„Complexitatea umană e de o bogăție uimitoare” – interviu cu regizorul Kirill SEREBRENNIKOV

Kirill Serebrennikov, invitatul special al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, a părăsit Rusia după aproape doi ani de arest la domiciliu și s-a stabilit la Berlin. Filmele lui recente, Soția lui Ceaikovski, Limonov și Dispariția lui Josef Mengele, folosesc contextul istoric pentru a descrie personaje în răspăr cu lumea în care trăiesc. Am vorbit, așadar, cu regizorul de teatru și film despre libertatea artistului și mitul Ceaikovski.

Limonov este adaptarea romanului biografic al scriitorului și scenaristului francez Emmanuel Carrère. Dispariția lui Josef Mengele pornește de la romanul istoric cu același titlu, scris de Olivier Guez. Ambele filme se inspiră din texte biografice semnate de autori francezi. Este o coincidență?

E ușor să răspund la întrebare. Sînt francofon convins.

Chiar dacă locuiți la Berlin...

Da, așa s-a întîmplat. Am și primit o decorație, din partea statului francez, Legiunea de Onoare, și sînt tot mai conectat la viața și la cultura franceză. Dar, revenind la filmele menționate care pornesc de la două texte în limba franceză, este și un fel de coincidență, producătorii filmului Limonov sînt italieni, cei de la Dispariția lui Josef Mengele sînt francezi și germani. Am primit o propunere din partea producătorilor de la Limonov cînd locuiam încă la Moscova, în condiții foarte precare, și am spus „da” din prima, ca să trecem la treabă. Dar cele două cărți sînt foarte interesante și am plonjat în ele descoperind o parte întunecată a istoriei. Cred că zona întunecată m-a ajutat să găsesc calea către lumină. Iar explorarea acestor adîncimi i-a făcut și pe alții să descopere cealaltă latură. Mi s-a părut important să descopăr  bezna  dinăuntrul nostru.

Dispariția lui Josef Mengele se concentrează asupra anilor în care Mengele a trăit ca fugar – din Paraguay pînă în jungla braziliană – și este relatată din perspectiva acestuia. Cum ați descris „banalitatea răului” și arhitectura ororii?

A fost foarte important pentru mine să dezvolt tehnicile artistice care m-au ajutat să exploatez gîndurile personajul principal, un ticălos. Mengele este sumbru, o persoană enigmatică și reprezintă simbolul răului. Dar așa cum știm de la Hannah Arendt, „banalitatea răului” nu se referă doar la cei care comit crime, ci și la cei mediocri, cei mai banali oameni care, în mod neașteptat, în situații  complicate, ajung să facă lucruri oribile. Și întrebarea ar fi: ce anume îi face pe acești oameni să se poarte astfel? Aș spune să sistemul, nu doar psihologia lui Mengele duce la asta, el nu este un geniu, e un tip banal, mediocru, dar sistemul format și din oamenii care au plătit pentru ca el să trăiască în exil, cei care l-au numit în funcție la Auschwitz, cei care i-au hrănit confortul și i-au dat șansa de a ajunge un monstru. Filmul meu este și despre oamenii din anturajul lui care l-au ajutat, l-au susținut să-și continue viața în exil deși locul lui era în închisoare, știau cine a fost. Oamenii aceștia din umbră sînt și mai periculoși, ei hrănesc răul. Asta am vrut să arăt, printre altele, cu filmul meu.

În urmă cu mai bine de zece ani, i-ați făcut o propunere ministrului Culturii din Rusia de a realiza un film despre viața personală a lui Ceaikovski...

Nu aș spune viața lui personală, ci despre Ceaikovski. Poate sună amuzant, dar nu sînt filme în Rusia despre el. S-a făcut un film despre el acum mult timp, ca un clișeu, dintr-o perspectivă sovietică, convențională și propagandistică. Filmul e aproape în întregime o minciună. O uriașă minciună. Pentru că Ceaikovski a devenit un mit sovietic, o icoană a muzicii clasice, și toate detaliile stînjenitoare din viața lui au fost eliminate și chiar distruse. Eu nu am intenționat să fac un film despre viața lui privată sau despre latura lui ascunsă, nicidecum. Ideea a fost și să mă inspir din publicațiile recente despre viața lui Ceaikovski. Am folosit o biografie completă foarte bună a compozitorului scrisă de profesorul Alexander Poznansky de la Universitatea Yale. Cartea este extraordinară, cuprinde date despre viața lui și citate din scrisorile scrise de el către frații lui și către sora lui, e un portret diferit. Și eu asta mi-am dorit să arăt în film, pe adevăratul Ceaikovski.

