Era frig și trenul nostru de la Teiuș întîrzia. Stăteam într-o sală de așteptare dintr-o gară înghețată, alături de alți oameni zgribuliți. Unii se întinseseră pe băncile de lemn și ațipiseră cu cojoacele pe ei și căciulile în cap. Bunica, speriată că o să mă îmbolnăvesc, a deschis geamantanul și m-a culcat printre hainele împăturite cu grijă. Aveam vreo cinci ani, dar n-am uitat senzația aceea de acasă, pe care am avut-o într-un loc străin, doar pentru că m-am putut încălzi printre hainele care miroseau a acasă. În fiecare bagaj intră o viață. Oamenii au luat cu ei lucruri, obiecte, care să le amintească de locul din care au plecat și care să-i ajute să pornească într-o nouă etapă. Ele ne însoțesc în drumuri, în călătorii, în spații necunoscute.
Am avut două geamantane toată copilăria, care erau folosite rar și se depozitau în restul anului pe dulap. Acolo ținea mama bananele verzi, învelite în ziar, să se coacă. Deschideam clapetele geamantanelor și le verificam de cîteva ori pe zi.
Studenția a venit cu pachete și genți infinite. Mîncare, haine, cărți, totul transportam pe tren de la Tîrgu Jiu la București. Aveam o viață nomadă, într-un fel, căci totul se reconfigura de la o lună la alta. Mereu erau niște genți de dus sau de adus. Un bagaj de luat de la mecanic sau de trimis cu vreo rudă care avea drum prin Capitală. Ca să treci pe holurile trenurilor trebuia să faci slalom printre sarsanale, să pășești peste genți de rafie, burdușite cu mîncare și haine. Iarna mirosea a cîrnați, a zacuscă, în restul timpului a chiftele și a șnițele. Facerea pachetului era un ritual în mai toate casele. Și mama, și bunica se apucau de gătit și de împachetat cu două zile înainte să plec. Apoi, au fost drumețiile la munte, cu rucsacuri cît mine de mari și de grele, de care atîrnau bocanci, saci de dormit, ceaune și alte ustensile. Călătoriile de maturitate cu avioanele au schimbat, într-un fel, arhitectura bagajelor mele. Am învățat să iau strictul necesar, să nu mai car nimic din ce nu e absolut necesar. Companiile low-cost te taxează pentru fiecare geantă, pentru fiecare kilogram în plus, așa că am preferat mereu să călătoresc cu minimul posibil. Așa cum la simplitate ajungem greu, s-ar putea să fie la fel și cînd vine vorba de bagaje.
În Dosarul de acum am încercat să vorbim despre bagaje din perspectivă literară, istorică, antropologică, sentimentală sau psihologică. Și, ca întotdeauna, ne-am ocupat de genți, dar și de semnificația lor simbolică. A ieșit o poveste plină de culoare, fascinantă în drumurile pe care ne poartă. Citim multe lucruri în fiecare zi, din care nu rămînem cu mai nimic. Bagajele de acum sînt pline de surprize și, cînd se deschid, lasă să iasă la iveală mici comori. Vă doresc drumuri plăcute de vară și bagaje ușoare!
