Cu ochii‑n 3,14

O companie japoneză e pe cale să lanseze o mașină de spălat oameni. E un fel de capsulă în care cel care intră are parte de spălare și uscare.

SE POATE SPUNE CĂ DACĂ LUMEA AR FI OBLIGATĂ SĂ TRĂIASCĂ ÎN FUNCȚIE DE MONITORIZAREA ANUMITOR NUME CALDE, OMENIREA AR DEVENI (DUPĂ CÎȚIVA ANI) ECHIVALENTUL PUBLIC AL NAȘTERII ÎNTR-O CELULĂ UNDE SE VEDE LIMPEDE IUBIRE

 

 O candidată din Ploiești la examenul auto, aflată pentru a treia oară la acest examen, a reușit performanța de a ieși din parcare, după care l-a călcat cu mașina pe propriul instructor, cu polițistul în dreapta ei. Se poate spune că a treia oară i-a fost cu noroc, a lovit ceva, la propriu. (I. M.)

 Un tribunal din Nigeria a obligat doi utilizatori de TikTok să se căsătorească, deoarece au publicat un videoclip considerat „indecent”. Adică cei doi și-au filmat un sărut. Probabil că dacă lumea ar fi obligată să trăiască exact așa cum se expune pe rețelele sociale, omenirea ar deveni o comedie neagră. (S. G.)

O companie japoneză e pe cale să lanseze o mașină de spălat oameni. E un fel de capsulă în care cel care intră are parte de spălare și uscare. Temperatura apei e setată pentru fiecare persoană în parte, în funcție de monitorizarea anumitor parametri biologici făcută de niște senzori. Pentru primele probe se va folosi un program de 15 minute. Programul conține și elemente de relaxare pentru „spălarea minții”. A nu se confunda cu procedeele deja binecunoscute de „spălare a creierului”. (A. M.)

În SUA au fost interzise următoarele nume de copii: King, Queen, Jesus Christ, III, Santa Claus, Majesty, Adolf Hitler, Nutella, Messiah, @ și 1069. În acest timp, iată și cele mai populare nume din Anglia în anul 2023: Muhammad, Noah, Oliver, Olivia, Amelia și Isla. Americanul Adolf Hitler? Britanicul Sir Muhammad? Păi, sună deja familiar. (M. C.)

Limba japoneză continuă să ne uimească prin termeni originali, care captează momente sau experiențe: betsubara, care, luat ad litteram, înseamnă „stomac separat” pentru ceva dulce – altfel spus, există întotdeauna loc pentru desert; momijigari, a ieși în natură cu unicul scop de a vedea cum își schimbă frunzele culoarea, înainte de venirea iernii – „vînătoare de frunze roșii”, i se mai spune; nekojita, „limbă de pisică”, desemnează persoanele care sînt foarte sensibile la băuturile și mîncărurile calde și care așteaptă ca ele să se răcească înainte de a le consuma. (A. A. D.)

O femeie din Florida s-a căsătorit, în 2020, cu un bărbat cunoscut pe Tinder. După cîțiva ani de conviețuire, i-a venit ideea să-l caute pe soț pe Internet. Cum nu degeaba se spune că cel care caută va găsi, femeia a aflat cu stupoare că, la doi ani după nuntă, bărbatul ei s-a mai căsătorit o dată, iar în scurt timp și a treia oară. Soțul în serie nu și-a anulat căsătoriile anterioare, profitînd de faptul că statul Florida nu deține o bază de date unitară. Prima lui soție l-a căutat în acte comitat cu comitat, pînă l-a găsit. Bărbatul a pledat vinovat pentru bigamie, a primit doi ani de probațiune și a fost obligat să urmeze un program de reabilitare. Cele trei soții au considerat, în unanimitate, că pedeapsa dată nu a fost suficient de aspră. (A. A. D.)

„Kalós kai fthinós” sau „Bun și ieftin” se află scris adesea la intrarea într-un magazin sau într-o piață grecească din ziua de azi. Echivalentul comercial al vechii kalokagathii. (M. P.)

Autoritățile olandeze au transmis un avertisment public alegătorilor, cu doar cîteva zile înaintea alegerilor din 29 octombrie: nu întrebați Inteligența Artificială pe cine să votați, deoarece răspunsurile pot fi părtinitoare și înșelătoare. Probabil că, în epoca ChatGPT, cetățeanul turmentat ar fi rătăcit printre deepfake-uri, chatbot-uri partizane și campanii targetate pe rețele sociale și n-ar mai fi întrebat oamenii cu cine să voteze. Ar fi primit răspunsul de la Inteligența Artificială. (S. G.)

