● Lady Gaga, Mayhem, Interscope Records, 2025.
Au trecut vreo trei zile la ora la care scriu acest text de cînd o reinventată Stefani Germanotta performa ceea ce multă lume a numit cel mai impresionant show pe care l-a văzut Coachella vreodată. Trebuie să-i vedeți intrarea – cocoțată pe o rochie-colivie roșie ca focul și ca fontul de pe coperta single-ului „Bloody Mary”, prin măruntaiele căreia colcăie cîțiva dansatori posedați de cine știe ce: „I’ll dance, dance, dance / With my hands, hands, hands / Above my head, head, head / Like Jesus said! / I’m gonna dance, dance, dance / With my hands, hands, / Hands above my head, hands together, / Forgive him before he’s dead”… Aproape că nu știu cine-și mai amintea astăzi așa bine de Lady Gaga dacă n-ar fi foat alea două filme, House of Gucci și Joker: Follie à Deux. Cei cinci ani scurși de la Chromatica, albumul din 2020, par astăzi, ajutați și de memoria lichefiată a pandemiei, un fel de hău temporal în care pop-ul ca gen muzical pantagruelic a luat chipul lui Taylor Swift (și nu pe cel al lui Charli XCX, cum am fost tentați să credem vara asta). Dar nu show-ul de pe 11 aprilie e, pînă la urmă, motivul pentru care ne aflăm aici, cît ceva un pic mai trivial: pe 7 martie, Gaga își lansa un nou LP de studio. „Mayhem e haosul în stare pură!”, spunea ea recent într-un interviu pentru ediția americană a revistei Elle. Și continua vorbind despre ceea ce a influențat-o în construcția acestui album. O să vedeți imediat, au fost destule: „alternativul anilor ’90, electro-grunge-ul, Prince și Bowie, chitară și atitudine, linii de bas funky, muzică electronică de dans franceză și sintetizatoare analogice”. Să nu ne mire, Gesaffelstein, producătorul și DJ-ul francez din anii 2010-2020, e printre colaboratorii cîntăreței americane pe acest disc care sună, de fapt, un pic mai șaptezecisto-optzecist, dar mai degrabă preformulat și steril. Dacă Mayhem s-a născut din dorința irepresibilă a lui Lady Gaga de a se regăsi pe sine, cea dintr-o perioadă mai dance-pop, după o serie de experimente artpop/rock, cu lead single-ul „Abracadabra”, care detona acum vreo două luni pe Internet, părea că a reușit: „Like a poem said by a lady in red / You hear the last few words of your life / With a haunting dance, now you’re both in a trance / It’s time to cast your spell on the night”. Ceva din imaginarul teatral al pop-ului clasic, în cuplu cu groove-ul ăla șerpuitor și cu o livrare vocală destul de satisfăcătoare promiteau, promiteau... Dar mai degrabă în van. Sigur, sînt pe Mayhem și reprize în care muzica și acting-ul vocal imaginează o lume mai bună – „Disease”, „Garden of Eden”, „Killah” (poate că deloc întîmplător, ultimele două sînt lucrate cu amintitul producător din Franța) sau „How Bad Do U Want Me” –, dar în general totul pare croit pentru cea mai predictibilă serbare de sfîrșit de an a pop-ului.
Paul Breazu este jurnalist.
