Europa în epoca lui Trump – interviu cu Adam MICHNIK –

Irena Grudzińska-Gross: Cum ați reacționat cînd Donald Trump a fost ales pentru a doua oară președinte al SUA?

Adam Michnik: Am fost furios pe întreaga lume – foarte furios. Tocmai citesc autobiografia lui Arthur Miller (Întoarceri în timp. Memorii), dramaturgul american din secolul al XX-lea, care se desfășoară pe fundalul unei Americi de care sînt foarte atașat. Dar America pe care am văzut-o după ziua alegerilor m-a înfuriat. Și acum, uitați-vă la nominalizările îngrozitoare ale lui Trump pentru funcțiile de conducere. Vom avea parte de patru ani dificili, după care, personaje de teapa vicepreședintelui ales J.D. Vance vor prelua mai departe frîiele. Se adună nori negri peste tot – în întreaga lume.

Lucrurile se destramă

I.G.-G.: Să ne uităm la implicațiile pentru Europa. Crearea Uniunii Europene, o federație democratică, este cel mai bun lucru care s-a întîmplat pe continent după cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, revenirea lui Trump amenință să răstoarne ordinea internațională postbelică. Ce viitor are acum UE?

A.M.: Nu aș numi UE o federație, pentru că este ceva sui generis, ceva specific. Pînă acum, funcționează, deși are o mulțime de probleme. Sînt de acord că este cel mai bun lucru pe care l-a înfăptuit Europa în ultimii 80 de ani. Ideea a venit din partea elitelor vest-europene – creștin-democrați și social-democrați –, iar cheia succesului ei a fost legătura euro-atlantică. Dar aceasta este acum slăbită. Europa este amenințată din mai multe direcții. Politicile și declarațiile lui Trump sînt complet imprevizibile, astfel încît nu se știe ce va face. Ar putea încheia o înțelegere cu prietenul său Vladimir Putin; ar putea arunca o bombă asupra Iranului – sau chiar asupra Coreei de Nord. Nimeni nu știe, iar aceasta nu e doar impresia mea. Toți cei care au lucrat cu el spun același lucru.

O a doua problemă conexă este, desigur, Ucraina. Iată cum văd eu situația, din Varșovia: perspectiva este sumbră și toate semnele indică faptul că Trump îi va trăda pe ucraineni pentru a-și satisface propriile interese personale, înguste. El este un politician tranzacțional și va încheia orice înțelegere care îi permite să afirme că a realizat ceva. În timpul campaniei electorale a spus că va pune capăt războiului într-o singură zi și mă tem că – în acest caz aparte – se va ține de cuvînt. De asemenea, ar putea pur și simplu să nu mai acorde ajutor Ucrainei și să lase lucrurile să-și urmeze cursul.

I.G.-G.: Da, din păcate, acest lucru este posibil. Trebuie să remarcăm că, într-o convorbire telefonică postelectorală, Trump l-ar fi presat pe Putin să nu escaladeze războiul, amintindu-i chiar că America are trupe în Europa. Dar declarațiile lui Trump la un moment dat sînt irelevante. La urma urmei, el a spus că refugiații haitieni mănîncă cîini și pisici. (Rîd, dar printre lacrimi.)

A.M.: Da, desigur. Vremuri ca acestea se pretează la umor macabru.

I.G.-G.: Cum apreciați reacția de pînă acum a UE față de războiul din Ucraina?

A.M.: În general, mi se pare că e una bună. Nu mă așteptam la o asemenea solidaritate și la o astfel de coerență. Singurele excepții au fost prim-ministrul ungar Viktor Orbán și persoane precum fostul cancelar german Gerhard Schröder, dar acesta se reprezintă doar pe sine și pe [gigantul rus producător de gaze] Gazprom, nu Germania.b Cu toate acestea, există oameni în inima Europei care vor încălca sancțiunile și vor face bani de pe urma Rusiei. Printre aceștia se numără nu numai Orbán, ci și anumite forțe din Germania, Franța și Spania. Conflictele interne ale Europei sînt la fel de profunde ca acelea din Statele Unite, deși Europa nu este încă condusă de o figură asemănătoare lui Trump. Vremurile amintesc de anii 1930. Germania se confruntă cu un val brun-roșu de susținere a partidelor anti-europene precum Alternative für Deutschland (AfD) și Alianța Sahra Wagenknecht. Primul se bazează pe retorica post-fascistă, celălalt pe retorica post-bolșevică, dar ambele au același obiectiv comun: distrugerea sistemului parlamentar al UE.

I.G.-G.: Ce anticipați că va face în continuare președintele ucrainean Volodimir Zelenski? El pare în mai mare măsură dispus să meargă la masa negocierilor, probabil după ce a tras concluzia că o nouă administrație Trump nu îi dă de ales. Va fi Ucraina împărțită în două, precum Coreea și Vietnamul în anii 1950?