Oficialii ruși v-au spus că ați putea regiza filmul despre Ceaikovski doar cu o singură condiție: respectivul compozitor să fie heterosexual. Era acest lucru un argument?

Nu doar oficialii, ci și fostul ministru al Culturii, care era un propagandist pur și a răspîndit minciuni în toate ramurile artei din Rusia. Dar să nu dăm prea multă importanță acestor personaje. Ideea lor era să eliminăm complexitatea personajului, viața lor socială, ei voiau o variantă de tip clișeu, grosolană și primitivă. Complexitatea umană e de o bogăție uimitoare. Fiind un mit național, un geniu, un monument, desigur că în viziunea lor trebuia să fie heterosexual.

Revenind la Rusia secolului al XIX-lea – perioada în care a trăit Ceaikovski –, homosexualitatea nu era acceptată. Era ea tolerată în secret?

Era tolerată chiar pe față, nu în secret, pentru că mulți oameni de la curtea regală erau homosexuali, așadar erau toleranți. Sigur că legea era împotriva lor, dar acea lege se opunea în mod special seducției și violenței.

Au fost cenzurate și biografiile lui Ceaikovski din acea perioadă?

Da, au fost cenzurate după moartea sa de către fratele lui Ceaikovski, Modest, pe care compozitorul l-a iubit foarte mult, personaj care apare și în filmul meu. Mai tîrziu, scrisorile și documentele deja interzise au fost cenzurate din nou de propaganda sovietică. 

Mai există  aceste scrisori la bibliotecă sau la arhive?

Nu le-am obținut, dar mi s-a spus că au fost tăiate fragmentele care nu conveneau, deci au fost practic distruse. Dar scrisorile care apar în biografia lui Poznansky, găsite în bibliotecile din Vest, arată clar că erau menționate de multe ori detalii despre viața privată a compozitorului. Aș vrea să reiterez că miza filmului nu a fost homosexualitatea compozitorului. Am vrut să filmez un tablou complet și real și să șterg secolele în care s-au spus minciuni despre el. Sigur, el este un mare compozitor și e gay. Și ce-i cu asta? Nu ăsta a fost subiect în sine pentru filmul meu, dar pentru cei din Rusia da, a fost.

Dar viața soției lui, Antonina, este un subiect și e foarte interesantă perspectiva ei asupra personajului principal. Cum apare în film soția compozitorului?

Pentru ea, povestea de dragoste a fost foarte dureroasă și face parte din universul lui Ceaikovski. M-am folosit și de biografia profesorului Sokolov (Antonina Ceaikovskaia: Istoria unei vieți uitate,  nota red.), un volum complet care descrie viața ei folosind mai multe surse.

Care sînt șansele ca filmele dumneavoastră recente să fie proiectate în Rusia de astăzi?

Nici una. Pentru mult timp de acum încolo.

Care este starea cinematografiei ruse astăzi? A rămas acolo un nucleu de cineaști?

Sînt foarte mulți regizori buni care trăiesc și lucrează acolo. Dar nu sînt persoana potrivită care să ofere un tablou complet a ceea ce se întîmplă în Rusia. Nu mai am legături cu ei, nu mai locuiesc acolo de cinci ani, e o perioadă lungă. Totul s-a schimbat, ceea ce văd din afară, ca și dumneavoastră, sînt doar filme de propagandă ca în perioada sovietică, despre valori pe care vor să ni le impună. Nu cred că pot vorbi despre cinema-ul rus de la el de acasă. Poate sînt niște diamante printre regizori, cine știe?

În România ajung doar filme realizate de regizori ruși care trăiesc în exil. Nu mai există nici un fel de distribuție pentru ceilalți?

E evident de ce, e război, cum poate arăta filmul rus contemporan în timpul războiului? Poate există regizori inteligenți și talentați, tineri care fac filme pe care le vom vedea peste ceva timp, cînd războiul va lua sfîrșit.

La ce film lucrați?

Eu am filmat o mică parte dintr-un film vorbit în franceză în care joacă actori mari ca Fanny Ardant, Louis Garrel și alți actori buni, unii dintre ei sînt chinezi. Modelele, manechinele sînt din China. Filmul este despre un fotograf chinez, Ren Hang, care s-a sinucis din păcate acum cîțiva ani. Urma să ne întîlnim cu el, dar chiar cu o săptămînă înainte s-a sinucis. M-a impresionat foarte tare. Există un draft, dar probabil că filmul va fi destul de controversat în condițiile actuale. Și e nevoie de timp pentru scriere, pregătire și mai ales ducerea lui la bun sfîrșit. Iar următoarele mele proiecte sînt în faza de dezvoltare.

Foto 1: Kirill Serebrennikov

Foto 2: Limonov