penală, fiind supus doar unor măsuri de evaluare și supraveghere.
Mary Bell, simbolul violenței juvenile
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri istorice de violență comisă de un copil este cel al lui Mary Bell, în Marea Britanie. În 1968, la vîrsta de doar 10 ani, Mary Bell a ucis doi copii, în Newcastle upon Tyne. Condamnată la detenție la 11 ani, ea a devenit rapid un simbol al criminalității juvenile și al fricii colective față de ideea că un copil poate comite crime cu sînge rece. Investigațiile ulterioare au arătat că Mary Bell provenea dintr-un mediu profund disfuncțional, marcat de abuz și neglijență, iar cazul a deschis o dezbatere amplă despre impactul mediului familial, al traumelor timpurii și despre necesitatea intervenției precoce în viețile copiilor vulnerabili.
Silje Redergård, Norvegia (1994). În octombrie 1994, Norvegia a fost zguduită de moartea lui Silje Redergård, o fetiță de cinci ani, ucisă de doi băieți de cinci și șase ani. Potrivit investigațiilor, copiii au bătut-o cumplit și au abandonat-o în zăpadă, unde a murit de hipotermie. Ancheta inițială a fost marcată de confuzii și erori, iar identitatea agresorilor nu a fost făcută publică, din cauza vîrstei lor extrem de fragede. Cazul a ridicat, de data aceasta, întrebări serioase despre capacitatea societății de a recunoaște și gestiona comportamentele violente la copii foarte mici, mai ales că vorbim despre o țară cu un sistem social solid.
Katie Rough, Marea Britanie (2017). În ianuarie 2017, în York, Marea Britanie, Katie Sharon Rough, o fetiță de șapte ani, a fost ucisă de o adolescentă de 15 ani care suferea de tulburări mintale severe, inclusiv psihoză. Atacatoarea a recunoscut fapta și a pledat vinovată pentru omor, instanța dispunînd detenția pe viață, cu posibilitatea eliberării condiționate după minimum cinci ani.
Ana Kriégel, Irlana (2018). În mai 2018, Irlanda a fost zguduită de uciderea Anei Kriégel, o adolescentă de 14 ani, atrasă într-o fermă abandonată din apropierea Dublinului unde a fost violată și ucisă de doi băieți de 13 ani. Corpul ei a fost descoperit după trei zile de căutări, iar ancheta a arătat că atacul fusese premeditat. Amîndoi agresorii au fost condamnați pentru crimă, devenind cei mai tineri inculpați penal din istoria Irlandei pentru o omorîre premeditată.
Brianna Ghey, Marea Britanie (2023). În februarie 2023, Brianna Ghey, o adolescentă de 16 ani din Marea Britanie, a fost ucisă cu un cuțit într-un parc din Culcheth de doi tineri de 15 ani. Victima a fost înjunghiată de 28 de ori, după ce fusese atrasă la întîlnire de una dintre persoanele în care avea încredere. Ancheta a conchis că a fost o crimă cu premeditare. Cei doi agresori au fost condamnați la închisoare pe viață. Cazul a generat un val de discuții despre influența mediului online, despre violența normalizată în spațiile digitale și despre responsabilitatea părinților și a platformelor.
Luise, Germania (2023). În martie 2023, Luise, o fată de 12 ani din Freudenberg, Germania, a dispărut după ce își vizitase o prietenă. A doua zi, trupul ei a fost găsit într-o zonă împădurită. Ancheta a dus rapid la două minore, de 12 și 13 ani, care au recunoscut fapta în prezența părinților și a avocaților. Potrivit parchetului din Koblenz, fetele au ucis-o pe Luise cu „numeroase lovituri de cuțit”. Din cauza legislației germane, care prevede că minorii sub 14 ani nu sînt răspunzători penal, nu a existat un proces penal. Dosarul a fost închis, cîteva luni mai tîrziu, în toamna anului 2023.
