Femicidul de la Cosmopolis a readus în discuție în societatea românească violența contra femeii. O discuție recurentă, care încinge spiritele după fiecare act de violență extremă. În același timp a scos din văgăună și toate prejudecățile unei culturi patriarhale, potrivit cărora o femeie trebuie pusă la locul ei. În siajul acestei crime abominabile, nu de puține ori mi-a fost dat să aud sau să citesc comentarii venite parcă din străfundul cavernelor: femeile sînt de vină pentru că sînt agresate, ele sînt cele care provoacă bărbații. Ba pentru că au fustă prea scurtă, ba pentru că nu știu să tacă, atunci cînd văd că bărbatul este nervos.
Această mentalitate duce la statistici sumbre: 140 de femei sînt ucise zilnic de către un partener sau de o rudă apropiată, potrivit celui mai recent raport ONU, publicat la finele anului trecut. La nivel global, în anul 2023, 51.100 de femei și fete au fost ucise de către partenerul de viață sau de un membru al familiei. În Europa, 64% din crimele împotriva femeilor sînt comise de parteneri de viață. Deși Europa înregistrează cel mai scăzut procent de feminicide la nivel mondial, raportul ONU arată că numărul crimelor comise de parteneri sau membri ai familiei a crescut cu 12% în Europa de Vest între 2010 și 2023. Conform celui mai recent studiu Eurostat, 18% din femeile din Uniunea Europeană au fost victime ale violenței fizice sau sexuale comise de partener. Luînd în considerare și violența psihologică, 32% din femei au fost sau sînt într-o relație marcată de abuz.
În România, cele mai recente date ale Inspectoratului General al Poliției Române arată că, în primele patru luni ale anului 2025, România a înregistrat o medie de 14 cazuri de violență domestică pe oră. În perioada ianuarie-aprilie 2025, poliția română a intervenit în peste 40.000 de cazuri de violență domestică. Potrivit Centrului FILIA, de la începutul anului 2025, în România au fost omorîte 25 de femei.
Cifrele sînt înfricoșătoare. Dacă asociem acestor cifre nume, chipuri, vieți curmate, vom înțelege, poate, dimensiunile hîde ale realității în care trăim.
Crima din Cosmopolis
Pe 31 mai 2025, Teodora Marcu, o tînără femeie însărcinată, a fost împușcată mortal pe stradă, în fața fiicei sale de doar trei ani. Crima a fost comisă de un bărbat care o agresase încă din copilărie, începînd cu vîrsta de 14 ani. Tînăra a suferit ani de abuz sexual, fizic și psihic, însă nici multele ordine de protecție sau plîngerile depuse la poliție nu au fost suficiente pentru a-i salva viața.
„În fiecare an, zeci de femei din România sînt ucise doar pentru că sînt femei”, au afirmat organizatorii mitingului desfășurat în Capitală, pe 3 iunie, în urma crimei din cartierul Cosmopolis. Organizatorii, printre care Centrul FILIA, Centrul de Resurse Juridice, Feminism România, Centrul pentru Jurnalism Independent și Centrul pentru Inovare Publică, au transmis o scrisoare deschisă autorităților, cerînd măsuri mai drastice, care să protejeze femeile din România, precum incriminarea femicidului. „Cerem autorităților statului să le protejeze pe toate femeile și fetele în fața violenței. Femicidul nu este recunoscut de statul român ca infracțiune separată, care să sancționeze crima motivată de ură, împotriva femeilor. Cerem incriminarea femicidului ca infracțiune distinctă și recunoașterea caracterului de ură bazată pe gen. Cerem ca legile să fie aplicate, indiferent de forma pe care o ia violența. Cerem ca evaluarea riscului să devină obligatorie în toate cazurile de violență domestică, atît la nivelul parchetelor, cît și al instanțelor. Cerem finanțarea reală și adecvată a serviciilor pentru victime și agresori. Cerem formarea continuă și obligatorie a polițiștilor, procurorilor, judecătorilor, profesioniștilor din sănătate și a asistenților sociali în domeniul violenței de gen. Cerem date centralizate și transparente despre femicide și toate formele de violență de gen. Cerem asigurarea investigării și soluționării cauzelor privind violența de gen într-un termen rezonabil. Cerem ca supraviețuitoarele violenței de gen să poată să înregistreze plîngere penală împotriva agresorilor fără limită de timp. Cerem mecanisme reale de prevenție, prin educație și sensibilizare: noțiunile privind consimțămîntul, relațiile sănătoase și egalitatea de gen trebuie predate în școli. Cerem consultarea și includerea sistematică a organizațiilor feministe și a experților independenți în toate politicile legate de violența de gen.”