Toată lumea a văzut filmarea în care președintele francez Emmanuel Macron a fost obligat să meargă pe jos prin New York-ul paralizat de trecerea coloanei lui Donald Trump cu ocazia inaugurării sesiunii de toamnă la ONU. Dar într-o altă parte a orașului ceva mai important se întîmpla, deși eroii scenei erau niște anonimi. Un soț și-a urcat repede în mașină soția însărcinată, care prezenta deja toate simptomele nașterii, și a pornit-o spre spital. Pe podul dintre Bronx și Queens, însă, traficul era complet blocat pentru că o remorcă se răsturnase și, în plus, tot traficul era imposibil pentru că șefi de state din toată lumea se deplasau spre și dinspre sediul ONU. Noroc cu patru polițiști care știu ce au de făcut în asemenea cazuri și au ajutat-o pe femeie să nască în propriul automobil. Cînd pompierii au ajuns la ea și au preluat-o spre spital, deja nu mai erau doar femeia și soțul ei, ci femeia, soțul ei și o fetiță de cîteva ore. În final, mama și bebelușul au ajuns la spital și sînt bine. Cei patru polițiști au fost decorați. Mie această știre mi se pare mult mai importantă decît aceea că Macron a mers pe jos spre Ambasada Franței pentru că coloana lui nu s-a mai putut deplasa prin oraș. (S. V.)

Fostul președinte Nicolas Sarkozy a ispășit prima zi de închisoare. Avocatul lui a declarat: „Astăzi a făcut sport, a început să-și scrie cartea. Este într-o celulă de nouă metri pătrați, unde e gălăgie tot timpul”. Adevărul e că pentru scris ai nevoie de puțină liniște. (A. M. S.)

În curînd e Halloween. Pentru orice eventualitate, vă punem la dispoziție un descîntec de deochi: „Tu strigoiule, / Tu moroiule, / Tu leule, / Tu deochetorule, / Tu moroaico, / Tu leoaico, / Tu deoaico, / Unde fata cosița nu împletește, / Voinic nu chiotește, / Securea nu pocnește, / Popa nu citește. / În copitele ciutelor / În fundul mărilor, / Acolo să vă duceți / Acolo să prînziți, / Acolo să vă odiniți. / Să lăsați pe [numele celui deocheat] / Curat luminat, / Ca argintul strecurat, / Ca din cer picat“ (Cea mai perfectă carte de descîntece băbești culese din gura babelor celor mai bătrîne, ed. „Cultura Românească” S.A.R., București). (M. P.)

Titlul unei știri din ziarul Libertatea spune că o „IT-istă” din Cluj a bătut-o și a aruncat-o pe scări pe amanta logodnicului ei. Gestul de violență extremă al fetei a fost urmat de reconciliere. Se pare că agresoarea i-a dat iubitei neoficiale a logodnicului ei 9.000 de euro. Se vede limpede că fata e IT-istă, om calculat, care măsoară exact cît costă faptele. (I. M.)

Pentru repertoriul numelor de firme românești, cîte ceva din Baia, Murighiol, Sarichioi și Greci, județul Tulcea: Papupan Star SRL, Bio Astral SRL, Lotca Lui Taico SRL, Lotca Parus Kompass SRL, Mimi Laser SRL, Cornel Grand Activ SRL, La 1000Cont SRL, Poarta Deltei SRL, Inima Deltei SRL, Raci Din Delta Dunării SRL, Iubire De Deltă 98 SRL, Respect Delta Mea SRL, Hirudinaria SRL, Grădina În Culori SRL, Kuartz Instant SRL, Pescarul Murighiolean SRL, Calura Instinct SRL, Pădurea De Foioase SRL, Cruella Jenimob SRL, Lacul Furnicilor SRL, Copilărie Și Veselie SRL, Transmeteorit SRL, Casa Cu Trandafiri Nichifor SRL, Orizont Ecolog SRL, UFC Pardoseli Elicopterizate SRL, Zorile Albe SRL, Ciocan Habitat SRL, Hercinic Vals SRL, Arta Și Aroma 2025 SRL, Ural Fluvial SRL, Agrogranit SRL, Nichita Te Plimbă SRL. (D. S.)

 

Credit foto: M. Chivu

Share