Confuzia creată de summit-ul din Alaska dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin și, ulterior, de summit-ul dintre Trump și liderii europeni și din Ucraina a justificat pe deplin decizia luată de membrii non-americani ai NATO de a crește cheltuielile pentru apărare și de a intensifica cooperarea în domeniul securității. Acest angajament a făcut posibil planul liderilor europeni și ucraineni de a cumpăra echipamente militare americane în valoare de zeci de miliarde de dolari, ca parte a unui plan durabil pentru pace în Europa, dar și în Ucraina.
Aceasta este abordarea corectă, poate singura, nu numai pentru a promova apărarea europeană și ucraineană, ci și pentru a reconstrui cooperarea transatlantică într-o varietate de sectoare, de la IA la taxe vamale. Alinierea dintre SUA și Europa în domeniul apărării e, poate, cea mai la îndemînă, din mai multe motive.
În primul rînd, întreaga activitatea comună (transatlantică) desfășurată după summit-ul NATO din Țara Galilor din 2014 a creat deja o bază solidă. În al doilea rînd, există un acord amplu despre necesitatea ca Europa să contribuie mai mult. În prezent, Europa și membrii NATO din afara SUA intenționează să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare pînă în 2032, iar oficialii europeni au declarat că Europa va cheltui 3%, în medie, pînă în 2028. În urma lansării unui fond UE în valoare de 150 de miliarde de euro (175 de miliarde de dolari) care a lansat deja cereri de ofertă, investițiile UE în domeniul apărării sînt programate să fie de zece ori mai mari decît au fost.
Și nu e vorba doar de un titlu de primă pagină creat pentru a calma pe termen scurt administrația Trump. Liderii NATO s-au angajat deja (la summit-ul NATO din iulie 2024) să finanțeze planuri regionale de apărare, costul estimat fiind de aproximativ 3,5% din PIB. Administrația Trump a luat în seamă angajamentele europene și a fost de acord să considere cheltuielile pentru infrastructura militară esențială ca fiind parte integrantă a obiectivului de 5%. Deși unele țări vor avea dificultăți în atingerea unor obiective crescute, pe termen scurt cel puțin, capacitățile militare ale continentului vor fi mult mai puternice decît au fost vreodată.
În al treilea rînd, banii vor fi cheltuiți pentru satisfacerea celor mai importante nevoi militare. Conform planului pentru 2024, NATO va stabili gradele de importanță ale capacităților militare, ceea ce implică faptul că SUA are încă un cuvînt de spus în această chestiune. Această abordare ar trebui să răspundă mai vechii îngrijorări a SUA că inițiativele europene în domeniul apărării duc la redundanțe sau deturnează fonduri destinate unor nevoi mai urgente.
În al patrulea rînd, această abordare permite și companiilor americane să participe și să beneficieze de achizițiile publice europene în domeniul apărării, cointeresînd astfel SUA în efortul de reînarmare al Europei. După întîlnirea sa din iulie cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Donald Trump a lăudat cheltuielile europene pentru armament american, iar un înalt oficial european estimează că 40% din primele cheltuieli UE în domeniul apărării vor merge către firme americane. O mare parte din această sumă este deja direcționată către capacități pe care numai SUA le pot furniza, cum ar fi apărarea aeriană avansată.
Cu siguranță, urmează decizii dificile. În primul rînd, liderii europeni vor trebui să stabilească cît de departe ar trebui să meargă în crearea de alternative la echipamentele militare americane. Aceste decizii nu vor fi luate dintr-o dată, iar tensiunile continue cu administrația Trump vor crește probabilitatea ca Europa să se îndepărteze de sistemele de armament fabricate în SUA acolo unde poate.
O altă provocare pentru liderii europeni va fi alocarea noilor fonduri care se varsă în acest sector. Fiecare lider european va face lobby pentru companiile naționale. Dar, și aici, primele măsuri luate de europeni au fost promițătoare. UE se concentrează pe crearea de capacități eficiente, iar statele membre cheie au atras atenția asupra a ceea ce Ucraina are nevoie în cea mai mare măsură și poate să producă singură. Acest accent pus pe Ucraina stabilește un obiectiv clar și urgent, și permite continuarea cheltuielilor fără a garanta că fiecare stat primește finanțare. Cu toate acestea, e important să fie stabilit care e volumul optim de investiții ce poate fi direcționat către Ucraina fără a duce la redundanță și fără a supralicita resurse limitate.
Privind în perspectivă, proiectele de investiții urgente și părțile participante ar trebui stabilite de un grup restrîns, neoficial de lideri europeni. Mulți lideri europeni își vor dori cu ardoare participarea la un astfel de grup – de aceea, activitatea sa ar trebui să fie discretă. Acest grup va trebui să includă țările cu cele mai mari capacități industriale, dar să fie în același timp suficient de reprezentativ. Concentrarea asupra celor mai mari capacități industriale și de apărare și asupra statelor din prima linie ar putea fi cea mai bună modalitate de a începe.
Decizia Europei de a menține SUA implicate în strategia sa industrială de apărare nu a fost ușoară. În primele luni ale celui de-a doilea mandat Trump, unii europeni s-au întrebat dacă cooperarea cu SUA va mai fi posibilă. Dar, recunoscînd că America și Europa pot contribui deopotrivă la interesele de securitate transatlantice comune, liderii europeni au demonstrat că cooperarea transatlantică se poate reface chiar și într-o perioadă distructivă.
Aceste considerații structurale sînt importante, deoarece cooperarea de succes în domeniul apărării poate oferi un model și pentru alte domenii. Creșterea economică din următoarea generație va proveni probabil din industrii precum IA, științele vieții și noile tehnologii energetice. China are o poziție de lider în multe dintre aceste sectoare și va încerca să modeleze deprinderile și standardele globale în beneficiul său.
Europa, SUA, Canada și regiunea Indo-Pacifică vor acționa mai eficient laolaltă decît separat. Luate împreună, dimensiunea lor este comparabilă cu cea a Chinei; ele se pot baza pe tradițiile comune de cooperare pentru alinierea lanțurilor de aprovizionare, a investițiilor și a normelor.
A pune accentul pe alinierea Europei și a SUA poate părea prematur, avînd în vedere gradul în care dezacordurile privind comerțul și investițiile împiedică cooperarea. Aceste tensiuni vor continua dacă Trump nu încetează să trateze Europa doar ca pe un concurent.
Nu putem ști cînd sau dacă aceste tensiuni se vor atenua, dar cred că ele pot și trebuie să dispară – fie și abia după încheierea mandatului lui Trump. În orice caz, ar trebui să fim pregătiți pentru orice oportunități care apar. Primii pași privind cooperarea în domeniul apărării arată că recunoașterea intereselor comune, comunicarea deschisă cu privire la cea mai bună cale de urmat și disponibilitatea de a lăsa companiile din ambele tabere să concureze în condiții echitabile pot constitui o bază solidă pentru o relație reînnoită, cel puțin în anumite domenii.
Pentru a pregăti această deschidere, liderii europeni ar trebui să identifice sectoarele importante din punct de vedere strategic și să clarifice condițiile care le-ar permite să păstreze SUA ca partenere de încredere pe termen lung; Europa va trebui apoi să impună SUA respectarea propriilor angajamente. Pas cu pas, parteneriatul care a susținut pacea și prosperitatea pentru generațiile anterioare poate face același lucru și pentru generația următoare.
Jim O’Brien a fost secretar de stat adjunct al SUA pentru Europa și Afaceri eurasiatice în timpul administrației Biden.
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