Ce ar schimba incriminarea femicidului
Incriminarea femicidului ar fi recunoașterea oficială a unui tip de crimă sistemică. Ar însemna un prim pas al angajamentului statului pentru o protecție reală a femeilor. Ar fi un mesaj clar: viața femeilor contează și nu e acceptabil să-ți pierzi viața pentru că ai îndrăznit să vorbești, să te opui, să spui „nu”. Ar fi mesajul că ieșirea dintr-o relație abuzivă nu înseamnă să-ți semnezi condamnarea la moarte.
Pentru că, în prezent, uciderea unei femei de către partener sau un fost partener e adesea tratată ca o „dramă personală” sau un „conflict conjugal”, ceva „șocant”, nu ca expresie a unui dezechilibru puternic și real în societatea noastră. Incriminarea femicidului ar însemna că statul înțelege că aceste crime sînt motivate de ură și prejudecăți, de o mentalitate de cavernă și că le tratează ca atare.
La nivel pragmatic, incriminarea femicidului ar duce la statistici clare, care ar putea fi baza pentru dezvoltarea unor politici de protejare mai eficiente.
În lipsa statisticilor clare, fără a exista o clasificare distinctă, în România femicidul este adesea „îngropat” în categoria generală de „omor”. Pe scurt, o astfel de lege ar obliga sistemul judiciar și poliția să-și schimbe optica: să înțeleagă riscurile specifice pentru victimele femei, să nu mai minimalizeze amenințările la care acestea sînt supuse și să nu mai descurajeze victimele să depună plîngere.
Țări europene care incriminează femicidul
În prezent, trei țări din Uniunea Europeană au introdus în legislația lor penală prevederi specifice privind femicidul: Cipru, Malta și Croația. Iar aceste prevederi sînt dure, ducînd la pedepse de închisoare pe viață.
În iunie 2022, Malta a adoptat o lege care definește femicidul ca o formă agravantă a omuciderii. Legea prevede că, în cazurile în care o femeie este ucisă de un partener intim, membru al familiei, din motive misogine, de onoare sau în contextul violenței sexuale, instanțele trebuie să aplice cele mai severe pedepse. De asemenea, legea elimină posibilitatea invocării apărării bazate pe „pasiune subită” în astfel de cazuri.
Tot în 2022, în luna iulie, Cipru a modificat Legea privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, introducînd o definiție legală a femicidului. Conform noii legi, „orice persoană care, printr-un act sau o omisiune ilegală, cauzează moartea unei femei este vinovată de infracțiunea de femicid și este pasibilă de închisoare pe viață”. Legea ia în considerare factori agravanți precum violența domestică, motive de onoare, mutilarea genitală feminină și motive bazate pe gen, identitate de gen, orientare sexuală sau religie.
Doi ani mai tîrziu, în aprilie 2024, Croația a modificat Codul Penal, introducînd infracțiunea distinctă de femicid, definită ca „omor agravat asupra unei persoane de sex feminin” comis pe motive de gen. Această infracțiune este pedepsită cu închisoare de la 10 pînă la 40 de ani. Legea recunoaște circumstanțe agravante precum relațiile de subordonare, abuzul anterior și violența sexuală.
Poate o lege să schimbe mentalitatea?
Fiecare femeie ucisă din motive de ură este dovada unui sistem care a eșuat. Este imaginea unei societăți care nu a evoluat, o societate care tolerează femicidul, oftînd, dar ridicînd din umeri. Nu putem vorbi despre femicid ca despre o excepție, o „dramă” izolată, o greșeală personală, ci de rezultatul unui sistem care refuză să vadă, să numească vinovații și să acționeze. Iar cînd statul nu face dreptate, devine complice.
Legea incriminării femicidului nu poate schimba peste noapte o cultură patriarhală înrădăcinată. Aplicarea ei nu este garantată dacă instituțiile rămîn inerte, subfinanțate sau slab instruite. Nu elimină blamarea victimei din presă sau din mentalul colectiv fără educație și campanii profunde.
Însă incriminarea femicidului poate contribui semnificativ la reducerea crimelor împotriva femeilor, pentru că ar fi un prim pas al unui efort complex care ar include educația, prevenția, sprijinul real pentru victime, reforme instituționale, formare continuă pentru cei care aplică legea. O lege bine scrisă și aplicată corect ar putea salva vieți. Iar dacă acea lege ar fi aplicată într-o societate care va învăța să vadă, să audă și să acționeze, și mai multe vieți ar putea fi salvate.
Incriminarea femicidului nu va aduce înapoi femeile ucise. Dar să ne gîndim că ar putea salva viețile celor care încă trăiesc. Și să nu uităm că o societate care nu e în stare să-și protejeze femeile nu e doar injustă. E înapoiată. Și periculoasă.
