Vara aceasta a mai adus o controversă majoră. Tema a fost pilonul 2 de pensii, obligatoriu și administrat privat, respectiv modul în care să se facă plățile. Taberele s-au împărțit rapid, cei care își doresc ca toți banii acumulați în contul pilonului 2 de pensii să poată fi încasați de cel care a contribuit și, a doua categorie, cei care au pledat pentru plata eșalonată, sub formă de pensie, a sumelor acumulate.
Pînă acum, pilonul 2 era în atenția publică doar cînd politicienii aveau diverse idei, precum naționalizarea sau obligarea administratorilor de a-și crește capitalul social pînă la un nivel care era aberant și care ar fi putut să descurajeze actualele companii de administrare să continue.
Totuși, valurile „reformării” pilonului 2 au trecut fără daune semnificative, cu excepția, poate, a întîrzierii calendarului asumat de creștere a contribuției și, bineînțeles, a amînării cu „numai” 17 ani a unei legi care să stabilească modalitatea de plată pentru cei care ajung la momentul în care trebuie să încaseze contribuțiile pe care le-au achitat de-a lungul anilor.
Fără o legislație specifică, plățile din pilonul 2 către cei îndreptățiți s-au făcut pe baza unui paragraf al legii de înființare a sistemului obligatoriu administrat privat. Eroarea și larghețea administratorilor plus un articol din legea de înființare a pilonului 2 au dus la situații în care cei care au contribuit au primit întreaga sumă strînsă în cont într-o plată unică. Acest lucru a dat apă la moară celor care au considerat, odată cu apariția proiectului de lege privind plata pensiilor din pilonul 2, că pot să își încaseze toți banii acumulați o singură dată și nu în tranșe lunare.
Tema controversată a scos în evidență două tabere. De o parte, „consumeriștii”, veșnic în căutare de bani pe care să îi cheltuiască pe aproape orice. Ei au pledat pentru plata unică. Mai grav este că, furați de pledoarie și, probabil, de propriul interes, „consumeriștii” au întins coarda și au ajuns la principii. Au vorbit despre lipsa libertății sau despre amestecul grav al statului. Să fim serioși. Libertatea și democrația nu au nimic de-a face cu plățile din pilonul 2, dar poți fi mai convingător atunci cînd pui în joc teme mari, precum libertatea de a alege sau statul care face totul pentru a nu putea să folosești propriii bani.
De fapt, nu se pune problema că nu vor fi achitate contribuțiile (legislația spune clar că moștenitorii vor primi, în cazul decesului titularului, sumele rămase în cont) sau că bugetul de stat ar avea vreun beneficiu în cazul plăților eșalonate pe principiul pensiei. Singura legătură a pilonului 2 cu bugetul de stat este aceea că două treimi din sumele plătite la pilonul 2 au fost investite în titluri de stat. Dar administratorii nu au avut de ales în această privință. Există reguli clare pe baza cărora companiile de management financiar au putut să facă administrarea sumelor atrase și ele s-au bazat pe reducerea riscului investițional. Cei care astăzi critică slaba administrare a contribuțiilor și randamentele reduse (cerînd chiar un randament garantat – o aberație) sînt chiar cei care în urmă cu 15 ani cereau un sistem reglementat pentru plasamente care să ofere plase de siguranță, randamentul obținut nefiind important.
Pe de altă parte, a existat tabăra celor care au susținut proiectul de lege, respectiv o plată la ieșirea la pensie într-un anumit procentaj și restul sumei să fie achitat eșalonat în timp, pe principiul unei pensii. Aceștia sînt „frugalii”, preocupați de economisire și de reducerea propriului consum. Argumentele aduse de „frugali” au fost simple și logice.
Cel mai important argument a fost că pilonul 2 a fost creat ca un pilon de pensii complementar cu primul pilon, cel de stat. Mai mult, transferul unei părți din contribuția de asigurări sociale către administratorii de fonduri ai pilonului 2 face ca nivelul contribuției către pilonul 1 (cel de stat) să fie mai redus și, pe cale de consecință, și pensia publică să fie mai mică. Logica pilonului 2 a fost de a veni în completarea pensiei publice și, în felul acesta, de a oferi două surse de venituri la pensie. Dacă se plătesc banii la ieșirea la pensie, într-o singură tranșă, caracterul pilonului 2 de pensie privată, individuală și complementară cu cea de la stat, pur și simplu dispare. Adică obiectivul pentru care a fost constituit sistemul de pensii obligatoriu administrat privat dispare.
Mai exact, se transformă în ceea ce nu este și nici nu și-a propus să fie, și anume un depozit bancar. Cei care doresc să scoată toți banii printr-o plată unică nu au decît să își deschidă un cont sau un depozit de economii. În felul acesta, vor putea să primească banii pe care i-au depus oricînd, la orice oră. Un produs financiar destinat pensiei este diferit de un depozit la o bancă.
Bineînțeles că sînt importante abordările legale, cele referitoare la obiectivul sistemului de pensii pilonul 2 și la modul de funcționare și administrare a banilor.
Dar cea mai importantă din dezbaterea legată de pensiile administrate privat a fost tema educației economice. Economisești sau cheltuiești? Pui deoparte bani sau consumi acum tot ce ai? În ultimă instanță, la aceste mentalități s-a redus controversa, pentru că divagațiile de tip „liberatate economică” sau „statul care vrea să ne fure banii” nu sînt decît niște petarde aruncate în focul disputei. De data aceasta, statul s-a așezat în zona corectă, adică a reglementat în spiritul și litera pensiilor administrate privat. Că nu toată lumea acceptă varianta plăților eșalonate este altă poveste. Să fim realiști. Totdeauna să se va găsi cineva dispus să-și arunce banii pe fereastră.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Credit foto: Wikimedia Commons
