Spectacolul de teatru Autopsia unor întîmplări nevinovate, adaptare după Gérald Gruhn, un one woman show cu Oana Brânzan (n. 1999) în regia Ofeliei Popii (n. 1978) și cu muzica originală a lui Radu Popescu, a avut recent premiera la FF Theatre (str. Smîrdan 5). Mai multe la ffentertainment.ro/ff-theatre.
Ce anume v-a atras să veniți să faceți teatru în București? Cu ce așteptări, cu ce dificultăți?
Ofelia Popii: Am petrecut foarte mulți ani la Sibiu și am simțit nevoia de a descoperi lucruri noi despre mine, ca om și ca actriță. Am schimbat spațiul și oamenii pentru a-mi da șansa unei renașteri. Cu această mare speranță am venit. Dar nu aștept să se și împlinească. Mă interesează încercările, e greu să lași în urmă o imagine deloc ușor obținută și să vrei să te reconstruiești. Și nu cred că e greșit să încerci. Țin mult la sentimentul de libertate.
Oana Brânzan: Cred că m-a atras diversitatea. În București găsești mereu ceva de făcut: evenimente, casting-uri, spectacole, doar prin alegere poți să stai în casă. Într-un moment de pauză am început să dau casting-uri în București și, cînd am luat unul din ele, a apărut ideea de „Cum ar fi să mă mut?”. Mi-am dorit să găsesc un loc în care să simt că aparțin. Am întîmpinat și întîmpin aceleași dificultăți ca majoritatea actorilor neangajați, mi-am luat job-uri ca să plătesc chirii, dar eram prea obosită ca să-mi fac meseria, am mers la casting-uri pe care nu le-am luat, dar am continuat să merg la cît de multe am putut. Încet, dar sigur, cred că am primit schimbarea de care aveam nevoie, să descopăr oameni, teatre și să mă redescopăr pe mine ca actriță.
Cum s-a născut această colaborare?
O. P.: În facultate am cunoscut o Oană care, în spatele unei mari frici de a se arăta, era o persoană și o studentă cu reale calități de actriță. Am gîndit pentru ea, așa cum am gîndit pentru fiecare student și studentă, o serie de provocări care s-o ajute să iasă din cochilie și să aibă curaj pe măsură talentului ascuns. Eu zic ca am reușit asta. Sînt foarte mîndră de ea, de cine a devenit. Și am foarte mare încredere că va fi cunoscută și apreciată ca actriță.
O. B.: Știam deja din facultate cum e să lucrez cu Ofelia. Mereu a știut cînd e nevoie să îți dea o direcție și cînd trebuie să te lase pe tine să cauți. Toate lucrurile bune se nasc din nevoie. Nevoia mea de a juca, spre exemplu, ne-a readus împreună. În București aveam doar două spectacole pe lună într-un teatru independent, Teatrul Nou, care s-a închis în luna noiembrie anul trecut.
Ce apreciați cel mai mult una la cealaltă?
O. P.: Apreciez inteligența ei scenică și capacitatea de a se adapta, de a rămîne curajoasă și optimistă, perseverența ei, bunul-simț și toate calitățile morale. Pe lîngă actrița minunată care e, este și un om extraordinar și mă bucur că sîntem prietene.
O. B.: Apreciez că e mereu atît de sufletistă, sinceră și blîndă. Știe cum să-ți spună ce trebuie să auzi cum nimeni nu o face. Îți consolidează încrederea în tine, lucrînd cu ea îmi dă impresia că sînt capabilă să fac tot ce îmi propun. E un om excepțional, are atît de multă pasiune în tot ce face și energie nelimitată.
Ce a fost mai întîi: textul sau ideea de a lucra împreună?
O. P.: Ideea am lansat-o întregii clase, voiam pentru ei spectacole în unul, două, trei personaje pe care să le plimbe ușor după ce termină facultatea, pe care să le poată juca și care să îi pună în valoare cît mai bine. Oana a propus textul și am început să lucrăm pe el, eu schimbîndu-l destul de mult în timpul lucrului.
