Voi scrie în cele ce urmează despre trei cărți ce aparțin unor autori radical diferiți între ei ca formulă poetică și cu un background profesional ce nu-i apropie în nici o măsură. Mă refer la sorin despoT, Dan Mircea Cipariu și Constantin Iftime. Sigur că nu i-am așezat alături la întîmplare, ci pentru că poate fi detectat un fond comun, anume un anumit tip de raportare la social rezultat din gîndirea estetică, nu ideologică. Din punctul meu de vedere nici nu poate exista o delimitare strictă între cele două tipuri de gîndire, dar, din motive pe care le știm cu toții, se utilizează pe scară largă această dihotomie.
Toate cele trei volume împărtășesc acea viziune ce favorizează ruptura și o anumită formă de violență camuflată în discursul lor, indiferent dacă aceasta este îndreptată către spațiul intern sau către exterior. Au în vedere, fiecare dintre ele, raportarea la o lume discontinuă, conflictuală, marcată de unele crize deopotrivă identitare, sociale și de reprezentare. Printr-un discurs cînd tăios, cînd resemnat, cînd fragmentat de-a dreptul, aceste cărți de poezie împărtășesc o anumită rețea comună a esteticului fundamentată pe tensiunea dintre vulnerabilitate și rezistență.
● sorin despoT, politici de confidențialitate, Editura Cartier, 2024.
Titlul poate fi interpretat atît în cheie ironică, cît și într-o modalitate ce reclamă sensuri grave subordonate ideii de stațiu mental privat, intim. Încă de la primul text, autorul își introduce cititorii în acea zonă post-experimentală, în sensul că nu mai prioritizează forma poetică – cu toate că rămîne o problematică importantă –, dar permite diferitelor variante de adevăr personal să intre în coliziune. De aici, o reevaluare a posibilității poeziei de a comunica mesaje clare, fără ca acestea să fie enunțiative, teziste, cum se întîmplă de multe ori în cazul literaturii ce se revendică de la o ideologie anume.
Dincolo de aceste generalități, autorul transcrie realități diverse, de la picturi de Magritte la scene stradale sau versiuni literale ale unor expresii metaforice, toate adunate într-un percepție unitară ce adaugă plusvaloare respectivelor realități. Există în carte și unele poeme bilanț cu deschideri spre un viitor care depinde de evadarea din rutina prezentului: „am inventat sanatoriul de munte, / îmbrățișarea aricioasă și pașii / calculați pînă niciunde, cele cîteva / firmituri de pîine luate pe talpa goală, / în pragul unei case noi, ca un alt mormînt, / mereu mai aproape de cel profanat. / am observat că rămîn același, chit / că în preajmă se culcușesc bestiuțe. / la o adică, ce să-mi asum? / aș prefera să nu mai trec prin asta, / deși iar mă tentează, ca o scurtă- / tură către nici că mai contează” („Uite, de-asta”).
De remarcat sînt și poeziile ce fac trimitere la Marius Ianuș și la dezamăgirea provocată de acesta poeților generației 2000 și nu numai, o dezamăgire pricinuită de dezertarea morală a celui care a fost un simbol al libertății de creație și care, de ani buni, este înregimentat, cu poezii cu tot, în ideologia neofascistă.
sorin despoT alternează textele la persoana a II-a, de tip adresare, cu cele la persoanele I și a III-a. Această pluralitate a vocilor nu rămîne fără consecințe în plan estetic, fiind modalitatea prin care vocea auctorială își apropriază unele nuanțe. Texte precum „șosețică”, „vilanelă în care o dăscălești” și, mai ales, „ca un zîmbet”, unul dintre cele mai bune din carte, constituie exemple în acest sens. Cu un titlu ce face trimitere la zona IT – la fel ca volumul Termeni / Condiții (Casa de Editură Max Blecher, 2016) –, în politici de confidențialitate putem citi o poezie echilibrată în ton, cu toate că nu lipsește o anumită incisivitate datorată unei viziuni poetice capabile să distorsioneze înțelegerea liniară, naturală a realității. A te raporta la o lume livrată metaforic pentru a o aduce la dimensiunea literală este un act ce provoacă dislocări perceptive cu ecouri într-o zonă profund existențialistă.
● Dan Mircea Cipariu, Cartușeria, Editura Vellant, 2024.
Ilustrată cu șapte desene de Mihai Zgondoiu, Cartușeria poate fi considerată o carte nu atît experimentală ca formulă poetică – cu toate că există date și în acest sens –, cît mizanscena unor experimente artistice, prin trimiterea directă la spațiile teatrale neconvenționale, mai precis la acelea care au avut la început destinații militare. Arsenale (Veneția), La Cartoucherie (Paris), MNAC Parc (București), Arsenal Berlin și Mystetskyi Arsenal (Kiev) reprezintă secțiunile cărții și, totodată, numele fostelor depozite sau fabrici de armament din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cel puțin din punctul de vedere al intenției autorului, cartea se dorește a se plasa în afara convențiilor artistice tradiționale, fapt totuși greu de realizat deoarece însăși dorința de „spargere a tiparelor” stă la baza evoluției firești a literaturii. Cadrul experimental apropriat de autor imprimă textelor o cadență liberă, sprințară, cu impresie de dicteu automat neretușat. Ulterior, o punere în relație a unor concepte ce de regulă nu funcționează împreună, dar aici coabitează printr-un act de voință, încăpățînare auctorială.
