Este vacanță și, în mod normal, în vacanță ne relaxăm. Mai citim o carte, uite, Dan Coman a mai scos un volum de poezii, Lipsa de greutate a lumii, și te poți bucura de ea, de exemplu. Dar mai mult ca în alți ani, vara aceasta, pentru profesori, a adus teamă, nesiguranță pentru unii, poate disperare pentru alții. Reforma care s-a abătut peste sistem a apărut ca un tăvălug și liniștea vacanței a fost tulburată sau, pentru unii, avariată grav.
Poate sînt multe familii care s-au trezit, dintr-o dată, că nu mai pot să se bazeze pe venitul pe care îl aveau, pentru că își pierd locurile de muncă. Restructurările, creșterea numărului de ore care duce la scăderea numărului de norme, afectează în mod cert zeci, sute, poate mii de familii. Poate familii în care ambii soți trăiau de pe urma salariilor de suplinitori în învățămînt, dar care nu mai au ce posturi să obțină în urma examenului de titularizare. Poate au copii, poate au rate. Îmi pot imagina cu empatie situațiile de disperare, care apoi duc la depresie. Poate unii se vor reorienta, vor căuta să iasă din sistem și să-și găsească rostul în alte părți. Dar pentru alții, această soluție poate nu există. Nu pentru toți poate funcționa versul lui Coman: „cred în textele motivaţionale, în terapia de cuplu, / în deciziile inspectoratului școlar”.
Este dureros modul în care se întîmplă lucrurile. Faptul că schimbările s-au produs în mijlocul jocului, faptul că estimările (cel puțin din ceea ce am citit eu) arată că economiile la buget prin aceste restructurări sînt infime. Faptul că va fi afectată fără doar și poate calitatea actului profesional. Toate comparațiile făcute cu alte sisteme, din alte țări, privind norma didactică, au evidențiat că fie norma nu era la noi mai mică, fie, dacă era mai mică, era cu foarte puțin, dar în alte condiții de muncă, cu altă infrastructură, cu altă logistică, cu altă salarizare, superioare celor de la noi.
Creșterea numărului de elevi în clase, apoi, o măsură care implică, pe de o parte, aglomerarea acestora la modul concret, fizic. Cine nu a trecut prin unele clase, poate nu știe cum este să ai o sală de clasă în care băncile sînt efectiv înghesuite, în care profesorul nu are spațiu să se miște printre elevi, ce să mai zic de posibilitatea de a construi activități moderne, grupe etc. Pe de altă parte, această creștere adaugă muncă în plus profesorului, de la evaluări pînă la relația directă de comunicare și de îndrumare. Poetul spune: „am ajuns repede la concluzia că asta e lumea, / că nu-i nimic complicat în lipsa ei de sens”.
Pare că lucrurile nu fac sens. Tot cum spune Dan Coman: „sensul lucrurilor iese din lucruri și se deșiră pînă ce nu mai poate fi folosit”. Pentru că mulți am privit cu speranță spre zilele acestea ale unui nou timp, cel de după alegeri. Mulți am votat pentru un timp salvator. Dar tare mă tem că, dintre profesori, se pierde o uriașă masă a celor care ar mai vota astăzi la fel. Se duce o uriașă masă spre spectrul de care ne temeam, al suveranismului care miroase a totalitarism.
Mă gîndeam, azi, la cafea: personal, aș fi preferat să mi se taie un procent din salariu, dar să nu se mărească normele didactice și să nu ne confruntăm cu problema reducerilor implicite de personal. Poate au mai băut și alți colegi cafeaua avînd același gînd. Poate unii, mai ales cei care vor fi afectați nu de creșterea normei de predare, ci de pierderea locului de muncă, au băut cafeaua cu noduri în gît și cu alt vers în minte, cu impresia că „în afara vieţii la care ne-am înhămat de bunăvoie / există o altă viaţă, / extraordinară”.
Poate, pentru unii colegi, vacanța nu mai e o paranteză, ci un spațiu gol după care mulți nu știu ce mai urmează. Dan Coman spune: „de cîteva ori m-am gîndit că asta nu-i viața mea, / de cele mai multe ori am fost mulțumit”. Poate unii colegi adaugă: acum chiar nu mai știu dacă viața mea mai are loc în școala asta, în țara asta, în vara asta care nu mai eliberează. Căci frumusețea lumii nu li se mai pare că are contur, căci „toată lumea înșală pe toată lumea: asta lăsăm moștenire celor pe care i-am crescut și de care am avut atîta grijă”.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
