Ce-ar mai fi de spus despre toată povestea cu Simona Halep?

Cineva a luat-o zdravăn pe arătură. În justiția din afara sportului ar mai exista și o a treia instanță.

Că Halep a cîștigat. Și antidopingul a pierdut. E atît de simplu. După care devine complicat. Ce mai poate fi de spus depinde de organul cu care judeci situația, cu suflețelul sau cu creierașul, că tot trăim în patria diminutivelor. Suflețelul e în delir. Bucuria acoperă România. S-a făcut dreptate! O fericire oarbă, ca orice fericire, masează plexul solar. Organul superior plasat nu e așa de vesel. Pentru că au existat un infern, un purgatoriu și paradisul înțelegerii nu e nicăieri la orizont. Ceva nu se leagă. E absurd ca sute de pagini detaliate pînă la nanogram să fie făcute pulbere repede, fără umbră de îndoială, cu o justificare minimă (în așteparea adevăratei și detaliatei motivări, care sperăm că va veni în secolul ăsta) și noi să mergem liniștiți la culcare. Cineva are o problemă enormă. În acest moment o are instanța de integritate a tenisului și tribunalul care au acuzat-o și judecat-o cu o sumă de patru ani pe bară. Din care au mai rămas nouă luni gestante de aceeași cotropitoare întrebare: cum e posibil ca două instanțe solide (cel puțin în teorie), văzînd același obiect, să spună una că e alb și cealaltă că e negru? Nu doar că nu mai pricepi nimic, dar credibilitatea întregului sistem e pusă la îndoială. Cineva a luat-o zdravăn pe arătură. În justiția din afara sportului ar mai exista și o a treia instanță. Ar fi existat și în cazul ăsta, dar mai ales dacă Halep ar fi pierdut. Putea să se ducă într-o instanță civilă. Nu știu dacă ITIA, agenția antidoping al tenisului, va face așa ceva. Ar fi un gest extrem, impopular, s-ar vorbi despre hărțuire. Sigur, adevărul poate să mai aștepte, eventual pînă la calendele grecești. Acum adevărul e de partea lui Halep. Mulți se mulțumesc cu atît. Cui îi mai pasă de harababura care rămîne în urmă? Să se spele pe cap cu ea! De aici încolo în fața Simonei stau tenisul și urcarea unui munte pe care l-a dorit la nebunie, dar care nu îi va face concesii. Un drum minunat de durere, lacrimi și sudoare care ne promite zile nemaisperate. Știm acest om și nebunia lui de a dovedi. De a merge pe calea lui. My way, ar putea să cînte asta în fiecare dimineață. Felul ei de a fi. Care i-a folosit și i-a deservit. Și mai rămîne, chiar exonerată Halep de toate acuzațiile grele, felul în care roxadustatul a ajuns în organismul ei. O pură greșeală, asta e, mergem mai departe, spune ea. Dar cum de mii și mii de jucători de tenis nu greșesc în halul ăsta în condițiile în care nu beneficiază de „cea mai tare” echipă din lume, cea a golden boy-ului Patrick, un sfînt de care văd că nici Simona nu se atinge? Toate aceste întrebări plutesc ca răvașe în sticle aruncate în ocean. Cîndva poate că vor ajunge la vreun țărm. De preferință, unul unde oamenii vor să capete răspunsuri adevărate și neînmuiate.

Share


Fantezii

Fantezii