Expoziția de pictură și sculptură cu tema învierii lui Lazăr va fi deschisă sîmbătă, 4 aprilie, la ora 18,30, la Galeria Fundației Bizantine. Expun Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Bogdan Vlăduță, Dan Gherman, Mihai Coman, Andrei Mușat, protos. Teofil Bîra, Carmen Bălan, Maria Ionescu, Andrei Bălan, Maria Irina Petreanu, Fernando Diaconu, Maria Rădulescu, Mircea Hristescu, Teodor Zaica, Mircea Cuza, Vlad Șerban, Cezar Stanciu. Propun cititorilor, ca prolog la sîmbăta lui Lazăr, un fragment din introducerea la catalogul a cărui apariție este susținută cu generozitate de Fundația și Editura Spandugino.
Evangheliile ne transmit trei înfruntări directe ale morții ca vestiri ale biruinței finale, într-o succesiune tot mai dramatică și cu un ecou tot mai amplu: învierea fiicei lui Iair, cea a fiului văduvei din Nain și, ca „ultim semn” înainte de Pătimire, învierea lui Lazăr, prietenul Domnului. În exegeza Părinților Bisericii, această triadă a fost văzută ca o treptată inițiere a ucenicilor în taina lui Hristos (Sfîntul Grigorie al Nyssei) sau ca o pedagogie dumnezeiască pentru înțelegerea învierilor spirituale prin credință (Fericitul Augustin). Dintre toate, miracolul din Betania, pe care-l cunoaștem doar din Evanghelia după Ioan, a avut cea mai bogată receptare în istoria creștinismului. Încă din primele secole întîlnim mărturii indelebile, care exprimă atașamentul creștinilor față de învierea lui Lazăr: frescele din catacombele romane și basoreliefurile de pe sarcofage, de la cele din catacomba Sfîntului Calixt și a Priscillei (secolul al III-lea) pînă la scenele din via Latina și la sarcofagul din Alcaudete (secolul al V-lea); referințele exegetice timpurii, de la Sfîntul Irineu al Lyonului (probabil cea mai veche dovadă a interpretării baptismale a minunii), Ipolit și Origen pînă la Sfinții Grigorie Teologul, Ambrozie și Chiril al Alexandriei. Oriunde ne vom întoarce privirea, îl vom regăsi pe Lazăr: în ritualurile baptismale și funerare, pe calea pocăinței și a renașterii spirituale, în comentarii și poeme, în predici și în literatura apocrifă. El devine o prezență familiară, aproape ubicuă, traversînd un proces de universalizare simbolică.
Lazăr traversează timpul ca o „metaforă vie”: oglindă a condiției umane care se înțelege pe sine în orizontul credinței în înviere sau semn al crizei de sens, aidoma unei „fidelități în eșec”, după cum scria Gustave Thibon. El poartă cu sine un mister inepuizabil, în pofida îndelungatei istorii a interpretărilor care i-au fost date. Este misterul „exercițiului învierii” (Clement din Alexandria), al cărui subiect a fost și despre care nu a rostit nici un cuvînt. E misterul ascultării, din adîncurile morții, a cuvîntului de viață creator, al recunoașterii irezistibile a vocii lui Dumnezeu. Tot așa cum este și misterul speranței – al paradoxului relației cu Dumnezeu.
Revenirea în atenția artiștilor prezenți în această expoziție, cu o paletă stilistică atît de diversă și cu modulații atît de ample, a acestei teme definitorii pentru ethos-ul creștin este, pentru mine, după anii dedicați studierii receptării ei în istoria creștinismului, o încîntare pe care nu aș putea să o las sub tăcere. Unii dintre ei mi-au încredințat direct ecourile pe care le-a avut asupra lor primul volum despre Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor. Astăzi, sub sigla ZeP, se înfățișează publicului o spectaculoasă meditație plastică asupra ultimului și înfricoșătorului miracol pe care Hristos l-a săvîrșit înaintea oamenilor, prefigurînd deopotrivă biruința Sa finală asupra morții și noua creație în eshaton. O temă inconturnabilă, dar pe care programele iconografice o tratează cel mai adesea manierist, își dovedește în lucrările de față, încă o dată, puterea de a stimula creativitatea.
Fidelitatea față de tradiția vie a Bisericii se întîlnește aici cu ecourile și provocările experiențelor artistice din diferite epoci pentru a explora contemporan și bine temperat potențialul de sens al minunii din Betania. Sînt bucuros că a fost adoptată sugestia de titlu pe care am făcut-o la un moment dat și care nu este altceva decît un îndemn dintr-o omilie a Sfîntului Andrei Criteanul: „Fii Lazăr, dacă vrei...”. Cred că fiecare dintre cei care au ales să participe la expoziție a preluat acest îndemn în spațiul libertății personale și-l transmite celor ce vor privi rodul unei astfel de experiențe.