O. B.: Da, ideea a venit de la Ofelia, cu textul am venit eu. Cîndva prin liceu m-am îndrăgostit de textul lui Gérald Gruhn, atunci mi-am promis că-l voi face cînd o să am curaj. Cînd am făcut propunerea, m-am gîndit că e un text ofertant, are momente de vulnerabilitate, forță, umor. Umorul vine ca răspuns în fața traumei. N-am dorit să bifăm o modă, dar e posibil să fie o chestiune de cîteva generații care au deprins mecanismul acesta de a face haz de necaz.
Totuși, de ce acest text despre abuz, abandon, violență, familie disfuncțională?
O. P.: Mi-a plăcut mult ideea unui proces psihologic în derulare, născut din nevoia de a înțelege. E o temă ce mă interesează enorm, ei au primit la clasă încă din anul întîi o serie de exerciții prin care să se autocunoască, să se înțeleagă și să înțeleagă oamenii mai mult sau mai puțin apropiați. Este un proces esențial pentru dezvoltarea actorului. Am modificat textul, lucrînd la el cu Oana, astfel încît personajul să retrăiască în prezent toate momentele din trecutul traumatizant. Am căutat culori pentru ca personajul să fie interesant de descoperit și pentru a pune cît mai mult în valoare calitățile actoricești bogate ale Oanei.
A contat ideea de traumă personală, dat fiind că e un subiect la modă?
O. P.: Da, a contat mult ideea. Sînt pasionată de psihologie din liceu, și Oana pare la fel de interesată. Nu am urmărit o temă „la modă”, dar s-a nimerit să fie.
Care este cel mai dificil moment/aspect în procesul de a lucra un one woman show?
O. P.: Cred că e dificil de menținut energia, de jonglat cu stările, de trecut prin situațiile textului, de calibrat jocul în funcție de energia și interesul publicului. Psihologic, este dificil de asumat responsabilitatea totală pentru reușită. Tot spectacolul stă în mîinile unui om, unui actor care trebuie să nu se lase copleșit de această responsabilitate, pentru că trebuie să domine publicul și o parte esențială pentru a realiza asta este să transmită bucuria de a se juca.
O. B.: Punctul de cotitură pentru mine a fost să scap de gîndul că plictisesc. Aveam tendința să scot spiritul de olteancă la înaintare și să vorbesc la viteză 1,5. Oamenii știu că au venit la un spectacol cu un singur personaj, sînt pregătiți pentru aproape 75 de minute de poveste, trebuie să îi las să respire.
Există loc de improvizație?
O. P.: În orice spectacol este loc de improvizație. Oana are cîteva momente pe care le-am lăsat în mîna ei, adică improvizație de text, chiar. Are fixate punctul de început și cel final.
O. B.: Cu siguranță există loc de improvizație, chiar sînt cîteva momente în spectacol, după ce ai simțit care e energia publicului îți calibrezi jocul pe el. Ador accidentele, fiindcă sînt concentrată pe ce am de făcut, mă surprinde ce soluții pot să găsesc.
„O casă, un spațiu”
Este dificil să găsești un loc disponibil/potrivit pentru un astfel de spectacol? FF Theatre e un spațiu, nu oferă tocmai o „scenă”.
O. P.: Da, e dificil. Mi-am pus speranțe în spațiul independent și totuși nu au fost deschiși. Au preferat să nu „riște”. Deci da, am primit cîteva răspunsuri negative înainte. Așa că am făcut spectacolul și, în paralel, căutam un spațiu pentru el. Cred că am primit răspunsul pozitiv din partea cea mai potrivită. Cred că FF Theatre e cel mai bun spațiu pentru noi. E o casă. E un spațiu foarte potrivit. Are atmosfera lui, e intim și îmi place foarte tare.
