În cele trei luni care au trecut de la cîștigarea alegerilor prezidențiale de către Nicușor Dan, cei care l-au ales au devenit tot mai nerăbdători. Alegătorii au așteptări legitime de la cei cărora le-au acordat încrederea. Împlinirea așteptărilor este posibilă însă prin parcurgerea unor proceduri administrative și prin adoptarea unor reglementări legislative reformatoare. Toate acestea presupun evaluări, dezbateri și decizii care depind și de alte autorități publice. Președintele ales nu a promis miracole. Felul lui de a fi și de a gîndi, cunoscut din activitatea sa de edil al Capitalei, nu este compatibil cu ritmurile accelerate și, cu atît mai puțin, cu miracolele. Ceea ce pare uneori ezitare sau nehotărîre este, în realitate, analiza atentă a situațiilor de fapt, cîntărirea argumentelor pentru adoptarea deciziilor și anticiparea efectelor acestora. O privire sine ira et studio a activității președintelui în aceste trei luni dezvăluie voința fermă de a sluji interesele României, cu bună-credință, atît în plan intern, cît și în plan extern. Îndemnul la negocierea unui program de guvernare care să permită reformele economice și bugetare, aliind toate forțele politice moderate și responsabile, a fost dublat de exprimarea echilibrată a punctelor de vedere în relațiile europene și internaționale. În plus, a intervenit prompt cînd a fost necesar să medieze între puterea executivă și puterea judecătorească. Eficiența cu care a fost exercitată funcția prezidențială în primele trei luni ale mandatului poate fi apreciată onest în raport cu acest criteriu temporal, iar nu prin trimiterea la ceea ce s-ar putea și ar trebui să se facă pe întreaga durată a mandatului prezidențial. Apoi, atribuțiile constituționale ale președintelui sînt limitate, astfel încît satisfacerea dorințelor alegătorilor este posibilă cu respectarea acestui cadru țărmurit de dispozițiile din Legea fundamentală. Este nerezonabil să i se ceară lui Nicușor Dan să rezolve probleme administrative sau economice create de guvernele anterioare și care depășesc limitele funcției prezidențiale.
Și mai mare este nerăbdarea în legătură cu activitatea Guvernului Bolojan. Reformele administrative și cele economice sînt în competența puterii executive. Restabilirea echilibrului bugetar și a altor indicatori economici, dezvoltarea economică și creșterea nivelului de trai, simplificarea structurilor administrative, centrale și locale, sînt obiective asumate prin programul executivului. Dar de la adoptarea acestui program au trecut doar două luni. Tot fără mînie și părtinire trebuie să fie privită și activitatea prim-ministrului și a miniștrilor din cabinetul său. O asemenea atitudine rezonabilă este greu de întîlnit într-un spațiu public dominat de ură și spirit de revanșă. Mai mult decît Nicușor Dan, Guvernul a acumulat mînia și adversitatea din mai toate direcțiile. Partidele din opoziția parlamentară nu se ostenesc prea mult pentru a critica Guvernul. Sînt destui deștepți care le fac treaba. Presa, indiferent de orientare, despică firul în patru și caută toate petele din soare pentru a decredibiliza orice declarație și orice act din partea Guvernului. Fiecare partid din coaliție, prin lideri sau comentatori de serviciu, își exprimă nemulțumirile, cu subtilități oțioase sau cu pretenții pamfletare, față de ceilalți parteneri. În fiecare partid există opoziție internă, care, direct sau indirect, își boicotează reprezentanții în executiv, pentru a compromite fie conducerea aleasă recent, fie candidații anunțați sau prezumtivi la viitoarele alegeri interne. Asociațiile profesionale se întrec între ele pentru a exprima critici, mai mult sau mai puțin justificate, la adresa Guvernului. Sindicatele din sectorul public, amorțite vreme îndelungată, au ridicat din nou glasul. Actorii economici din sectorul privat adresează somații ultimative Guvernului, iar unii dintre ei amenință cu delocalizarea. Pe scurt, cei care vor să păstreze starea de lucruri de care au profitat în perioada post-decembristă au elaborat strategii multiple, unele cu contribuții externe estice, pentru a împiedica reformele și pentru a amplifica nemulțumirile cetățenilor; cei care vor reforme doresc ca acestea să înceapă cu alții, iar nu cu ei înșiși.
Nu utilitatea criticilor la adresa președintelui și a Guvernului este în discuție (nu au primit un cec în alb), ci fie lipsa de luciditate, fie reaua-credință din care izvorăsc. Cei care l-au ales pe Nicușor Dan și cei care au votat partidele din coaliția de guvernare ar trebui să aibă luciditatea de a înțelege amploarea crizelor cu care se confruntă România. Soluțiile pentru rezolvarea acestor crize și măsurile pentru aplicarea lor cer timp. Deficitul bugetar necontrolat și celelalte dezechilibre economice, precaritatea politicilor energetice și industriale, structurile administrative extinse și ineficiente, inechitățile sociale, lipsa de cooperare si conflictele dintre puterile statului, insuficienta apărare a intereselor naționale în structurile europene, euroatlantice și în parteneriatele strategice, caracatițele corupției, pasivitatea față de atacurile specifice războiului hibrid sînt probleme create și cronicizate în deceniile anterioare, care nu pot fi rezolvate în două-trei luni. Cine este de bună-credință nu poate nega voința puternică a președintelui și a prim-ministrului de a înfrunta aceste probleme, de a solidariza forțele politice din coaliție și specialiștii pentru a găsi și a aplica soluții într-o perioadă rezonabilă de timp.
Nerăbdarea celor de bună-credință, în primul rînd a cetățenilor care l-au ales pe Nicușor Dan și a celor care au votat partidele din coaliția de guvernare, generează multe primejdii. Eforturile uriașe făcute de acești alegători în campaniile electorale de anul trecut și de anul acesta au salvat România de derapajele populiste, care amenințau democrația constituțională și securitatea națională. Nerăbdarea riscă să compromită rezultatul alegerilor, adică mandatul încredințat președintelui și obiectivele programului de guvernare. Înainte de aceste alegeri, Nicușor Dan și Ilie Bolojan erau oamenii politici cu cea mai mare cotă de încredere. Asaltul împotriva lor, pentru a le distruge credibilitatea, este inițiat și susținut de forțe interne și externe care pun în pericol securitatea națională, într-un context geopolitic extrem de tensionat, în care regimurile politice autoritare s-au coalizat împotriva Uniunii Europene și a NATO. Nerăbdarea celor de bună-credință sprijină indirect acest asalt care diminuează șansele de împlinire a speranțelor și de realizare a intereselor legitime ale cetățenilor.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
