În ultimii ani, protestele ecologiste au devenit tot mai vizibile și mai controversate. Blocarea autostrăzilor, aruncarea de supă pe opere de artă, lipirea activiștilor de asfalt sau pătrunderea pe aeroporturi au stîrnit reacții puternice, atît în Europa, cît și în Statele Unite. Pentru unii, aceste acțiuni reprezintă forme legitime de nesupunere civilă într-o lume amenințată de schimbările climatice. Pentru alții, sînt simptomele unei radicalizări periculoase care alunecă spre ecoterorism.
Termenul de „ecoterorism” este însă unul controversat și adesea disputat atît în spațiul academic, cît și în cel politic. În timp ce unele guverne și comentatori îl folosesc pentru a descrie anumite forme de activism climatic radical, numeroși cercetători avertizează că eticheta poate fi utilizată abuziv pentru a delegitima protestele de mediu. În sens larg, ecoterorismul desemnează folosirea violenței, intimidării sau sabotajului în numele protejării mediului. Definițiile diferă însă semnificativ de la o țară la alta și de la un autor la altul. Unele abordări includ exclusiv acțiunile care provoacă victime umane, în timp ce altele extind conceptul și asupra distrugerii deliberate de bunuri sau infrastructuri.
În Statele Unite, termenul a devenit cunoscut mai ales în anii ’90 și la începutul anilor 2000, cînd grupări precum Earth Liberation Front sau Animal Liberation Front au revendicat incendieri, acte de sabotaj și distrugeri de proprietăți considerate responsabile pentru degradarea mediului. FBI a catalogat aceste mișcări drept „una dintre principalele amenințări teroriste interne” ale perioadei respective. Totuși, acțiunile nu au provocat victime umane, ceea ce a alimentat dezbaterea privind utilizarea termenului „terorism”. Numeroși specialiști susțin că există o diferență majoră între sabotajul material și violența îndreptată împotriva persoanelor.
Noua generație de activism climatic radical
În Europa ultimilor ani, fenomenul a căpătat o nouă formă prin apariția unor organizații precum Just Stop Oil și Letzte Generation. Aceste grupuri se definesc drept mișcări de rezistență civilă nonviolentă și afirmă că scopul lor este forțarea guvernelor să reducă rapid dependența de combustibili fosili. Metodele folosite au atras însă critici intense. Membrii Just Stop Oil au blocat drumuri importante din Marea Britanie, au perturbat evenimente sportive și spectacole de teatru și au vizat simbolic opere de artă celebre. Una dintre cele mai cunoscute acțiuni a avut loc în 2022, cînd activiștii au aruncat supă pe tabloul „Sunflowers” al lui Vincent van Gogh. În apărarea lor au invocat că tabloul era protejat de sticlă.
În Germania, Letzte Generation a devenit cunoscută pentru blocajele rutiere și pentru protestele desfășurate pe aeroporturi. În 2024, activiștii grupării au pătruns în mai multe aeroporturi germane, provocînd suspendarea temporară a traficului aerian. Protestatarii au lipit bannere cu mesaje împotriva combustibililor fosili și s-au lipit de asfaltul pistelor. Acțiunile, cu un caracter violent, au generat reacții puternice din partea autorităților. În Germania, procurorii au mers pînă la a acuza membri ai Letzte Generation de „formarea unei organizații criminale”, o decizie considerată fără precedent în cazul unui grup care susține că promovează protestul nonviolent.
De ce recurg activiștii la acțiuni șocante
Grupările climatice radicale susțin că protestele convenționale nu mai sînt suficiente pentru a atrage atenția asupra crizei climatice. În opinia lor, societatea și liderii politici ignoră avertismentele oamenilor de știință, iar acțiunile disruptive sînt singura modalitate de a produce un șoc social și mediatic. Just Stop Oil afirmă explicit că urmărește oprirea noilor licențe pentru exploatarea petrolului și gazelor în Marea Britanie, invocînd tradiția nesupunerii civile nonviolente, precum mișcările pentru drepturile civile, sufragetele sau protestele anti-război, argumentînd că schimbările majore au fost obținute deseori prin încălcarea deliberată a unor reguli considerate nedrepte. Criticii răspund însă că blocarea infrastructurii și perturbarea vieții cotidiene riscă să transforme cauza climatică într-un factor de polarizare socială. În multe cazuri, reacțiile publicului au fost ostile, mai ales atunci cînd protestele au afectat transportul, serviciile de urgență sau patrimoniul cultural.
Activism radical sau terorism?
În literatura de specialitate apare frecvent diferența dintre „ecotaj”, sabotaj orientat spre bunuri materiale, și terorismul propriu-zis, care implică intenția de a produce victime. În practică, însă, granițele devin uneori greu de delimitat, mai ales atunci cînd protestele vizează infrastructuri sensibile precum aeroporturile sau rafinăriile. Și nu este deloc de ignorat riscul radicalizării progresive. Pe fondul frustrării generate de lipsa unor politici climatice rapide, unele voci marginale din mediul activist au început să susțină ideea unor acțiuni mai dure. Deocamdată, organizațiile majore europene insistă însă asupra caracterului nonviolent al protestelor lor.
Credit foto: Wikimedia Commons
