Ricarda Ciontoș este din 2005 curatoare a NORDWIND, un eveniment de anvergură dedicat spațiului cultural nordic și care are loc la Kampnagel, în Hamburg. Anul acesta, ea a inițiat în parteneriat cu cinematograful berlinez Babylon prima ediție a Festivalului de Film Românesc. Selecția cuprinde peste 40 de filme, de la Liviu Ciulei la documentaristul Radu Ciorniciuc. Am întrebat-o cum va arăta festivalul de la Berlin.
Ați terminat o facultate vocațională în Germania, ați lucrat o vreme ca actriță, apoi v-ați reorientat către antreprenoriat artistic. Ce v-a atras către managementul cultural?
Dacă managementul cultural nu este pasiunea sau sarcina mea principală, cred că este foarte bine să ai experiență în toate domeniile pe scena independentă. Sînt norocoasă să am între timp o persoană de producție (un manager) care preia sarcinile de care eu nu mai trebuie să mă ocup. Dar „manageriat” cuprinde în ziua de azi multe și în special dacă vorbim despre scena independentă, indiferent dacă e Germania sau România, curatorii nu se ocupă numai de artă dar și de foarte multe alte domeni importante pentru a realiza un proiect. De producție, marketing, sarcini tehnice sau administrative. Eu încerc să mă eliberez cît de cît de obligațiile astea ca să am timp pentru programare și partea artistică.
Cînd ați demarat prima ediție a festivalului Nordwind și cum ați reușit să creșteți, în timp, interesul berlinezilor pentru spațiul cultural nordic?
Sînt multe raspunsuri la întrebarea asta: în primul rînd am avut noroc să descopăr niște artiști importanți pentru piața internațională și am avut destul sprijin financiar și mult interes din partea presei. Pentru a demara un festival, indiferent din ce zonă geografică vin artiștii, trebuie să o faci cu o pasiune, cu interes, cu ceva care te împinge de la spate, care îți dă energie să treci peste multe obstacole, în special dacă nu sînt mulți bani la început. Am multe anecdote despre cum călătoream, în special iarna în țările nordice, pe ce canapea mai dormeam și ce mîncam, prețurile la mîncare și băutură fiind foarte mari în comparație cu Germania, băuturile (bere sau vin) se vînd numai în prăvălii speciale și la preț foarte ridicat. Îmi amintesc cînd nu aveam nici bani pentru autobuz. În Islanda nu există metrou, numai mașini și autobuze și, după un spectacol, era iarnă deplină cu zăpadă pînă la genunchi, beznă și, cînd ieșeam de la spectacol și întrebam pe cineva absolut necunoscut dacă poate să mă ducă cu mașina „acasa“, în primul moment s-a speriat dar m-a dus. Sau îmi amintesc cînd aveam întîlniri la un minister dimineața la 10 și era încă complet întuneric și tot sistemul corporal era „upside down“. Astea sînt numai cîteva anecdote mai colorate despre primele experiențe. Interesul berlinez este întotdeauna mare daca e vorba despre descoperiri noi. Și chiar dacă Berlinul nu e geografic așa de departe de țările nordice, cînd am început eu proiectul nu se știa în Germania prea mult despre zona asta culturală.
Ce se întîmplă la Nordwind din 2005, anul primei ediții?
E un festival mare, transdisciplinar despre arta nordică și care se desfășoară bianual la Kampnagel, în Hamburg. El se concentează pe artă performativă, teatrală dar are și muzică, expoziții sau proiecte pentru copii.
Nordwind durează două săptămîni și aduce aproximativ 150 de artiști din țările nordice și, numai ca exemplu, am avut un proiect numit „Songs of a Melting Iceberg“ care a găzduit artiști din Africa, Groenlanda, Insulele Feroe și zonele arctice, dar proiectul implică și multi artiști locali.
Ce parteneri locali și internaționali v-au susținut și cum ați reaușit să atrageți fonduri?