A.M.: Nu văd un scenariu bun pentru Ucraina, deși asta nu înseamnă că nu există unul. Poate apărea o lebădă neagră care să întoarcă totul pe dos. Pînă pe 5 noiembrie, am crezut că Trump va pierde. Am crezut că Kamala Harris a dus o campanie foarte bună. A fost foarte diferită de Trump și a arătat o altă față a Americii, una în care încă mai cred. Dar acea Americă a pierdut cursa. Următorii patru ani vor fi un calvar. Impactul lor asupra Europei va fi foarte nociv, în beneficiul celor mai reacționare forțe ale continentului.

I.G.-G.: Pesemne că vom avea realmente parte de un nou moment „München”, în care Europa va accepta să liniștească un agresor violent. În 1938, Cehoslovacia a fost cea sacrificată; poate că acum e rîndul Ucrainei să fie vîndută de prietenii săi.

A.M.: Acesta e cel mai rău scenariu posibil, dar nu este unul predeterminat. Neville Chamberlain s-a întors de la întîlnirea cu Hitler cu sloganul „Pace pentru timpul nostru”. Dacă clasa politică britanică nu ar fi reușit să-l schimbe pe Chamberlain cu Winston Churchill, nu se știe cum ar fi arătat restul secolului XX. Reamintesc că Edward Halifax, ministrul de Externe al lui Chamberlain, care și-a păstrat pentru un timp această funcție și sub Churchill, a militat pentru o pace separată, pentru discuții cu Hitler intermediate de Benito Mussolini. Ca om de stînga, nu ar trebui să-l iubesc pe conservatorul Churchill. Dar ce pot să vă spun? El a salvat Europa. Mai mult, Partidul Laburist condus de Clement Attlee a intrat în guvernul său și l-a slujit cu loialitate pe toată durata războiului, deoarece toată lumea a înțeles că nazismul era amenințarea care conta.

Astăzi, avem în față o amenințare similară: un amestec straniu de nazism și bolșevism, sau de post-nazism și post-bolșevism. Este ceva nou, motiv pentru care nu știu ce se va întîmpla. Nu pot anticipa prea multe astăzi. Poate că mîine voi fi mai înțelept. Astăzi sînt îngrozit – sau speriat zdravăn, cel puțin.

I.G.-G.: Așadar, ce ar însemna pentru Polonia abandonarea Ucrainei de către Trump?

A.M.: Înseamnă că vom avea o graniță cu Rusia – o putere militară revanșardă, înarmată nuclear, care este în mod deschis agresivă, însetată de sînge și hotărîtă să se răzbune. Nu înseamnă nimic bun pentru Polonia. Faptul că în Polonia există oameni care se bucură de victoria lui Trump este pur și simplu năucitor.

Probleme pe frontul de acasă

I.G.-G.: Ce ar însemna pentru UE o frontieră cu Rusia? Explicați-ne.

A.M.: Viitorul UE depinde de curajul și de maturitatea elitelor europene. În prezent, Europa oscilează între o politică de împăciuire față de Rusia și un sprijin ferm pentru Ucraina. Cel mai clar exponent al pacificării este Schröder, care a devenit, în limbajul bolșevicilor, „cîinele credincios” al lui Putin. De cealaltă parte sînt apărătorii fermi ai Ucrainei. Proiectul lor are încă șanse de reușită, dacă Europa se consolidează în jurul său și reușește să păstreze NATO. Nu știm încă exact care va fi atitudinea lui Trump față de NATO, deoarece tot ceea ce spune pe această temă este plin de inconsecvențe și contradicții. În plus, chiar dacă o astfel de consolidare este posibilă, Europa e divizată intern. Văd multe fracturi și linii de falie. Uitați-vă doar la Franța, care este sfîșiată între dreapta, reprezentată de Marine Le Pen, și stînga, reprezentată de Jean-Luc Mélenchon. De fapt, nici nu știu dacă „dreapta” și „stînga”, aceste cuvinte, mai au sens. Am de mult îndoieli în această privință, iar acum ele cresc pe zi ce trece.

I.G.-G.: Ce vreți să spuneți?

A.M.: Din punctul meu de vedere, ca adept al valorilor tradiționale, fascismul nu a fost niciodată de dreapta, deoarece nu a fost o mișcare a aristocraților și a latifundiarilor, ci mai degrabă a plebei. De asemenea, comuniștii nu erau de stînga, deoarece nu erau preocupați de drepturile omului. Așadar, diviziunea actuală în Europa nu este între dreapta și stînga, ci între cei care doresc să apere ordinea constituțională, democrația liberală și economia de piață și cei care doresc să distrugă aceste valori. Acest grup din urmă îi include deopotrivă pe cei care se autodescriu „iliberali”, pe admiratorii Hamas și pe susținătorii proiectelor antidemocratice tradiționale, precum cele conduse de Daniel Ortega în Nicaragua sau Nicolás Maduro în Venezuela. În Europa, forțele antidemocratice includ AfD, forțele separatiste din Spania și mișcarea din spatele Brexit. Personaje antidemocratice se află realmente la putere în Ungaria și Slovacia, și ele constituite o forță puternică în Polonia. Dar Polonia e, de asemenea, un punct luminos pe hartă, deoarece partidele pro-democrație s-au unit pentru a-i înlătura pe populiști. Rămîne de văzut pentru cîtă vreme se vor lăsa aceștia ținuți la distanță. Conflictul este în desfășurare, dar vreau să fiu un patriot polonez, așa că voi spune că am respins deja forțele antidemocratice și populiste din peisajul nostru politic. (Rîsete)

Înapoi la arme

I.G.-G.: În contextul unor legături transatlantice tot mai fragile, are Europa nevoie de propria armată?

