Israelul și SUA au atacat Iranul pe 28 de februarie. Pînă în acest moment, victoria pare să le scape atacatorilor, în timp ce distrugerile de vieți omenești și consecințele economice devin pe zi ce trece mai grave. Justificările date de administrația de la Washington sînt în general neclare și bizare. Singurul argument concret pare să fie alimentat de naționalismul creștin american și de produsul lui secundar, datoria sacră a Statelor Unite de a apăra Israelul. Printre cei aduși în prim-planul tuturor buletinelor de știri de derularea războiului este și Pete Hegseth, secretarul american al Apărării sau, după cum s-a autointitulat, secretar al Războiului. În vremuri normale, Pete Hegseth ar fi caricatura perfectă, exagerarea hidoasă a MAGA. Din nefericire, în vremurile anormale pe care le trăim acum, Pete Hegseth este cel care conduce Pentagonul și are pe mînă armata cu cel mai mare buget din lume. Hegseth nu este doar un susținător al războiului actual cu Iranul, dar este și un adevărat apologet al violenței creștine împotriva a ceea ce numește „islamism”. Obsesia nu este nouă și nici ascunsă. Tatuajele lui cu strigătul de luptă al cruciaților, Deus vult (Dumnezeu o vrea) și cu Crucea Ierusalimului sînt notorii. Pe cînd era prezentator de televiziune, Hegseth și-a făcut adesea cunoscute părerile despre Orientul Mijlociu. Mai mult, în 2020 a publicat o carte intitulată American Crusade. Our fight to stay free (New York, Hachette). Cu prețul a cîteva aspirine am reușit să o citesc și, pe cît se poate, dată fiind calitatea sursei primare, să descîlcesc obsesia lui Hegseth cu cruciada și cum influențează ce se întîmplă astăzi în Orientul Mijlociu.
În 2003, George W. Bush a avut nefericita inspirație să se refere la invazia SUA în Irak ca la o „cruciadă” (crusade) împotriva „celor care fac răul” (evil doers), purtată de către americani, „poporul ales al lui Dumnezeu” (God’s chosen people). Referirea la războaiele duse de creștini în urmă cu aproape o mie de ani pentru a recupera Ierusalimul și Mormîntul Sfînt a plasat invadarea Irakului în contextul conflictului milenar dintre creștinătate și islam. Expresia a fost preluată și de partea adversă. Referirea la occidentalii cruciați care invadează pămînturile islamului a apărut des în propaganda Statului Islamic. Dată fiind încărcătura istorică a cuvîntului, folosirea lui pentru a justifica sau a încadra ideologic conflictele actuale este cel puțin imprudentă.
Dar Hegseth, veteran al războiului din Irak, care și-a petrecut un an din viață la Guantánamo Bay „păzind nemernici islamiști” (guarded Islamist assholes for a year), după cum scria în American Crusade (p. 220), nu ezită să vorbească despre creștinătate în veșnic conflict cu islamul. Secretarul Apărării este un creștin evanghelic militant care a ajuns să facă din narațiunea cruciată un fel de strategie de război. Cum a ajuns cineva cu un astfel de discurs secretar al Apărării rămîne unul dintre paradoxurile administrației Trump II.
Am selectat doar două pasaje din American Crusade, care ilustrează perfect cum vedea Hegseth războiul cu islamiștii și cu Iranul. American Crusade a fost scrisă în 2019 ca un fel de manifest de campanie pentru realegerea lui Trump, la care autorul se referă de nenumărate ori ca la „conducător al cruciaților” (crusader in chief). Sigur, cruciada americană, cum o definea Hegseth, nu constă doar în conflictul armat împotriva islamiștilor, dar are un înțeles mai larg de război împotriva stîngii, a socialismului, a mișcării woke etc. Acoperă cam orice crede el că ar fi adevărata identitate a Americii, pusă în pericol de stînga și de islamiști. Rezumîndu-mă la discutarea războiului din Orientul Mijlociu în termeni de cruciadă, iată, pe scurt programul lui Hegseth expus în American Crusade: „Avem nevoie de o cruciadă americană. Noi, creștinii, împreună cu prietenii noștri evrei și cu remarcabila lor armată în Israel, trebuie să ridicăm sabia americanismului neapologetic și să ne apărăm. Trebuie să respingem islamismul pe plan cultural, politic, geografic și, în cazuri malefice precum Statul Islamic, și pe plan militar” (p. 262). În și mai mare detaliu, Hegseth reflecta în 2019 la cum ar arăta o acțiune comună americano-israeliană: „America trebuie să fie alături de Israel pentru că Îl iubim pe Dumnezeu și iubim libertatea. Israelul este o icoană a libertății. Mai mult de atît, este încarnarea vie a libertății. Israelul este prima linie a civilizației occidentale, o mărturie despre cum viața, libertatea și căutarea fericirii pot transforma o regiune în conflict și pot oferi un standard de viață care nu se mai găsește în altă parte în Orientul Apropiat. [...] Pentru noi, cruciații americani, Israelul întruchipează sufletul cruciadei americane, motivul din spatele a ceea ce facem [the «why» to our «what»]. Credința, familia, libertatea și libera inițiativă; dacă le iubești, învață să iubești statul Israel și găsește o arenă în care să lupți pentru el” (p. 287). Cu războiul în Iran, Hegseth și SUA și-au găsit acea arenă.
Se pare că, de cînd a început războiul cu Iranul, Hegseth încă nu a folosit cuvîntul cruciadă. Poate are totuși sfătuitori care să-l prevină de încărcătura istorică a noțiunii. Totuși, limbajul liturghiei cruciate este la tot pasul în declarațiile pe care secretarul de Război le face. Iată un exemplu de pe 19 martie, cînd Hegseth și-a încheiat conferința de presă de informare asupra misiunii Epic Fury cu aceste cuvinte: „O să închei cu Scriptura, luînd putere din Psalmul 143 (1-2): «Binecuvîntat este Domnul Dumnezeul meu, Cel ce învață mîinile mele la luptă și degetele mele la război. Mila mea și scăparea mea, Sprijinitorul meu și Izbăvitorul meu, Apărătorul meu, în El am nădăjduit». Fie ca Domnul să dea putere și refugiu războinicilor noștri, ocrotire indestructibilă cînd sînt acasă și victorie totală împotriva celor care caută să le facă rău. Amin. Dumnezeu să ne binecuvînteze trupele și această misiune”. Poate accidental, Hegseth reproduce formatul numeroaselor orationes votive compuse pentru reușita cruciaților, cu citarea versetelor unui psalm de luptă și implorarea milei divine asupra războinicilor care să aducă victoria.
În 2019, Hegseth termina American Crusade cu Deus vult, strigătul de bătălie al cruciaților. Limbajul războiului sfînt se perpetuează în conflictul de astăzi împotriva Iranului. Deznodămîntul? Probabil nu Deus vult, ci mai mult cum or vrea dronele și algoritmii.
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
Credit foto: Wikimedia Commons