Poezia lui Dan Mircea Cipariu reunește mai multe voci articulate teatral, mai multe discursuri eterogene, estetice, politice sau aparent lipsite de coerență într-un spațiu care se constituie deopotrivă ca zonă marginală, refugiu al intrușilor și scenă deschisă. Distopic și ademenitor în același timp, spațiul în cauză devine, pe parcurs, un soi de contra-univers care reprezintă, în esență, mai mult decît o evadare într-o lume alternativă. Reprezintă consolidarea unei realități paralele, gîndită să funcționeze alimentată numai și numai de reziduuri, inadecvați și respinși. Cartușeria devine mult mai mult decît un simplu decor precar și expresiv de ordin ficțional. Un adevărat teritoriu al devierii: „din fiecare cameră se aud muzici și împușcături / din fiecare cameră ies chelnerii cu sticle goale grand cru / și resturi de thon rouge sauvage / privesc melancolic ploaia de vară din ecran / care cade peste pisici și țestoase / împușcături și muzici acompaniază / vînătoarea de cormorani / cine pe cine mănîncă / cine pe cine vînează / cine pe cine eliberează / din cutia toracică / a unui maestru iluminat” („Hotel Paradiso”).
În Cartușeria, amestecul gîndurilor și decorurile schimbătoare provoacă uneori decompensări imaginative la fel cum zîmbetul forțat ține loc de strigăt. Există multe situații în care grimasa ia locul jovialității de suprafață. Trimiterile la arta teatrală și la tehnicile militare manifestate în spațiul aceluiași text creează impresia că cele două domenii se contaminează reciproc. Nu vorbim despre flower power sau despre make love not war, ci tocmai despre ieșirea din slogan și din ideologie. De reținut sînt, în principal, texte precum: „military art”, „Techno Berlin” și „carnaval”.
● Constantin Iftime, Inoxidabil, Casa de Editură Max Blecher, 2024.
După mai multe volume de versuri, printre care Vreau altă realitate, artă merg pe mîna ta (Tracus Arte, 2012), Constantin Iftime revine cu o carte prin intermediul căreia autorul încearcă o poziționare piezișă, în răspăr cu marile teme ale zile, unele dictate de conflictele ideologice, altele ce decurg din comportamentul sinuos al sistemului politic. Inoxidabil înghite tot, încearcă să nu lase nimic în afara observației critice auctoriale. Dezordinea aparentă e dată de o compulsivitate a notației, rod al unei percepții ce privilegiază disfuncțiile sociale și discontinuitățile unor sisteme de gîndire. Totul e resimțit ca fiind coroziv, iar autorul răspunde acestei stări generale de agresivitate cu aceeași monedă: „Avem nevoie de plămîni, de aer. De elan / Cu mîna la beregată, / Cu degetul îndoit pe cuțit, glumind unii cu alții. / Sîntem singuri. / Sînt înconjurat de omul banului, de afacerile mari / ale Statelor Unite și ale Europei. / Te prefer / Îi vom ucide, îi vom ucide pe toți. / Spiritul autohton se rătăcește de-ndată ce merge / într-o direcție cunoscută. / Aici, / Cel care face artă pentru artă / E un călău.” („O prelungire în creier a îmbelșugatei naturi”).
În acest text apare clar legătura dintre Inoxidabil și cartea lui Constantin Iftime amintită mai sus. Pentru autorul de față, surplusul de realitate conduce spre artă. Iată că există multe puncte de legătură între poezia nutrită din critica socială și așa-zisa gratuitate a artei pure. Și una, și cealaltă au un substrat existențialist, o cauză ce face posibilă această gîndire neconformă ce reacționează la stimuli dintre cei mai diverși. Totul trebuie parcă adus într-un acum asimilabil unei stări de neliniște ce nu se revendică de la o temporalitate anume. E dinainte de prezent și va fi mereu. Constantin Iftime dialoghează intertextual și aluziv cu unii poeți. Preia ceva din poezia lor și conferă respectivelor expresii cu totul alte conotații. Cu alte cuvinte, le întoarce acestora poezia pe dos, situîndu-se într-o poziție antagonică în raport cu aceștia.
Agresivitatea e uneori motivată de experiență, de vîrstă, pentru că poetul știe deja spre ce se îndreaptă lucrurile: „De la înălțimea vîrstei moare totul. Sar la beregată, / Le-am tras-o la fălci / Am făcut tot ce mi-a trecut prin minte, / Ca să scap de tot ce-i mai rău / Am băut ca un porc / Sutienul negru al cîte unui mort îmi rămîne în mînă / Bomboane fondante / Sînt prea curajos” („De la înălțimea vîrstei”). Ultimul text din carte e reprezentativ pentru violența imaginilor din poeziile lui Constantin Iftime. E fisura prin care toată tensiunea dezvoltată prin acumulare de-a lungul întregului volum a găsit posibilitatea să se reverse afară.
politici de confidențialitate, Cartușeria și Inoxidabil sînt volume care reușesc să articuleze un discurs, deși diferit în construcție, extrem de asemănător în substanță. Nu avem de-a face cu un tip de literatură ce oferă soluții reconfortante, ci mai degrabă cu acea literatură care lucrează cu instrumente precum incertitudinea, discontinuitatea, sinceritatea brutală. Fiecare dintre aceste volume este, în fapt, un act de expunere. Violența acestor acte de expunere este prima care rămîne după lectură. Apoi, pot urma și celelalte.
Șerban Axinte este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte, Scrîșnetul dinților, ediția a doua, editura Cartier, 2024.