A.M.: Da, cred că Europa ar trebui să aibă propria forță militară, și spun asta ca o persoană cu un temperament pacifist. Detest războiul și nu iubesc armata – cel puțin nu cultura militară –, dar cred că atunci cînd ai de-a face cu Putin și cu un val de terorism populist și revanșard, trebuie să pregătești un răspuns militar hotărît.

I.G.-G.: Această reacție ar trebui să vină din partea NATO?

A.M.: Nu aș putea spune. Aceasta este o întrebare pentru specialiști, politicieni și diplomați. Cu toate acestea, pot spune că NATO a trecut testul încă de la apariția sa. Dispariția NATO ar fi un cadou pentru autocrați, populiști și dictatori. Dacă apărarea noastră nu ar veni de la NATO, ar trebui să ne gîndim cu ce anume am putea-o înlocui. Oricum ar fi, Europa trebuie să dispună de o forță care să poată răspunde eficient amenințărilor. Criza din Balcani din anii 1990 a demonstrat că unele lucruri, pur și simplu, nu pot fi făcute fără o organizație precum NATO. Dacă nu am fi intervenit militar, Slobodan Miloșevici ar fi fost poate și astăzi la putere. Fără ajutorul european și american, Ucraina nu ar fi fost capabilă să se apere de Rusia în ultimii doi ani și jumătate. Cine și-ar fi imaginat că ucrainenii pot rezista atît de mult? Nimeni din Europa sau de peste Atlantic nu s-a așteptat la asta.

I.G.-G.: Se poate concilia creșterea cheltuielilor militare și de apărare cu îndatoririle statului bunăstării – care reprezintă esența contractului social european?

A.M.: Ei bine, dacă forțele armate ale lui Putin domină Europa, pensiile, asistența medicală și educația vor fi deja pierdute. Înțeleg riscul despre care vorbiți, dar mizele aici sînt diferite. E în joc întregul pot; fără securitate, nu ai nimic.

I.G.-G.: Și mai e apoi războiul din Orientul Mijlociu.

A.M.: Exact. Un alt pericol pentru Europa se află în Orientul Mijlociu. Situația de acolo este tragică și extraordinar de tensionată; și spun acest lucru ca o persoană care dorește binele Israelului. Mă tem că guvernul premierului israelian Beniamin Netanyahu evoluează într-o direcție greșită și va expune Israelul unui blestem de lungă durată. El joacă pentru putere, are sprijinul lui Trump și va colabora cu o administrație americană ai cărei înalți funcționari de politică externă (inclusiv Marco Rubio, Elise Stefanik și Mike Huckabee) împărtășesc pe deplin punctul său de vedere. Cu cît războiul durează mai mult, cu atît mai greu va fi pentru publicul israelian să îl înlăture de la putere.

I.G.-G.: Cum evaluați poziția UE cu privire la Israel și la situația din Orientul Mijlociu?

A.M.: Situația din Gaza este îngrozitoare. Aceasta este una dintre puținele probleme în care nu întrevăd un scenariu optimist nicăieri la orizont. Nici liderii palestinieni și nici cei israelieni nu doresc un acord, iar în lipsa forței argumentului, rămîne argumentul forței. Europa încearcă să atenueze cumva conflictul, dar fără succes, pînă acum. Pe de o parte se află Netanyahu și partidele extrem radicale și șovine care alcătuiesc guvernul său; toate se hrănesc cu retorica și realitățile războiului. De cealaltă parte, se află ceea ce a mai rămas din Hamas și Autoritatea Palestiniană (AP), o instituție complet slăbită care se menține în viață datorită sprijinului occidental. La cum merg lucrurile, Hamas va ajunge să domine și AP. În această privință, perspectiva mea e cît se poate de sumbră.

Adam Michnik, lider al Solidarității în 1989 și participant la negocierile Mesei Rotunde care au pus capăt regimului comunist în Polonia, este redactor-șef al Gazeta Wyborcza. Irena Grudzińska-Gross este profesor la Institutul de Studii Slave din cadrul Academiei Poloneze de Științe și bursieră în 2018 a Fundației Guggenheim. Este autoarea, printre altele, a volumelor: Miłosz and the Long Shadow of War (Pogranicze, 2020) și Czeslaw Milosz and Joseph Brodsky: Fellowship of Poets (Yale University Press, 2009).

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU