Interdicția accesului copiilor la rețelele sociale a ieșit din sfera dezbaterii teoretice. Pentru prima dată în istoria Internetului, state democratice au decis că accesul copiilor la rețelele sociale nu mai poate fi lăsat la latitudinea familiei. Australia a interzis deja accesul minorilor sub 16 ani, Franța pregătește o măsură similară pentru luna septembrie a acestui an, iar mai multe state europene, precum Spania sau Portugalia, pregătesc terenul legislativ pentru introducerea unui „majorat digital”. Ecourile acestei posibilități există și în România.
Dintr-o zonă considerată mult timp intangibilă, libertatea online, subiectul a ajuns direct în centrul politicilor publice. Iar întrebări incomode au început să fie puse. Au devenit societățile democratice mai autoritare sau datele privind impactul rețelelor sociale asupra copiilor au devenit imposibil de ignorat? Unde se termină protecția și unde începe restrîngerea libertății? Și, mai ales, cine are dreptul legitim să decidă aceste limite: statul, părinții sau companiile?
Cazul Australiei
La finalul anului 2025, Australia a devenit prima țară din lume care a interzis accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. Decizia a produs un ecou internațional imediat, nu doar prin amploarea măsurii, ci și prin mesajul politic pe care îl transmite: pentru prima dată, un stat democratic a tratat accesul minorilor la social media nu ca pe o chestiune de opțiune individuală sau de responsabilitate parentală, ci ca pe o problemă de sănătate publică. Legea obligă astfel cele mai mari platforme, de la TikTok și Instagram pînă la Facebook, YouTube sau X, să blocheze accesul minorilor, sub amenințarea unor amenzi care pot ajunge pînă la 33 de milioane de dolari.
Mecanismul este ambițios și controversat: verificarea vîrstei se face printr-o combinație de metode, de la estimări comportamentale și selfie-uri pînă la documente de identitate sau date asociate unor conturi bancare. Nu utilizatorii vor fi sancționați, ci companiile, responsabilitatea aplicării legii revenind integral platformelor. Autoritățile de la Canberra au susținut că măsura vizează protejarea sănătății mintale a copiilor și adolescenților, expuși constant la dezinformare, hărțuire online, presiune socială și standarde corporale nerealiste.
Datele arată că 86% din australienii cu vîrste între 8 și 15 ani aveau deja conturi de social media, iar Guvernul estimează că aproximativ un milion de copii sînt afectați direct de interdicție. Doar în prima zi de aplicare, TikTok a dezactivat aproximativ 200.000 de conturi. Premierul australian a vorbit despre una dintre cele mai mari schimbări sociale și culturale din istoria recentă a țării, îndemnînd copiii să își redescopere timpul pentru sport, muzică sau lectură. Oficialii implicați în implementarea legii au recunoscut, însă, că procesul nu va fi perfect și că vor exista dificultăți tehnice, conturi care scapă filtrului sau tentative de ocolire a regulilor.
Spațiul european
Modelul australian a fost rapid preluat în discursul politic european. În ianuarie 2026, Spania a anunțat intenția de a interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, invocînd proliferarea discursului instigator la ură, a conținutului pornografic și a dezinformării. Premierul spaniol a descris mediul online drept un „Vest Sălbatic digital” în care copiii nu ar fi trebuit niciodată să navigheze singuri și a cerut o abordare coordonată la nivel european.
Portugalia a mers chiar mai departe, propunînd conceptul de „majorat digital”. Potrivit unui proiect de lege depus la Lisabona, accesul autonom la platforme digitale ar urma să fie permis abia de la 16 ani, iar adolescenții între 13 și 16 ani ar putea folosi rețelele sociale doar cu acordul explicit al părinților. Inițiatorii proiectului invocă studii care arată că utilizarea precoce a acestor platforme poate afecta dezvoltarea cognitivă și socială și favorizează comportamentele adictive.
În Franța, dezbaterea a ajuns într-o fază legislativă avansată. Adunarea Națională a adoptat un proiect de lege care va interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale începînd cu luna septembrie a acestui an. Vor fi totuși excepții, pentru platformele educaționale, enciclopediile online sau serviciile de mesagerie privată. Susținătorii vorbesc despre o „urgență de sănătate publică”, invocînd faptul că adolescenții citesc mai puțin, dorm mai puțin și se compară mai mult. Agenția franceză pentru siguranță sanitară avertizează asupra efectelor nocive ale unor platforme asupra sănătății mintale, în special în rîndul fetelor. Totuși, legea a stîrnit și critici. O parte a clasei politice și mai multe organizații pentru protecția copilului consideră că interdicția este o soluție prea simplistă la probleme complexe și că adevărata miză ar trebui să fie responsabilizarea platformelor, nu excluderea copiilor din spațiul digital.
Unde se situează România
Aceeași tensiune se regăsește și în România, unde subiectul a fost adus recent în prim-plan de Raed Arafat. Arafat a comparat rețelele sociale cu produse cu risc ridicat pentru minori, similare tutunului sau jocurilor de noroc, argumentînd că algoritmii sînt construiți deliberat pentru a exploata vulnerabilitățile emoționale ale copiilor și adolescenților. Din această perspectivă, lăsarea responsabilității exclusiv pe seama părinților nu mai este suficientă într-o lume dominată de platforme globale și interese comerciale uriașe, a susținut acesta.
Pe de altă parte, replica ministrului de Interne nu a întîrziat. Cătălin Predoiu a evidențiat cealaltă față a unei posibile interdicții. Pe de o parte, tehnic, aceasta va fi greu de aplicat tehnic, pe de alta poate genera frustrare, dînd naștere unor curiozități periculoase. Problema de fond, susține ministrul Predoiu, rămîne educația. Fără o formare solidă, a afirmat acesta, libertatea devine periculoasă, dar și interdicția totală riscă să producă efecte contrare.
Dilemele democrației
Un reflex frecvent este confundarea democrației cu absența totală a limitelor. Or, nici o democrație funcțională nu operează astfel. Interdicțiile nu apar din senin și, contrar percepției comune, nu sînt primele reflexe ale unei societăți, ci ultimele. Mult timp, fumatul a fost considerat un gest de libertate individuală, înainte ca dovezile științifice să arate cît de grav dăunează sănătății. Abia atunci au apărut avertismentele, restricțiile și, în cele din urmă, interdicția accesului minorilor la produse din tutun. Nu pentru a le îngrădi libertatea, ci pentru a le proteja sănătatea într-o etapă a vieții în care nu au încă instrumentele necesare pentru a evalua riscurile pe termen lung.
O logică similară începe să se contureze și în cazul rețelelor sociale. Ani la rînd, acestea au fost privite ca simple instrumente de comunicare. Între timp, datele s-au acumulat, iar semnalele de alarmă au devenit greu de ignorat: creșterea problemelor de sănătate mintală, hărțuirea online, presiunea socială constantă și mecanismele de dependență construite deliberat în jurul atenției. Mai mult, există din ce în ce mai multe cazuri de vătămări corporale, care uneori provoacă moartea, cauzate de așa-numitele „provocări” vehiculate pe rețelele sociale. Ca și în cazul fumatului, nu interdicția vine prima, ci dovada nocivității.
Există totuși și un risc antidemocratic, care nu apare însă la ideea de limitare, ci la modul în care aceasta este aplicată. O interdicție poate deveni problematică atunci cînd este vagă, disproporționată, intruzivă sau folosită ca pretext pentru supraveghere și restrîngerea libertății de exprimare a adulților. Cu alte cuvinte, nu limita de vîrstă devine periculoasă pentru democrație, ci infrastructura de control construită în jurul ei.
„Libertatea copilului de a alege”
Pe de altă parte, invocarea exclusivă a educației ca alternativă la reglementare sună impecabil în teorie, dar ratează realitatea: educația nu funcționează în vid. Căci nu poți cere unui copil să se apere singur într-un sistem construit special pentru a-i exploata imaturitatea. Rețelele sociale nu sînt medii neutre, ci produse comerciale care folosesc algoritmii – nu sînt precum un supermarket unde poți alegi ce îți cumperi, ci ești „ghidat” pe un anumit culoar. Iar un copil nu are maturitatea neurologică necesară pentru a se apăra de aceste mecanisme. Sînt prea multe cazuri, documentate, care atestă pericolul rețelelor sociale asupra minții și bunăstării copiilor.
Pe de o parte, studiile indică o creștere a cazurilor de anxietate și depresie, cauzate de scăderea stimei de sine, mai ales prin validare condiționată de like-uri, algoritmii fiind construiți pe recompensă rapidă. Pe de alta, numeroase cercetări au relevat o scădere a capacității de concentrare la minori, o impulsivitate crescută și nevoia de stimulare constantă. Rețelele sociale pot altera și modul în care copiii înțeleg relațiile. Prietenia devine cuantificabilă prin vizualizări și urmăritori, empatia scade, pentru că interacțiunea este mediată de ecran, iar cyberbullying-ul are efecte psihologice mult mai grave decît bullying-ul clasic. Chiar și fără a căuta, un copil poate fi expus la violență, sexualizare precoce, ură sau influencer-i toxici. În acest context, uităm că un copil nu are nevoie de algoritmi care să-l educe, ci de limite, de răbdare și de modele umane. Iar dilema nu mai este dacă statul ar trebui să intervină, ci cum anume o va face.
Credit foto: Wikimedia Commons