O. B.: Ușor n-a fost să găsim spațiul. Am dat e-mail-uri, telefoane, unii ne-au refuzat politicos, alții ne-au dat speranțe, însă nu s-a concretizat colaborarea. I-am înțeles în toate situațiile. În momentul în care accepți un one man/woman show îți asumi niște riscuri. E greu să vinzi un spectacol cu un singur personaj, devine și mai dificil cînd actorul nu a fost văzut înainte în alte spectacole. Cei de la FF Theatre ne-au primit cu bucurie, știind riscurile, am fost transparenți unii cu ceilalți de la bun început. Ceea ce aveam nevoie era un spațiu intim care să încapsuleze starea spectacolului și l-am găsit. Cum mi-a scris unul dintre spectatori după premieră: „Coborînd scările ce înconjoară lifturile vechi, de altădată, am avut impresia că eu cobor treptele pe care au pășit părinții personajului și asociații lor, întru «serviciile lor de utilitate». Un fel de mecanism anonim al lumii, în care fiecare își vede de rolul lui, fără să pună prea multe întrebări și mai cu seamă pretinzînd că «eu nu știu, nu am văzut nimic»”. Fiecare element din clădire ajută spectacolul. Și cu ocazia asta îi mulțumim din suflet lui Florin Frățilă pentru încredere.
Ofelia, de unde nevoia de a face și regie? Și ce îți place cel mai mult la această ipostază?
O. P.: Nu știu, îmi place să gîndesc spectacole, îmi place mult și dintotdeauna. Sper să am ocazia să mă bucur mai des de asta. Cel mai mult îmi place să-mi folosesc imaginația și, în egală măsură, să lucrez cu actorii.
Oana, preferi un spectacol în echipă sau un show de una singură?
O. B.: Îmi place foarte mult să lucrez în echipă, în general îmi place să fiu înconjurată de oameni. A fost doar mai eficient, avînd deja textul, să facem un one woman show. Ar fi fost mai indicat să am spectacole înainte să scoatem Autopsia unor întîmplări nevinovate, da, categoric, dar fiindcă nu a apărut această oportunitate am construit din ce aveam.
Unde altundeva mai putem urmări arta și munca voastră în această perioadă?
O. P.: Aș vrea să continuăm colaborarea, caut încă un text, încă nu l-am găsit. Am cîteva, dar nu sînt hotărîtă, de fapt. Nu știu unde, nu știu cînd, nu știu ce… Dar știu că va fi, deci e bine.
O. B.: În lunile aprilie și mai urmează, pentru mine, spectacole în Sibiu, Mediaș și Piatra Neamț. Harta lui Elian, în regia Nicoletei Lefter la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu (pe 27/30 aprilie la sediul teatrului și pe 17 mai la Piatra Neamț în cadrul Festivalului de Teatru „Un dincolo prezent”). Apoi Petrecerea Denisei, tot în regia Nicoletei Lefter, pe 4/6 mai la Teatrul Gong din Sibiu și pe 7 mai la Sala Traube din Mediaș. Și nu în ultimul rînd: pe 2 și 25 aprilie, de la ora 20, sînt programate următoarele reprezentații ale spectacolului Autopsia unor întîmplări nevinovate la FF Theatre.
Ce anume îi lipsește scenei teatrului independent de la noi? Spații, bani, public, promovare?
O. P.: Toate cele enumerate de tine, evident. Dar mai cred că și deschiderea. Acceptă greu oameni noi. Greu. Și mă refer la uși închise fără ca măcar să audă despre ce e vorba, sau să vadă. Spre exemplu, spectacolul cu Oana nu costa nimic, am achiziționat noi tot și, totuși, răspunsul era același: nu ne interesează, nu vrem să riscăm. Sau tăcerea, care este același lucru. Și ușa închisă e dureroasă rău.
O. B.: Toate cele de mai sus. Spațiul are nevoie de bani și, ca să vină public, avem nevoie de promovare, toate sînt interconectate. Mi-am apreciat foarte mult prietenii și cunoscuții care au cumpărat bilete la premieră doar ca să-și arate susținerea față de mine. Le mulțumesc din suflet pentru asta.
Credit foto Ofelia Popii: Mihai Chirilă
Credit foto Oana Brânzan: Andreea Iancu