Kosta Kecmanovici, Serbia (2023). Pe 3 mai 2023, un elev de 13 ani, Kosta Kecmanovici, a deschis focul asupra colegilor și personalului școlii „Vladislav Ribnikar” din capitalei Serbiei. Kosta a intrat în școală în jurul orei 8,40 dimineața și a început atacul. A folosit două pistoale de calibru mic care îi aparțineau tatălui său, pe care le luase de acasă. În atac, băiatul de 13 ani a ucis nouă persoane. Opt elevi și un paznic. Ancheta a arătat că băiatul planificase atacul meticulos timp de aproximativ o lună, pregătind scheme ale școlii și o listă cu victimele pe care intenționa să le elimine. Kosta s-a predat singur poliției la scurt timp după ce a comis masacrul. Însă, pentru că avea 13 ani, sub limita de 14 ani cerută pentru răspundere penală în Serbia, nu a putut fi judecat penal. La o zi după atac, poliția a arestat un tînăr de 18 ani care amenințase pe rețelele sociale că are de gînd să comită un atac la indigo. După alte cîteva zile, un elev al liceului „Svetozar Markovici” a fost arestat pentru că, într-o discuție cu psihologul școlii, mărturisise că are și el de gînd să comită un masacru la o grădiniță. Timp de mai multe zile după atentat, poliţia din Serbia a primit zeci de sesizări de la diferite şcoli: elevii începuseră să-l imite „în glumă” pe Kosta Kecmanovici.
Unde se termină copilăria și unde începe responsabilitatea
În afara crimelor, vorbim și de un fenomen în creștere, în întreaga lume, al actelor de violență în școală – profesori hărțuiți, umiliți și chiar înjunghiați de elevi. Aceste crime, aceste agresiuni nu apar din neant. Sînt semințe care cresc într-un sol fertil, mustind de indiferență, violență normalizată, lipsă de intervenție timpurie.
În Europa, reacțiile instituționale oscilează între protecția copilului și protecția societății. Recent, Suedia a anunțat că intenționează să reducă vîrsta răspunderii penale la 13 ani pentru infracțiuni extrem de grave, precum crimă sau acte de terorism, invocînd recrutarea minorilor de către rețele criminale. Măsura este însă contestată de numeroase instituții, care avertizează asupra riscurilor pentru drepturile copilului.
În România, în prezent, nu există răspundere penală sub vîrsta de 14 ani, indiferent de gravitatea faptei. Legea pornește de la principii solide: copilul este o ființă în formare, care nu are încă discernămînt, iar pedeapsa nu trebuie să fie răzbunare, ci reeducare. Însă cazuri precum cel de la Cenei zguduie tocmai aceste principii considerate solide. Dacă un copil poate planifica o crimă, coordona acțiuni și încerca să ascundă urme, invocarea lipsei de discernămînt devine problematică.
Care este, pînă la urmă, soluția? Coborîrea vîrstei penale sau responsabilitatea adulților? Dacă vorbim despre responsabilitatea adulților, putea fi prevenită această crimă? Copiii care ajung la un asemenea grad de violență au, de regulă, un istoric de agresivitate și comportamente care ar trebui să tragă semnale de alarmă. Problema este că aceste semnale sînt adesea minimalizate cu formule precum „sînt doar copii”, „se joacă”, „exagerează”. În al doilea rînd, prevenția nu ține doar de părinți, ci de întregul sistem social: familie, școală, comunitate. Cînd un copil manifestă comportamente alarmante, intervenția timpurie este esențială. România are, din păcate, un deficit major: puțini psihologi școlari, puțini asistenți sociali, intervenții formale, bife pe hîrtie.
Pe de altă parte, o lege mai dură va schimba oare violența deja existentă în sînul societății sau vom continua să vorbim despre „copii ucigași” ca despre niște anomalii, umbre ale societății noastre, în care ne este prea frică să privim? Căci aceste crime nu sînt știri senzaționale despre niște copii violenți. Sînt știri terifiant de obiective despre lumea pe care am construit-o pentru ei.