Prin calitatea programului, prin legătura cu partenerii locali și prin interesul din partea presei și a publicului. În primul rînd avem orașul Hamburg și Kampnagel ca teatru mare de stat unde se desfășoară festivalul cu sprijinul ambasadelor nordice și al diverselor fonduri nordice, dar avem și parteneri din Franța, America și țările Baltice și din anumite țări africane.
În iunie, Berlinul devine scena unui important Festival de Film Românesc, aflat la prima ediție. Selecția e impresionantă: ea cuprinde filme clasice semnate de Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și Stere Gulea, filmele far ale noului val, dar și titluri noi și unele foarte recente, unde ați inclus documentare, filme de debut și calupuri de scurtmetraje românești. Cîte zile de proiecții vor fi și cum ați gîndit programul?
Sînt 10 zile de film cu 43 de filme si evenimente conexe. M-am gîndit că ar fi excelent pentru publicul german și internațional de la Berlin să aibă o privire de ansamblu asupra istoriei cinematografiei românești așa că se poate vedea care sînt sursele artistice care poate au și influențat un nou realism în filmul românesc. De aceea începem cu Liviu Ciulei sau Stere Gulea și continuăm cu Cristi Puiu, Mungiu, Porumboiu sau Jude și multi alții. O să avem și o colaborare cu UNATC și proiectăm 5 scurtmetraje studentești și un program cu discuții, workshop, lectură și proiecte pentru copii. Cred că este bine să se vadă toată diversitatea și bogăția scenei cinematografice și artistice din România. De multe ori România sufera de un „hybri-complex”: ori sîntem cei mai buni tari și excelenți, de neîntrecut și, în momentul următor, ne văităm că nimeni nu ne vede că nu am fi tratați cu respect. Sînt de părere că e timpul ca scena românescă să își ia ce este al ei ca glorie, atenție și recunoaștere și asta cu conștiință și fără aroganță
De cînd pregătiți acest eveniment și ce instituții (publice sau private) v-au susținut și v-au încurajat?
Nu eu sînt organizatoarea evenimentului, sînt numai curatoarea pe partea de program și sigur că fac ca întotdeauna la evenimente mai independente și mai mult. Am început în februarie cu munca la proiectul acesta. Organizatorul este cinematograful Babylon, cel mai vechi din Berlin și unul din cel mai cunoscute locuri culturale al orașului. Parteneri sînt, pe lîngă ICR, ERIAC (The European Roma Institute for Arts and Culture), Institutul Goethe și fundații private. Am fost invitată de echipa de la Babylon să construiesc programul, ei fiind organizatori. Cinematograful este o clădire cu foarte multa istorie și impact, a trecut prin al doilea război mondial aproape fără deteriorări majore și e un loc excelent pentru un astfel de eveniment care propune nu numai regizori consacrați din ultimii 20 de ani dar și puțin din istoria cinematografică a unei țări și o contextualizează într-un program contemporan.
Cine vor fi cineaștii români care vor dialoga cu spectatorii berlinezi?
Corneliu Porumboiu, Anamaria Marinca, Sarra Tsokadiris, Alexandru Nanau, Anamaria Comănescu, Radu Ciorniciuc, Alina Șerban, Ada Solomon și sperăm să vină și Bogdan Mureșanu și Radu Jude.
Îmi imaginez că iubiți filmul românesc, altminteri „nu v-ați fi aruncat” într-o astfel de aventură. Cum ați simțit, de-a lungul anilor, succesul cinematografic al realizatorilor români și de ce credeți că e important să se întîmple în Berlin, la cinema Babylon, un astfel de eveniment?
Fiindcă filmul românesc are una din cele mai tari și interesante voci din Europa și poate și din toată lumea. Cum a spus Martin Scorsese „I love romanian films“; nu știu dacă e important să găzduiască Babylon evenimentul, dar este un cinema cu tradiție care face multe festivaluri în cursul anului. Sigur că programul ar putea fi arătat și la cinema Arsenal sau la alt cinema din Berlin. Cinematograful despre care mă întrebați lucrează mult la intersecția între artă cinematografică, discurs și muzică iar festivalul se va deschide în iunie cu un mare concert al trupei „Fanfara Ciocîrlia“.
