Azi totul e de vînzare, chiar și pacea. Pacea costă un miliard de dolari și este vîndută de către președintele american Donald Trump, autonumit director pe viața al nou-înființatului Consiliu al Păcii (Board of Peace). În octombrie 2025, Israelul și Hamas au semnat un armistițiu care se menține precar pînă astăzi. Semnarea armistițiului trebuia să fie urmată de o a doua fază în implementarea procesului de pace, în care o administrație tehnocrată trebuia să vină la conducerea Fîșiei Gaza sub protecția unei Forțe Internaționale de Stabilizare (International Stabilization Force – ISF). Dar planul s-a schimbat dramatic. Cît de dramatic a devenit clar pe 22 ianuarie, la Forumul Economic Mondial de la Davos, cînd Donald Trump a semnat carta Consiliului Păcii și a revelat detaliile pentru pax trumpiana. În mod bizar, carta Consiliului Păcii, a cărei misiune trebuia să fie găsirea soluției pentru o pace de durată în Gaza, nu mai conține nici o referire la palestinieni. În schimb, lui Donald Trump personal i se atribuie omnipotență: este desemnat directorul pe viață al Consiliului Păcii (așadar mult peste terminarea mandatului prezidențial în trei ani); el singur are putere de veto asupra deciziilor Consiliului și tot el singur poate să elimine pe cine vrea din structură. Nimic despre Forța Internațională de Stabilizare sau despre planuri concrete de a aduce pacea undeva. În forma anunțată, Consiliul Păcii pare un fel de proiect personal al lui Trump, cofinanțat de statele pe care el le invită să facă parte din Consiliu. Va fi acesta doar un alt activ în portofoliul Trump?
Prețul respectabilității
De cînd i-a pus bazele, Trump a invitat aproximativ șaizeci de țări să se alăture Consiliului Păcii. Pînă acum doar aceste state au acceptat: Albania, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Bahrein, Belarus, Bulgaria, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Iordania, Israel, Kazahstan, Kosovo, Mongolia, Maroc, Pakistan, Paraguay, Qatar, Turcia, Ungaria, Uzbekistan și Vietnam. România, fidelă mediocrității ezitante tipice diplomației noastre, nu a acceptat invitația de a fi membru deplin (probabil nici nu avem un miliard de dat). În schimb, președintele Nicușor Dan vrea ca România să aibă statutul de observator. Ca să nu supere administrația Trump, va participa pe 19 februarie, la Washington, la ședința inaugurală a Consiliului Păcii.
Iese imediat în evidență că printre țările care au aderat nu se numără aliații obișnuiți ai SUA sau națiunile care au îndeplinit rolul de garanți ai păcii în ultimul secol. În schimb, au acceptat imediat șansa de a-și cumpăra statutul de făcători de pace dictatori precum președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, sau lideri din UE cu reputații precare, ca premierul maghiar Viktor Orbán. Nu că Trump nu l-ar fi invitat inclusiv pe Putin, care se pare că încă mai evaluează propunerea. Puterile europene, inclusiv Marea Britanie, Germania și Franța, au refuzat să se alăture Consiliului Păcii. Reacția lui Trump cînd i s-a spus că Macron a refuzat invitația a fost tipică pentru președintele american: și-a amenințat omologul francez că o să pună „tarife de 200% pe vinurile și șampaniile lui”. Cam dragoste cu de-a sila. Dacă unii s-au grăbit să accepte prețul respectabilității și sînt gata să dea un miliard pe peace washing, Europa refuză să se alăture unui nou proiect marca Trump, neclar și lipsit de previziune.
Consiliul Păcii și Vaticanul
În 1984, regizorul german Philip Gröning i-a scris priorului mănăstirii-mamă a ordinului cartuzian de la Grande Chartreuse, pentru a-i cere permisiunea de a filma un documentar despre viața cartuzienilor, călugări cunoscuți pentru că trăiesc în tăcere. După șaisprezece ani, Gröning a primit răspunsul la scrisoare. Cartuzienii au acceptat, iar rezultatul a fost filmul Marea liniște (Die große Stille) apărut în 2005. Să aștepți șaisprezece ani pentru un răspuns nu e neobișnuit cînd vine vorba de Biserica Romano-Catolică. Dincolo de anecdotă, se pare că și Trump va avea de așteptat. Președintele american l-a invitat și pe papa Leon al XIV-lea să se alăture Consiliului Păcii. Șeful diplomației vaticane, cardinalul Pietro Parolin, a răspuns că papa ia în considerare invitația. Cred că asta înseamnă că Trump o să aștepte mult și bine.
Mai grăitor a fost răspunsul dat de cineva direct afectat de deriva planurilor americane cînd vine vorba de palestinieni și de pacea din Fîșia Gaza. Întrebat de un reporter RAI ce crede despre Consiliul Păcii, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul Latin al Ierusalimului, a declarat: „Cred că e un proiect colonialist: alții sînt cei care decid pentru palestinieni… Ne-au cerut să intrăm [în Consiliul Păcii]. Nu am un miliard. Oricum, misiunea Bisericii nu e asta, ci Sacramentele și demnitatea umană”. Deși nu s-au folosit explicit de expresia „proiect colonial” ca să descrie Consiliul Păcii, părerea cardinalului Pizzaballa pare să fie împărtășită la vîrful diplomației europene. Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat Consiliul Păcii, pe care l-a caracterizat drept un proiect personal al președintelui Trump, căruia îi lipsește angajarea față de palestinieni sau de rezoluția Națiunilor Unite privitoare la Gaza din noiembrie 2025.
Pacea are un preț. Costă un miliard de dolari și vine cu o doză de respectabilitate. Cei care ori tergiversează să îi răspundă clar lui Trump, ori au curajul să critice direct Consiliul Păcii vor suferi, fără îndoială, consecințele refuzului de a plăti prețul pentru pax trumpiana. Dată fiind starea Fîșiei Gaza, în care mai mult de 80% din clădiri au fost distruse total sau parțial, îmi vin în minte cuvintele lui Tacitus despre pacea adusă de imperii: „Cînd fac pustiu în jurul lor numesc aceasta pace” (Biografia lui Agricola, 30, traducere de Eugen Cizek, Editura Paideia, 2003).
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
Credit foto: Wikimedia Commons
